Fanii îi cer primarului Craiovei să nu se „asocieze” cu Mititelu

Sezione Ultra, una dintre grupările galeriei Universităţii Craiova, a lansat, printr-un comunicat, o serie de propuneri autorităţilor locale noi alese în privinţa echipei de...

Bălace: „Toată Oltenia ne va fi alături pentru a învinge Dinamo”

Nou-promovata CS Turnu Severin, (ex-Gaz Metan Severin) s-a reunit ieri dimineaţă pentru vizita medicală, susţinută la Policlinica pentru Sportivi de la Craiova. Au fost...

CS Apă se bate pentru a reprezenta Craiova în „C”

Câştigătoarea Ligii a IV-a Dolj, formaţia CS Apă Craiova, va susţine astăzi, de la ora 17.30, la Rovinari, barajul de promovare în Liga a...

Narcis Răducan, preşedinte la Oţelul

Deşi acceptase iniţial funcţia de director sportiv la Concordia Chiajna, Narcis Răducan, 37 de ani, a fost instalat ca preşedinte al Oţelului Galaţi, în...

Acuzat de plagiat, premierul se declară gata să se supună oricăror...

Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat în revista americană „Nature”, sub semnătura lui Quirin Schiermeie, şi în publicaţia „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, într-un articol...

Fostul procuror Bălăşescu, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare

Fostul procuror de la Parchetul Tribunalului Ilfov, Maximilian Bălăşescu, a fost condamnat, ieri, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), la 5 ani de închisoare...

Egipt: 60 de ani de lupte între islamişti şi militari

Fraţii Musulmani au revendicat luni, 18 iunie a.c., victoria candidatului lor, Mohammed Morsi, în alegerile prezidenţiale, cu 52% din sufragii. Anunţul a fost contestat...

G20 cere reducerea măsurilor de austeritate și dă asigurări că Grecia...

Ţările dezvoltate şi cele emergente din cadrul G20 cer reducerea măsurilor de austeritate bugetară în Europa în faţa deteriorării situaţiei economice, a declarat un...

O gâlceavă de prisos

Domnul Horia Roman Patapievici, directorul Institutului Cultural Român (ICR), este un intelectual fin după unii, dubitativ, cu destule alte calităţi care nu mai trebuie...

La o raită prin târgul de săptămână …

Dacă e luni, e zi de târg. La fel am făcut şi noi ieri, când ne-am propus să dăm o raită prin târgul de...

Mărinică Dincă a rămas prins în obsesia şantierelor

Viceprimarul Mărinică Dincă (foto), a susţinut ieri, în sala mică a Primăriei municipiului Craiova, o ultimă conferinţă de presă din funcţia pe care a...

Profesor de matematică de la “Traian Vuia” reţinut pentru luare de...

Daniel Cătălin Miloş, profesor de matematică la Grupul Şcolar “Traian Vuia” din Craiova, a fost “săltat”, ieri după-amiază de ofiţerii anticorupţie şi procurorii Parchetului...

Infirmiera de la Spitalul Militar Craiova, la judecată pentru trafic de...

Infirmiera de la Spitalul Militar Craiova arestată preventiv pe 25 aprilie a.c. a fost trimisă în judecată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova...

Pompierii craioveni, campioni la fotbal

Pompierii echipei de fotbal “Prometeu” Craiova au participat, în perioada 14 - 16 iunie, la Ploieşti, la Campionatul European de Fotbal al Pompierilor, ediţia...

Maşinile parcate neregulamentar, ridicate de poliţişti

Poliţiştii Biroului Rutier Craiova împreună cu Poliţia Locală şi lucrătorii de la Ridicări auto au demarat, ieri, o acţiune la nivelul municipiului, pentru fluidizarea...

Alegeri locale 2012: Ion Prioteasa a câştigat cu peste 80% în...

Lupta electorală în unele localităţi din judeţul Dolj nu a fost una deloc uşoară pentru USL. Activiştii de partid care l-au subestimat, şi nu...

Craiova, sufocată de caniculă

Valul de căldură din ultimele zile i-a pus la grea încercare pe craioveni. Sufocate de caniculă, zeci de persoane au solicitat ajutorul medicilor de...

Sprijin pentru doljencele din mediul rural

Asociaţia Comunelor din România (ACoR) şi partenerii săi, Brainstorming Consulting şi RPIC-ViP din Republica Cehă au prezentat ieri câteva din activităţile desfăşurate pentru beneficiarii...

Doljenii cu vârste între 40 şi 49 de ani, cap de...

Efectivul de 123.240 de salariaţi, înregistraţi în luna aprilie, a clasat judeţul Dolj pe locul al XI-lea pe ţară, în timp ce numărul şomerilor...

Resursă online de informaţii multimedia

Vodafone România relansează www.vodafonenewsroom.ro, o resursă online de informaţii multimedia despre produsele, serviciile şi campaniile companiei, dedicată formatorilor de opinie, jurnalişti şi bloggeri, dar...

Inundaţiile din 2006, simulate în Dolj şi Mehedinţi

Administraţia Bazinală de Apă (ABA) “Jiu” a demarat, ieri, exerciţiul de simulare pentru apărare împotriva inundaţiilor în Mehedinţi, pe Dunăre, sectorul Gogoşu-Salcia, pe râul...

Campanie pentru viaţa activă în mediul rural

Universitatea „Spiru Haret” din Craiova a început o campanie de informare în mediul rural pentru „Promovarea unei vieţi active, sănătoase. Combaterea alcoolismului şi a...

Bacalaureat 2012: Elevii au intrat în săptămâna competenţelor digitale

Candidaţii la examenul de bacalaureat au o săptămână la dispoziţie pentru a participa la evaluarea com1petenţelor digitale. În judeţul Dolj, proba a debutat, ieri,...

Universitatea din Craiova, în dialog cu mediul socio-economic

Universitatea din Craiova organizează vineri, 22 iunie 2012, începând cu ora 10, în Sala Albastră din clădirea centrală, seminarul „Strategii de dezvoltare a parteneriatului...

Cerasela Iosifescu, de la Teatrul Naţional din Craiova, cea mai bună...

Rolul Veta din spectacolul „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, pus în scenă la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, în regia lui Mircea Cornişteanu...

Preselecţie pentru Gala Tânărului Actor – HOP

Ediţia de anul acesta a Galei Tânărului Actor – HOP va avea loc în perioada 28 august – 2 septembrie, la Mangalia, data-limită de...

Ateliere de limbi străine şi teatru pentru copii, la „Biblioteca din...

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” iniţiază, pe perioada vacanţei de vară, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a proiectului „Biblioteca din vacanţă”, un...

Ministrul Mediului: Taxa auto, în analiză

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, ieri, că taxa de primă înmatriculare este în analiză, dar mesajul său către grupul tehnic a fost că...

ANAT a lansat, ieri, programul „Zile gratuite de vacanţă”

Turiştii care cumpără din agenţii bilete la mare pentru mai mult de cinci zile în perioada de până la 15 iulie şi pentru intervalul...

Grecia: Victorioasă, dreapta cere un guvern de uniune naţională

Dreapta conservatoare greacă a sosit în frunte, la alegerile legislative, duminică, 17 iunie a.c., însă pentru a guverna are nevoie imperioasă de o coaliţie...

Franţa: Bourbon, un palat roşu

După victoria pentru Elysee din 6 mai a.c., Francois Hollande dispune acum şi de o majoritate legislativă pentru a-şi pune în operă programul. Rezultatul...

Despre raderea la două brice

Am urmărit pe forumul ziarului „Cuvântul Libertăţii” savuroasa punere la punct în urma articolului «Lia Olga Vasilescu sau „eu şi numai eu”». Am zâmbit...

Termoficarea, o situaţie fără ieşire

După plecarea lui Tatian Tudorache, care şi-a depus demisia pe masa primarului încă de săptămâna trecută, cea mai grea Regie, Termoficarea, este condusă în...

Patru localităţi din Dolj au scăpat de primarii certaţi cu legea

În mandatul 2008-2012 au fost primari din judeţul Dolj care au avut probleme cu legea. Unii dintre ei au stat în arest preventiv şi...

Motivarea CAB face praf “teoria violului”: Relaţia dintre Mladen şi Catrinoiu...

Motivarea dată publicităţii de Curtea de Apel Bucureşti vizând arestarea preventivă a judecătoarei Carmen Elena Mladen de la Curtea de Apel Craiova şi a...

Doljeanca judecată pentru că şi-a maltratat copilul ar putea fi eliberată

Vineri după-amiaza, magistraţii Judecătoriei Craiova au înlocuit arestarea preventivă a Florentinei Bică, doljeanca trimisă în judecată împreună concubinul ei pentru rele tratamente aplicate minorului,...

BEJ Dolj a înmânat certificatele noilor consilieri judeţeni

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi cei 36 de consilieri judeţeni care au reieşit în urma alegerilor locale din 10 iunie au primit,...

Garanţii de 230 de milioane de lei au fost accesate de...

FNGCIMM îşi menţine, în continuare, trendul ascendent al volumului de garanţii emise, înregistrând după primele cinci luni ale acestui an o creştere cu peste...

Absolvenţii pot participa gratuit la programe de formare profesională

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, în situaţia...

KFC a organizat pentru un grup de copii o zi cu...

În luna iunie, KFC România, în colaborare cu Centrul de Plasament Voluntari,  a organizat pentru un grup de aproximativ 30 de copii o zi...