„Muzeul – o şcoală altfel”: expuneri interactive pentru elevi, la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei

0
521

Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei din Craiova propune în această toamnă o serie de expuneri interactive ca alternativă a cursurilor de la clasă pentru elevii de toate vârstele. Lecţiile deschise vor fi prezentate prin videoproiecţii şi au ca scop diversificarea şi însuşirea cunoştinţelor de biologie şi ecologie într-un ambient favorabil, stimularea unor atitudini pozitive faţă de vieţuitoarele sălbatice şi mediul lor, colaborarea cu cadrele didactice implicate în procesul educativ pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de învăţare. „Sunt propunerile pe care noi le facem publicului şcolar şi preşcolar până la sfârşitul acestui an. Dar pentru că ne dorim o relaţie interactivă, suntem deschişi la sugestii de proiecte educative din partea cadrelor didactice”, spun reprezentanţii muzeului craiovean.

Ziua Mondială a Habitatului

Astfel, luni, 1 octombrie, de Ziua Mondială a Habitatului, este prevăzută o serie de activităţi, între care „Păsările în peisajele Olteniei”, în care vor fă făcute cunoscute diverse specii de păsări din zonele Olteniei, precum şi relaţiile lor cu mediile de viaţă preferate. Tot atunci vor fi ilustrate cele zece „Reguli de aur pentru protejarea mediului natural”, obligatorii pentru păstrarea unui mediu curat şi sănătos. De asemenea, sub genericul „Agrement şi biodiversitate în situri naturale doljene” vor fi prezentate materiale fotografice originale prin care se va scoate în evidenţă potenţialul turistic al siturilor „Natura 2000” din Lunca Dunării (lacul Bistreţ, coridorul Jiului, Calafat-Ciuperceni-Dunăre), cu argumentarea valorii lor ştiinţifice, generată de diversitatea florei şi faunei.

Ziua Mondială a Animalelor

Şi de Ziua Mondială a Animalelor, pe 4 octombrie, se vor desfăşura numeroase manifestări educative. Aşa sunt „Curiozităţi din lumea moluştelor. Moluştele, o lume diversă”, cu o sistematizare a celor mai interesante specii de moluşte despre care s-au ţesut foarte multe legende şi s-au scris diferite curiozităţi, „Amfibieni şi reptile în ecosistemul de pădure din Oltenia”, cu descrierea ecosistemelor terestre spontane tipice, cum ar fi pădurile, pajiştile şi tufărişurile, „Păsările – între ştiinţă, cultură şi economie”, cu prezentarea unor aspecte care relevă adaptările păsărilor la diferite medii de viaţă, rolul lor în economia naturii şi a omului, dar şi simbolurile lor în mitologia antică şi în tradiţia populară românească, „Animale rare şi ocrotite”, cu expuneri de specii de vertebrate (mamifere, păsări, reptile, amfibieni, peşti) periclitate, vulnerabile, rare şi cu statut de monumente ale naturii, aflate în atenţia legilor protecţioniste.

Ziua Internaţională a Mării Negre

În 31 octombrie, când este marcată Ziua Internaţională a Mării Negre, manifestările se vor concentra, sub genericul „Lumea Tăcerii”, pe prezentarea activităţii ştiinţifice a marelui explorator Jacques Yves Cousteau, ofiţer de marină şi cercetător al vieţii subacvatice, devenit în anul 1950 comandantul cunoscutei nave de cercetări submarine Calypso. De asemenea, tot cu această ocazie va avea loc proiecţia filmului documentar „Rezervaţia Vama Veche – 2 Mai”, însoţită de o expunere a peştilor marini şi oceanici conservaţi în patrimoniul Muzeului Olteniei. Elevii vor avea ocazia să admire specii autohtone, dar şi exotice care provin din diverse zone ale oceanelor planetei: Oceanul Atlantic – coastele Mauritaniei şi Namibiei, dar şi din Oceanul Indian – coasta Somaliei.

Programul „BIOS-ART” continuă

În a doua jumătate a lunii octombrie, la Secţia de Ştiinţele Naturii va debuta programul interactiv de educaţie plastică animalieră „BIOS – ART”. De fapt, un parteneriat între Muzeul Olteniei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, cu participarea elevilor de la mai multe unităţi de învăţământ din Craiova şi a copiilor de la Grădiniţa „Madona Dudu”. Programul – adresat elevilor cu înclinaţii artistice şi iubitori ai naturii – este structurat pe mai multe module, care se vor derula până în luna iunie a anului următor şi care vor fi axate atât pe prezentarea de materiale educaţionale şi piese din patrimoniul instituţiei, cât şi pe încurajarea abilităţilor practice şi artistice ale participanţilor.

În cadrul modulelor vor fi abordate teme precum „Colaj şi realizare de obiecte de ornament din materiale refolosibile” (PET-uri, iută, seminţe şi fructe de plante etc.), „Arta modelării hârtiei – origami”, „Micul explorator” – ieşire pe teren împreună cu specialiştii Secţiei de Ştiinţele Naturii, „Bugs and plants Fest” – dobândirea tehnicilor de conservare a materialului biologic colectat ş.a. «Rezultatele programului constau în realizarea unui album cu fotografii realizate în timpul derulării proiectului, expoziţii şi fotoexpozitii cu lucrările cursanţilor şi concursuri pentru fiecare modul în parte, precum şi o competiţie finală, câştigătorii primind diplome şi recompense», au precizat reprezentanţii Secţiei.