Merz, cancelarul Germaniei, solicită UE prioritate unui nou împrumut pentru Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz, neconvingător poziţionat în sondaje, a cerut UE să iniţieze o discuţie privind acoperirea deficitului financiar al Ucrainei în 2027, într-o...
Abu Dhabi: Europenii în anticamera discuţiilor!
SUA intenţionau să asigure participarea reprezentanţilor Europei (retrogradată într-un rol secundar, în negocierile privind Ucraina) la Abu Dhabi şi Jared Kushner şi Steve Witkoff...
Mirabela Gagiu, o prestaţie impecabilă la Izvarna
Pe scena special amenajată, în vederea festivităţii prilejuite de inaugurarea firului II Izvarna-Craiova, prezentatoare a fost Mirabela Gagiu, managerul Centrului judeţean de cultură şi...
Bătălie juridică pentru capodopera lui Maurice Revel!
Una dintre cele mai aprinse dispute, privind proprietatea intelectuală asupra partiturii monumentale, compoziţia „Bolero”-ul lui Maurice Revel (1875-1937), interpretat în întreaga lume, se spune,...
PNL: Alexandru Muraru vrea o „logodnă” cu USR
Vicepreşedintele PNL, Alexandru Muraru vrea ca partidul din care face parte să formeze o alianţă, pentru alegerile din 2028, cu USR, avertizând că participările...
Donald Trump: Ucraina va avea probabil o formă puţin diferită după...
Într-un interviu acordat emisiunii „60 de minute”, preşedintele Donald Trump a detaliat aşteptările privind negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina şi a făcut...
Israel: Gadi Eisenkot, omul care l-ar putea înlătura pe Netanyahu
Nimeni nu se aştepta la o asemenea întorsătură a lucrurilor. În decurs de câteva luni Gadi Eisenkot (66 ani) a devenit omul care l-ar...
O interpelare scrisă a senatorului AUR de Dolj, Vasile Marian!
Senatorul AUR de Dolj, Vasile Marian, destul de „cuminte” în peisajul politic, a găsit de cuvinţă –fapt de-a dreptul notabil- să părăsească anonimatul şi...
Ursula von der Leyen vine la Bucureşti
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen vine astăzi la Bucureşti având programate întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Luca Niculescu. Agenda discuţiilor...
Eugen Orlando Teodorovici: TVA de 19% şi indexarea pensiilor de la...
Invitat la Izvarna, pentru contribuţia nemijlocită avută ca ministru al Finanţelor publice, respectiv fondurilor europene, despre care a şi pomenit în alocuţiunea sa, Eugen...
Astăzi, Sfinţii Mihail şi Gavril!
Cunoscută în istorie ca sobor al îngerilor ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, în tradiţia populară românească, este legată de protecţia gospodăriei, de pomenirea...
Componenţa delegaţiilor ruse şi ucrainiene pentru discuţiile de la Abu Dhabi
Kremlinul a anunţat prin Dmitri Peşkov componenţa delegaţiei pentru discuţiile trilaterale cu Kievul şi Washingtonul, care vor avea loc în capitala Emiratelor Arabe Unite,...
Israel: Misiunea lui Gadi Eisenkot de a forma guvernul rămâne dificilă
Preşedintele israelian Isaac Herzog l-a însărcinat pe liderul partidului Yashar (Drept, centru) Gadi Eisenkot de a forma viitorul guvern. Partidul lui Eisenkot are doar...
Atac terorist în piaţa centrală din Cracovia
Cinci persoane au fost ucise, a 6-a a murit în drum spre spital, 16 persoane au fost rănite, inclusiv 5 străine, într-un atac armat,...
Ţuglui: Expoziţie de animale în piaţa comunală
Duminică 8 noiembrie a.c. începând cu ora 10.00, în organizarea Primăriei Comunei Ţuglui, în parteneriat cu crescătorii de animale de pe raza comunei, are...
Germania – sprijin financiar în scădere către Ucraina
Potrivit Berliner Zeitung, Germania a contribuit până acum cu peste 100 miliarde euro către Ucraina, mai mult decât orice altă ţară din Europa. Dar...
7 noiembrie 2026: Firul II al aducţiunii de apă Izvarna-Craiova se...
Eveniment major în viaţa Craiovei şi nu numai, mâine, când un proiect fabulos de o imensă însemnătate economică, pentru populaţia Craiovei şi a numeroase...
Israel: Eisenkot, mai aproape de postul de prim-ministru
Liderul partidului de opoziţie israelian Yasar, Gadi Eisenkot, este susţinut de 67 de parlamentari nou-aleşi din cei 120, devansându-l pe Benjamin Netanyahu, susţinut doar...
Război în Ucraina: Melania Trump a cerut un armistiţiu durabil!
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a cerut un armistiţiu durabil, în Ucraina, în cadrul unei conferinţe de presă ţinută la Casa Albă, în...
Italia: Anchetă despre uciderea lui Pasolini
Există un nou martor în cazul uciderii cineastului şi intelectualului Pino Pasolini, la Idrascalo din Ostia, în noaptea de 1 spre 2 noiembrie 1975,...
UDMR nu vrea reforma administrativă
Ceea ce era de aşteptat se confirmă: UDMR se opune reformei administrative, prin comasarea localităţilor de sub 1500 de locuitori, deşi Kelemen Hunor nu...
Un partaj cu scandal mediatizat!
Despărţirea fostei tenismene sârbe Ana Ivanovic, de internaţionalul german Bastian Schweinsteiger continuă în instanţele de judecată. În litigiu se află o vilă de lux,...
Casa Albă (SUA): Prima doamnă primeşte personal delegaţiile Rusiei şi Ucrainei
Potrivit unui comunicat de pe site-ul Casei Albe prima doamnă a SUA primeşte astăzi, personal, pe reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei, moment unic în istoria...
SUA: Impactul victoriei democraţilor asupra… Rusiei!
Dacă există multe consultări în curs de desfăşurare, care antrenează administraţia actuală, asta nu înseamnă că soluţiile de pace vor fi curând convenite la...
Noi l-am citit pe Ismail Kadare, n-am ascultat manelele lui Florin...
Aflu cu stupoare că albanezii de la Egnatia, care astă-seară susţin pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova o partidă în compania Universităţii Craiova, şi-au...
Diana Buzoianu, alo, aveţi… o problemă!
Femeie tânără, plictisită de protocolul vieţii politice, de ipocriziile acesteia, cum declară, puiet ialomniţean, răsădit pe malurile Dâmboviţei, deputatul Diana Buzoianu a înţeles, de...
Alegerile intermediare din SUA: Costul războiului din Iran a fost mare
Kansasul merge la democraţi pentru prima oară din 1932, iar Texasul după... 38 de ani. Ambii câştigători au făcut campanie împotriva politicii faţă de...
SUA: Donald Trump anunţă sfârşitul ajutorului anual de 3,8 miliarde dolari...
Într-un interviu telefonic pentru Fox News, Donald Trump a anunţat marţi că va pune capăt ajutorului anual, acordat Israelului, în valoare de 3,8 miliarde...
G20: Merz pune o condiţie lui Donald Trump
În timpul unei conferinţe de presă cu Volodimir Zelenski, cancelarul german Friedrich Merz i-a pus o condiţie preşedintelui american Donald Trump, în perspectiva summit-ului...
„Coaliţia celor dispuşi” – exerciţiu militar, începând de ieri
Militari din 11 ţări se vor pregăti în Polonia pentru o posibilă misiune în Ucraina, a anunţat ministerul britanic al Apărării. Exerciţiul „Koalicja” (Coaliţia)...
Melania Trump va reuni la Casa Albă reprezentanţi ai Rusiei şi...
Serviciul de presă al Casei Albe a anunţat că, prima doamnă a SUA, Melania Trump, va reuni reprezentanţi ai Rusiei şi Ucrainei, pe 5...
Belgia: Prim-ministrul Bart De Wever şi-a prezentat demisia
Negocierile bugetare sunt de regulă foarte dificile la nivelul coaliţiei de guvernare din Belgia, iar în absenţa unui compromis, prim-ministrul Bart De Wever şi-a...
Bulgaria: Iliana Yotova, noul preşedinte al ţării
Fostul prim-ministru interimar al Bulgariei, Andrej Gyurov şi-a recunoscut înfrângerea (39,48%) în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi a felicitat-o pe Iliana Yotova...
3 noiembrie a.c.: Americanii sunt chemaţi la urne
Organizate la jumătatea mandatului prezidenţial, alegerile de astăzi, în mod tradiţional periculoase pentru partidul aflat la putere, vor determina controlul asupra congresului şi îi...
Jennifer Lopez şi-a găsit un nou partener
Cunoscuta actriţă Jennifer Lopez (57 de ani) şi actorul britanic Brett Goldstein au fost văzuţi, recent, plecând împreună de la o petrecere în Los...
Dolj: 50 de litri pe metrul pătrat la Carpen!
A plouat continuu, pe toată întinderea Doljului, în intervalul 2 noiembrie ora 7.00 – 3 noiembrie ora 7.00 şi staţiile hidrometrice au înregistrat următoarele...
Abu Dhabi, locul trilateralei Rusia-Ucraina-SUA!
Discuţiile trilaterale, dintre Rusia, Ucraina şi SUA, vor avea loc la Abu Dhabi, în perioada 10-11 noiembrie a.c. a anunţat Steve Witkoff. Agenda discuţiilor...
Macron pe urmele predecesorului său… Hollande!
Ministerul de Interne al Franţei a dat publicităţii bilanţul zilei de 31 octombrie a.c.: 320.000 de persoane, inclusiv 70.000 la Paris au demonstrat în...
Recitind o tabletă a lui George Călinescu!
Pasionat de lectură (fără alunecâri în râzgăială livrească) cu mult înainte de a visa că, într-o zi, va ajunge prim-ministrul ţării, demnitate pentru care...
Dolj: Ploaie consistentă pe toată întinderea judeţului
După o lungă aşteptare, staţiile hidrometrice din teritoriu au înregistrat în sfârşit cantităţi importante de precipitaţii, căzute în ultimele 24 de ore. Într-un moment...
Criza la Varşovia: Comitetul Helsinki critică guvernul Tusk
Fundaţia Helsinki pentru Drepturile Omului, critică la reformele din justiţie ale guvernului PiS, nesuspectată de vreo simpatie pentru tabăra suveranistă, critică acţiunea guvernului Tusk,...
G20: Fără „fotografie de familie” a miniştrilor de Externe
La summit-ul G20 al miniştrilor de Externe de la Atlanta, fotografia de grup planificată a fost anulată după ce mai mulţi reprezentanţi europeni, cărora...
Germania: De teama jafurilor multe mari magazine din Berlin s-au baricadat
Berlinul s-a confruntat cu demonstraţiile programate, cu zeci de mii de participanţi. Poliţia berlineză nu se aştepta la escaladarea deliberată, dar resimţea o tensiune...
Mireille Mathieu, concert de rămas bun de la fanii ei… germani
După 6 decenii de prezenţă electrizantă pe scenă, „vrăbiuţa din Avignon” şi-a luat rămas bun de la publicul berlinez, cu programul „Good bye my...
Polonia: Donald Tusk acuzat de organizarea „unei lovituri de stat”
O criză politică de proporţii a cuprins Polonia, după ce guvernul condus de Donald Tusk (liderul Coaliţiei Civice) a cerut demiterea judecătorilor Tribunalului Constituţional,...
La botezul fiului lui Alfred Simonis, Al Bano a înlocuit-o pe…...
În februarie 2020, la botezul fiului lui Alfred Simonis, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, programul artistic a fost susţinut de Loredana Groza, ne...
Franţa: Actul trei al tulburărilor sociale!
Într-o conferinţă de presă, ţinută aseară, ministrul francez de Interne, Laurent Nunez, a făcut referiri la „tensiunile enorme, violenţele enorme” şi ziua nu se...
Bolsonaro se autoproclamă preşedinte… din SUA!
Fugind în SUA, din cauza unor acţiuni în justiţie împotriva sa, Flavio Bolsonaro a reaprins un conflict politic în Brazilia, amintind de operaţiunea Juan...
Franţa nu susţine candidatura lui Viktor Orban
Conform unei declaraţii publicate pe site-ul oficial al ministerului francez de Externe, Jean Noel Barrot precizează clar că Parisul nu va susţine o soluţie...
Amărăştii de Jos: Ediţia a 5-a a unei mari expoziţii zootehnice
Primăria şi Consiliul Local Amărăştii de Jos, împreună cu Direcţia pentru Agricultură Dolj, organizează pe 1 noiembrie ediţia a 5-a a expoziţiei de cabaline,...
































































