Spectacol de teatru cu deţinuţi actori

0
400

Spectacol de teatru mai puţin obişnuit, aseară, la Craiova. Pe scenă nu au urcat actori profesionişti, ci deţinuţi de la Penitenciarul Craiova. Aceştia şi-au demonstrat talentul actoricesc în cadrul spectacolului „Un singur om”, pus în scenă de Dragoş Andronie masterand al Departamentului Arte din cadrul Facultăţii de Litere.

Din distribuţia spectacolului au făcut parte doar persoane private de libertate de la Penitenciarul Craiova. La preselecţie s-au prezentat 50 de deţinuţi, însă au fost aleşi doar 7 dintre ei, iar timp de 30 de zile, aceştia au participat la diferite exerciţii de cunoaştere a artei actorului. Spectacolul  a fost realizat în cadrul unui parteneriat între Universitatea din Craiova şi Penitenciarul Craiova. Astfel de spectacole vor fi prezentate atât în comunitate şi închisori, cât şi la festivaluri de gen pentru promovarea unei imagini corecte a penitenciarului în societate, a activităţilor desfăşurate de persoanele private de libertate, eforturilor acestora pentru reintegrare socială şi realizarea unor materiale audio-video care vor fi promovate. Spectacolul a avut loc la sala studio a Departamentului Arte, din clădirea Facultăţii de Agronomie.