Spitalul de Urgenţă din Craiova, principalul obiectiv de investiţii al Consiliului Judeţean Dolj

0
394

Apropierea alegerilor parlamentare, din 9 decembrie a.c., se simte și în şedinţele Consiliului Judeţean Dolj, din partea consilierilor judeţeni PDL. Dacă până de curând aceștia erau împotriva oricărei iniţiative, doar pentru a face opoziție, ieri, liderul de grup al acestora, Ştefan Stoica, fostul candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, a avut un discurs pacifist, constructiv, care, de altfel, se poate încadra în limitele normalului. Atitudinea lui Ștefan Stoica arată ca acesta se pregătește pentru o candidatură pentru Parlamentul României și a intrat deja în campanie electorală.  

Ștefan Stoica se pregătește de alegerile parlamentare

La proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului propriu al judeţului pe anul 2012, Ștefan Stoica a luat cuvântul și i-a lăsat pe colegi puțin uimiți. Când toată lumea credea că acesta va contesta ceva, Ștefan Stoica a început să vorbească despre buna colaborare din acești ani a consilierilor județeni și despre necesitatea alocării unor sume de bani Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

“În alte şedinţe am sesizat mai multe aspecte cu privire la Spitalul Judeţean şi am avut o colaborare foarte bună cu domnul vicepreşedinte Cristinel Iovan. Ne bucurăm că executivul Consiliului Judeţean Dolj s-a îndreptat către acest spital și ne bucurăm că sănătatea doljeană reprezintă o prioritate. Chiar am aprobat o sumă de 5 miliarde de lei pentru modernizarea sălilor de operaţie, am discutat în Comisie şi sperăm că la anul vom întruni majoritatea Consiliului Judeţean pentru a aproba resursele financiare, astfel încât să modernizăm şi ce mai este necesar. Am stabilit cu domnul Cristinel Iovan să avem o discuţie şi pentru anveloparea acestui spital. Dorinţa noastră mai veche de a găsi un partener care să facă un nou spital nu este posibilă, dar trebuie că noi, consilierii judeţeni, să alocăm resurse financiare importante pentru sănătate”, a spus Ștefan Stoica. După ce acesta a terminat de vorbit, mai mulți dintre consilierii județeni PSD și PNL se rugau să își țină obiceiul.

„Cea mai mare investiţie va fi de 10 milioane de euro în Policlinica de la Spital”

 Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a confirmat faptul că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova este principalul obiectiv de investiții în acest mandat, asta după ce în anii trecuți pe primul loc a fost trecut Aeroportul din Craiova. “Toți consilierii judeţeni care au fost în mandatul trecut şi-au făcut datoria pe deplin. Ţin să-i felicit şi să le mulţumesc pentru modul în care ne-am dat mâna toţi pentru realizarea unor obiective foarte importante în judeţul Dolj. Cu siguranţă acest lucru se va petrece şi în mandatul următor. La vremea respectivă am votat şi am alocat sume de bani pentru anumite obiective importante. Pentru mandatul trecut cel mai important obiectiv a fost Aeroportul din Craiova, pentru care primim felicitări din toată ţara. Dacă obţinem şi banii pentru asfaltarea infrastructurii de mişcare, am cam terminat cu ceea ce înseamnă Aeroport. Aşa cum ne-am construit noi strategia pentru perioada următoare – şi o să o facem publică, să o prezentăm tuturor –, punctul cel mai important din următorii patru ani este sănătatea, pentru că, vrând-nevrând, toată lumea ajunge la un spital. Spitalul Judeţean este sub autoritatea Ministerului Sănătăţii şi în administrarea Consiliului Județean Dolj. Ne-am fi dorit să avem mai multă forţă de implicare, însă este clar că dacă nu o facem noi nu o mai face nimeni. Din acest motiv, acesta va deveni principalul punct al investiţiilor noastre în următorii ani. Avem acum aproape 6 miliarde de lei pentru continuarea obiectivelor – reabilitarea sălilor de operaţie şi a spaţiilor anexe. Cea mai mare investiţie va fi de 10 milioane de euro în Policlinica de la spital. Ne dorim să reabilităm toate saloanele şi grupurile sanitare, să facem o anvelopare a întregului spital, să construim o parcare, să ne ocupăm de problemele speciale”, a spus Ion Prioteasa.

Toate proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi, care priveau unele rectificări bugetare la instituții subordonate Consiliului Județean Dolj, au trecut cu unanimitate de voturi.