Bijuterii muzicale hibernale
Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” vă invită astăzi, ora 17.00, în Sala „Marin Sorescu”, la o nouă întâlnire a Clubului Melomanilor, activitate susţinută...
„Furtuna” îl readuce la Craiova pe regizorul Silviu Purcărete
Repetiţiile sunt în toi, iar premiera urmează să aibă loc peste nici o săptămână
Încă din luna decembrie a anului trecut se...
„Dar cu drag de mărţişor”
Fundaţia „Cuvântul care zideşte” a Mitropoliei Olteniei lansează astăzi, ora 10.30, la Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei – Casa Băniei, campania umanitară „Dar...
În lumea basmelor lui Petre Ispirescu
Întrucât basmele şi poveştile au rămas de-a lungul veacurilor operele cele mai îndrăgite de copii, proiectul „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei” continuă...
Ajutaţi-o pe Oana să învingă leucemia!
O copilă frumoasă, cu ochi veseli chiar şi atunci când suferinţa ar fi o povară pentru un adult călit de viaţă, iubită de familie...
Futsal, CE din Croaţia – România, oprită în sferturi de Spania
„Tricolorii” au ţinut piept o repriză campioanei europene
Reprezentativa de futsal a României a fost învinsă, la Zagreb, cu scorul de 8-3 (4-2), de selecţionata...
Rapid vrea un bosniac testat de Ştiinţa acum 3 ani
Rapid Bucureşti doreşte să-l trasnfere pe atacantul bosniac Eldin Adilovici, de la Zeleznicar Sarajevo, liderul la zi din Bosnia. Vârful de 25 de ani...
9 jucători de la Oţelul, captivi într-un tren înzăpezit
Nouă jucători ai campioanei en-titre, Oţelul Galaţi, au rămas blocaţi ieri între nămeţi pe un tren personal care îi aducea la Bucuresti, de unde...
PDL şi-a înlocuit toţi oamenii din Guvern
Colegiul Director al PDL, reunite ieri în şedinţă, a decis, cu unanimitate de voturi, să propună nume absolut noi pentru portofoliile care revin formaţiunii...
Mandatul lui Daniel Morar la DNA, prelungit cu 6 luni
Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a prelungit cu şase luni, începând din 13 februarie, mandatul lui Daniel Morar la conducerea Direcţia Naţionale Anticorupţie...
Cod portocaliu de viscol pentru 8 judeţe, până astăzi de dimineaţă,...
Meteorologii au prelungit codul portocaliu de ninsori şi viscol pentru opt judeţe din sud-estul ţării până astăzi, urmând ca, din această noapte, să intre...
Washingtonul ranforsează sancţiunile contra Iranului
Barack Obama a semnat un decret care prevede noi sancţiuni contra sectorului financiar iranian, având drept scop punerea unei presiuni asupra ţării şi a...
Merkel, ataşatul de presă al lui Sarkozy
Invitată la Paris, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a confirmat că îl va susţine pe Nicolas Sarkozy în viitoarea campanie electorală. În felul acesta a...
Previzibila demisie a lui Emil Boc
Nu s-a mai vorbit ieri cu aceeaşi febrilitate despre starea drumurilor întroienite, circulabile şi necirculabile, agrementată cu tot felul de păreri, avizate şi neavizate,...
Ion Prioteasa: “Demisia premierului era aşteptată şi anticipată”
Vicepreşedintele PSD la nivel central, Ion Prioteasa, a afirmat, ieri, că demisia premierului Emil Boc era aşteptată şi anticipată de întreaga clasă politică, demersul...
Emil Boc a demisionat, i-a luat locul, interimar, Predoiu
Premierul Emil Boc i-a anunţat ieri pe miniştri, în timpul unei şedinţe a Executivului, că a decis să depună mandatul Guvernului. Anterior, Boc le...
Străzile din Craiova, băgate la saramură – Mâncăm sare pe pâine...
Peste 1.500 de tone de sare s-au topit, până acum, pe străzile din Bănie, deşi nu a trecut nici măcar o lună de intervenţii....
Beneficiarii de ajutoare sociale, cu restanţe, ar putea scăpa de suspendarea...
Există o portiţă de scăpare pentru românii restanţieri la stat, care pierd ajutoarele sociale. O ordonanţă de Guvern din 2003 permite primarilor să reeşaloneze...
Pedepse cu închisoarea pentru carderii de la “Magnolia”
Carderii de la “Magnolia” – cei şase craioveni trimişi în judecată la începutul lunii decembrie 2011 de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pentru...
“Atac” la hipermarket-uri
Trei tinere s-au ales cu dosare penale, în cursul zilei de duminică, după ce au fost prinse la furat, în trei centre comerciale din...
Dosarul patronului de la Cavi, repus pe rol
Deşi anunţaseră că urmează să pronunţe sentinţa în dosarul lui Călin Viorel, patronul firmei Cavi Imexco SRL, care se află de aproape doi ani...
„Proiectele ar trebui incluse în anvelopa de cheltuieli a guvernului”
Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) este un program care şi-a propus implementarea câtorva sute de proiecte de reabilitare drumuri judeţene şi locale,...
Primul joc interactiv online din aria serviciilor electronice de plată
Banca Comercială Română (BCR) a lansat cea mai inovatoare platformă educativa destinată segmentului persoanelor fizice – primul joc educativ interactiv din România în aria...
Modificări în fişa Măsurii 1.1.2. – Perioada de depunere a celei...
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a început demersurile pentru modificarea procedurii de contractare şi plată aferente Măsurii 112 “Instalarea tinerilor...
PSD Craiova refuză să intre în jocurile politice – Mihai Fifor:...
În ultimele zile au fost voci care au criticat consilierii locali ai PSD Craiova pentru că au votat bugetul pe anul 2012. Preşedintele social-democraţilor...
Măsură incredibilă la Filantropia: S-a inventat taxa de intrare în spital!
Obligate să alerge din farmacie în farmacie după medicamente, seringi sau mănuşi chirurgicale – plătite, bineînţeles, din propriul buzunar –, rudele bolnavilor vor trebui...
Frigul a mai făcut cinci victime
Chiar dacă, prin comparaţie cu săptămâna trecută, temperaturile au mai crescut, gerul face în continuare victime. Numărul persoanelor fără adăpost şi al celor cu...
„Caravana carierei” pentru elevii de liceu
Sute de elevi de la Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova au completat, ieri, chestionare şi au primit consiliere pentru orientare profesională. Sfaturile au...
Sindicaliştii din Educaţie vor face plângeri penale inspectorilor şcolari
Sindicatele din Educaţie sunt în continuare private de dreptul de a li se vira cotizaţia direct de la şcoli. Hotărârea judecătorească prin care se...
1.200 de elevi din Dolj, trimişi acasă
Condiţiile meteo continuă să afecteze desfăşurarea normală a cursurilor din învăţământul preuniversitar. Ieri, în judeţul Dolj au rămas închise şase unităţi de învăţământ, printre...
Cupa Africii pe Naţiuni: Coasta de Fildeş – Mali şi Ghana...
Nici una dintre ţările organizatoare nu a acces în semifinalele Cupei Africii. După ce Guineea Ecuatorială a fost eliminată de Coasta de Fildeş, naţionala...
Piţurcă are doar „spatele” acoperit
Selecţionerul are de unde alege portarul şi fundaşii tricolori, problemele apărând în special în avanposturi
Controversatul stagiu de pregătire desfăşurat recent în Antalya de echipa...
Rusia: Vladimir Putin cere o reînnoire a democraţiei
Premierul rus, Vladimir Putin, a cerut, ieri, o reînnoire a mecanismelor democratice, criticând „spectacolul politic” organizat de opoziţie, care, din nou, a adunat zeci...
Val de frig persistent în Franţa şi restul Europei
39 de departamente din Franţa se aflau, ieri, sub codul portocaliu, din cauza frigului persistent (între -9 grade şi – 15 grade Celsius), conform...
Nu „bugetul lui Solomon”, ci bugetul Craiovei
A fost scandal mare, dacă nu în inflaţie, la votarea bugetului municipiului Craiova, în recenta şedinţă a Consiliului Local Municipal. Cum majoritatea PDL-istă, care...
„Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas” (Socrate) –...
O discuţie cu prof. univ. dr Nicolae Panea, decanul Facultăţii de Litere, din cadrul Universităţii din Craiova, de la...
51 de şefi la Primăria Craiova
În Primăria Craiova îşi mai fac loc încă trei şefi, urmând să fie unşi în funcţie în câteva săptămâni. Autorităţile motivează că aceste posturi...
Primarul şi contabilul de la Giurgiţa sunt liberi
Primarul suspendat din Giurgiţa, Valentin Mitrică şi contabilul Primăriei Giurgiţa, Marin Nica, au fost eliberaţi din penitenciar, vineri seara, după ce, cu o zi...
În arest, după ce şi-a omorât concubina în bătaie
Un doljean de 58 de ani a fost arestat preventiv, în cursul zilei de vineri pentru omor, după ce, cu o zi înainte, şi-a...
Circulaţie în condiţii de iarnă pe drumurile din judeţ
Zăpada continuă să dea bătăi de cap conducătorilor auto şi cum nu se anunţă o îmbunătăţire a condiţiilor meteorologice în zilele următoare, poliţiştii sunt,...