Oltenii învaţă cum să absoarbă eficient fondurile nerambursabile

0
774

Beneficiarii de fonduri europene, din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, din judeţele Dolj, Mehedinţi şi Olt au fost instruiţi, ieri, cu privire la implementarea proiectelor şi măsurile necesare pentru creşterea gradului de absorbţie a finanţării nerambursabile în contextul Programului. Discuţiile, desfăşurate la Consiliul Judeţean Dolj de-a lungul zilei de ieri, s-au concentrat  pe raportarea progresului tehnic şi financiar al proiectelor implementate în cadrul Cooperării Transfrontaliere, cu accent pe obligaţiile contractuale ale beneficiarilor privind obiectivele proiectelor, indicatorii şi rezultatele acestora; amendarea contractelor de finanţare şi problemele întâmpinate pe parcursul implementării. Totodată, participanţii au abordat şi chestiuni legate de cheltuielile făcute pe parcursul derulării proiectelor, dar şi cele care pot fi incluse în cererile de rambursarepână în octombrie 2012. “Întâlnirile tehnice destinate partenerilor lideri de proiecte şi partenerilor acestora din proiectele finanţate la nivel de Program fac parte din activităţile prevăzute de Secretariatul Tehnic Comun al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călăraşi, cu scopul de a sprijini implementarea şi managementul programului operaţional aflat în derulare. Se urmăreşte, practic, asigurarea unui management eficient, eficace şi transparent”, au declarat organizatorii.