Peste 2240 de localităţi vor fi electrificate până în 2016

0
293

Electrificarea gospodăriilor fără acces la reţeaua naţională, situate în 2.240 de localităţi, se va derula în perioada 2012-2016, după investiţii de peste un miliard de lei (231 milioane euro), din care 90% de la bugetul de stat şi 10% de la autorităţile locale. Programul va fi derulat de Ministerul Economiei prin Agenţia Română de Dezvoltare Durabilă a Zonelor Industriale. În 2003 investiţia era estimată la 150 milioane de dolari, finalizarea proiectului fiind programată pentru 2005. În 2007 Guvernul a aprobat o HG potrivit căreia obiectivul presupunea costuri de 150 milioane euro şi urma să fie atins în 2009. Nici acest termen nu a fost însă respectat, astfel că Ministerul Economiei anunţa, în 2010, că va electrifica în 2012 toate satele din România, implicând în finanţarea lucrărilor şi companiile străine care operează reţele de distribuţie a energiei în România.