FIFA i-a retras acreditarea lui Maradona la CM
Relaţia dintre Diego Maradona şi FIFA nu ar fi putut fi niciodată caracterizată prin armonie. Dar în ultimul timp, parcă, criticile starului argentinian la adresa lui Joseph...
Amintiri din Mexic ‘86, un “vârf” nemaiatins nici de argentinieni, nici...
Argentina şi Belgia vor da piept în această seară în al treilea “sfert” de la Cupa Mondială, meci ce reprezintă şi o reeditare a uneia dintre semifinalele ediţiei...
Franţa-Germania, meciul firmelor Nike şi Adidas
Echipamentul Franţei este furnizat de Nike, al Germaniei de Adidas. Este vorba de supremaţia uneia sau alteia dintre cele două mari firme în dominaţia...
Cupa Mondială: O bretea de autostradă la Belo Horizonte s-a prăbuşit
Cel puţin două persoane sunt moarte şi alte 19 rănite în urma prăbuşirii unei pasarele, construită pentru Campionatul Mondial, pe autostrada spre Belo Horizonte,...
Cupa Mondială: Vahid Halihodzic s-a despărţit de selecţionata Algeriei
Solicitat de întreg poporul algerian, inclusiv de preşedintele Abdelaziz Bouteflika, Vahid Halihodzic nu-şi va mai prelungi contractul cu federaţia de specialitate din Algeria. „Am...
Cupa Mondială: 131.000 de euro, primă pentru francezi în caz de...
Jucătorii reprezentativei Franţei vor primi, fiecare, minimum 131.000 de euro în caz de calificare pentru semifinalele Mondialului (30% din donaţia FIFA). Până la această...
O îngrijorare de care nu ne pasă: plouă bezmetic!
Plouă şi iar plouă, când nervos, când sâcâitor, cu rare ferestre de lumină, în care se arată triumfal soarele, deloc arzător, cum îl legitima...
Magia toboganelor acvatice mai așteaptă o vară
Deși este realizat în proporție de 75%, Water Park-ul din Lunca Jiului nu va fi terminat în timp util pentru a putea fi dat...
Amenzi de peste 100.000 de lei aplicate în pieţe din Craiova
Poliţiştii craioveni au organizat, ieri, o razie de amploare în pieţele din Craiova, pentru prevenirea şi combaterea actelor de evaziune fiscală din domeniul comercializării...
Cadavrul unui tânăr, scos din lacul din Parcul „Nicolae Romanescu”
Cadavrul unui tânăr, în vârstă de aproximativ 25-30 de ani, a fost scos din lacul situat în Parcul „Nicolae Romanescu” din Craiova, ieri după-amiază....
Grenadă descoperită la subsolul unui bloc din Craioviţa Nouă
O grenadă defensivă a fost descoperită în timpul unor săpături făcute ieri de o echipă de la Romtelecom, la subsolul blocului 127 B de...
Incendiu puternic la o moară dezafectată a PanGroup
Trei autospeciale din cadrul Detaşamentului 2 Pompieri Craiova şi o autoscară mecanică au intervenit, ieri-dimineaţă, în jurul orei 5.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit...
Secretarul de stat, George Brezoi: „România HUB este un concept care...
Evenimentul de lansare a Programului „România HUB – România, ţara tinerilor întreprinzători”, desfăşurat ieri, la sediul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi...
Aproape 11 milioane de euro! / Consiliul Judeţean Dolj a primit...
Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a primit, ieri, contractele de finanţare a două proiecte, în valoare totală de aproape 11 milioane de euro – «Centrul...
Astăzi are loc ultima probă scrisă a bacalaureatului
Aproximativ 5.000 de absolvenţi de liceu susţin astăzi proba la alegere a profilului şi a specializării. Până acum, la primele două probe scrise, 13...
Al X-lea Congres Mondial ISUD, la Facultatea de Drept şi Ştiinţe...
Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, Centrul de Cercetări Filosofice (CEFI), în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dolj, organizează în perioada 4-9...
138 de ani de la înființarea Crucii Roşii Române
Societatea Națională de Cruce Roșie din România sărbătorește astăzi 138 de ani de istorie și activitate umanitară.
Pe 4 iulie 1876 lua ființă Societatea Naționala...
Ponta: Dragnea va fi dat afară din PSD dacă, până la...
Liviu Dragnea va fi dat afară din PSD dacă, până la alegerile prezidenţiale, se ocupă să preia postul de prim-ministru, a declarat liderul PSD,...
Comisia de Apărare, pe baza raportului SPP: Când Traian Băsescu a...
Sandu Anghel nu era identificat, atunci când Traian Băsescu a participat la manifestarea de la Costeşti, ca "persoană care ar fi prezentat un potenţial...
Sarkozy atacă Justiţia, denunţând o „instrumentare politică”
Miercuri, fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, a criticat, pe TF1 şi Europe 1, circumstanţele inculpării şi reţinerii sale, dar şi procedura ascultărilor care...
Hollande şi Merkel îi cer lui Putin să-i aducă pe separatiştii...
Preşedintele francez Francois Hollande şi cancelarul Angela Merkel i-au cerut, ieri, preşedintelui rus Vladimir Putin, într-o discuţie telefonică, „să intervină pe lângă separatişti pentru...
CEDO condamnă Rusia pentru expulzarea masivă a georgienilor în 2006, în...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, ieri, Rusia pentru că a expulzat în masă cetăţeni georgieni în 2006, cu doi ani înainte...
Cupa Mondială: Franţa-Germania şi fantoma amintirilor
În urmă cu 32 de ani, „Nationalmannschaft” a eliminat echipa Franţei în semifinalele Mondialului spaniol, dar partida a intrat în legendă. Chiar dacă patru...
Selecţionata Argentinei, în doliu
Echipa Argentinei este sub şoc. Marţi, jurnalista Maria Soledad Fernandez şi-a pierdut viaţa, după prăbuşirea automobilului său într-o ravenă, la 150 de kilometri de...
Anchetă privind traficul de bilete
Poliţia şi justiţia braziliană anchetează eventualele complicităţi la nivelul federaţiilor de fotbal braziliană, argentiniană şi spaniolă, cu o reţea internaţională de vânzare frauduloasă a...
Brazilia la psiholog
Selecţionerul brazilian, Luis Felipe Scolari, a lansat imediat după dificila calificare a echipei sale în faţa chilienilor un plan de recuperare mentală a jucătorilor...
Arbitru argentinian la partida Franţa-Germania
Argentinianul Nestor Pitana (39 de ani) a fost desemnat să conducă partida Franţa - Germania, de astăzi, a anunţat, încă de miercuri, FIFA. El...
Franţa devansează Germania… pe Facebook
Înaintea sferturilor de finală ale Cupei Mondiale, Facebook a întocmit un clasament al echipelor naţionale, având drept criteriu susţinerea acestora, raportată la populaţia fiecărei...
Barack Obama a felicitat selecţionata de fotbal a SUA
Preşedintele american Barack Obama a ţinut să felicite selecţionata de “soccer” a SUA, sport tot mai popular peste Atlantic. Miercuri, Barack Obama a...
Încleştarea „galbenilor” sau Neymar vs. James Rodriguez
Fortaleza va fi astăzi un oraş galben, culoarea naţională predominantă a Braziliei şi Columbiei, adversare în a doua semifinală a Cupei Mondiale. “Selecao” au...
Aguero ar putea juca contra Belgiei
Sergio Aguero părea că îşi va lua rămas bun de la ediţia din acest an a CM din Brazilia, însă situaţia sa a luat...
„Şoc” european pe Maracana
Naţionalele Franţei şi Germaniei se vor întâlni în această seară în primul sfert de finală al Cupei Mondiale, partidă găzduită de celebra Maracana, din...
Wimblendon: Eugenie Bouchard a trecut de Simona Halep
După semifinalele Open Australia si Roland Garros, canadiana Eugenie Bouchard a ajuns în finala de la Wimblendon după ce a trecut de numărul trei...
Cupa Mondială: Care vor fi surprizele lui Low
Cotidianul Bild avansează următorul 11 pe care selecționerul german Joachim Low l-ar putea trimite în teren, în partida cu Franța din sferturile de finală...
Craiova: Grenadă defensivă descoperită pe bulevardul Oltenia
Specialiștii pirotehniști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj au ridicat, astăzi, o grenadă găsită în timpul unor lucrări la parterul unui...
Dolj: Condamnat definitiv pentru furturi, în arestul IPJ Dolj
În urma activităților specifice desfășurate de poliţişti din cadrul Secției de Poliţie Rurală Nr. 4 Coşoveni şi Postului de Poliţie Dioşti, ieri, a fost...
Cupa Mondială: 30.000 de suporteri argentinieni sunt aşteptaţi sâmbătă
Între 20.000 şi 30.000 de suporteri argentinieni în capitala Braziliei la sfertul de finală al Cupei Mondiale, contra Belgiei, potrivit ambasadei argentiniene din Brasilia....
Cupa Mondială: Sepp Blatter consideră „un succes” actuala ediţie
Pentru Sepp Blatter, preşedintele FIFA, Mondialul din Brazilia este un succes, cum l-a numit în deschiderea unui seminar privind gestiunea sportului, organizat, miercuri, la...
Wimbledon: Simona Halep şi Eugenie Bouchard, într-o semifinală mult-aşteptată
Numărul 3 mondial, Simona Halep, şi numărul 13 mondial, Eugenie Bouchard, se întâlnesc, astăzi după-amiază, într-o semifinală de Mare Şlem cu o miză maximă....
Să privim, puţin, spre politicienii francezi!
E un scandal imens în Hexagon, care a depăşit graniţele ţării, prin magnitudinea sa, mari cotidiene de pe continent titrând la prima pagină reţinerea...






















































