Urmărire pe străzile Craiovei pentru prinderea unui şofer băut şi fără permis

0
32

Poliţiştii craioveni au urmărit, în noaptea de marţi spre miercuri, şoferul unui Chrysler care a refuzat să oprească la semnalele oamenilor legii, pe strada „George Enescu”, din municipiu. Abia pe „General Dragalina” l-au prins, după ce acesta a intrat într-o maşină parcată şi într-un gard şi a încercat să scape pe jos. S-a stabilit că nu avea permis şi era băut.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 1.30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier aflaţi în serviciul de supraveghere al traficului rutier au făcut semnal regulamentar de oprire unui autoturism Chrysler, care se circula pe strada George Enescu, însă şoferul nu s-a conformat continuându-şi deplasarea. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, iar la intersecţia străzilor „General Magheru” şi „General Dragalina”, din cauza vitezei, şoferul a pierdut controlul direcţiei şi a lovit un autoturism parcat şi gardul unui imobil.

A ieşit din autoturismul avariat şi a rupt-o la fugă, însă oamenii legii au reuşit să-l prindă şi să-l imobilizeze. A fost dus la sediul Biroului Rutier Craiova, a fost identificat, stabilindu-se că este vorba despre Toni Gaşparini, de 28 de ani, din Craiova, şi, fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, s-a dovedit că nu avea nici permis de conducere.

„Din verificările efectuate a reieşit faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nici o categorie de vehicule şi consumase băuturi alcoolice, fiind condus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Craiova unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele tânărului s-a întocmit dosar penal”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.