După 26 de ani…

1
84

Vara anului 1988 a fost una ca mai toate verile anilor precedenţi prin părţile locului. Secetoasă şi calică. Discuţiile despre fotbal, mai ales în rândul suporterilor Craiovei, nu aveau alt subiect mai incitant decât posibila revenire a lui Gică Popescu de la Steaua, la expirarea stagiului militar, ţinut însă „ascuns” şi protejat de cei de la Interne, deşi era căutat de potera militară. Povestea revenirii lui Gică Popescu „acasă”, cum se înţelegea pe atunci, devenise o cauză a întregii Oltenii şi la neajunsurile sociale tot mai pregnante exista şi spaima augmentării tensiunilor pe seama fotbalului. Liderul comuniştilor doljeni, Ioan Traian Ştefănescu, cadru universitar, cunoştea starea de spirit a populaţiei din informaţiile primite şi încerca diligenţe cumpănite pe lângă Ilie Ceauşescu, patronul de facto al celor de la Steaua Bucureşti. În Craiova, suporteri prezenţi la stadionul „Ion Oblemenco”, la antrenamentele echipei, nu mai mârâiau doar în batistă. În cele din urmă, Gică Popescu va reveni la Universitatea, după ce se antrenase sub conducerea lui Nicolae Zamfir, prin tot felul de locuri ascunse, şi va debuta la Oradea, în prima etapă de campionat. Antrenor era Gheorghe Constantin, bineînţeles „stelist”, dar domestic, bonom, vegetarian şi destul de uzat. Campionatul ’88-’89 începe catastrofal pentru Craiova: 0-2 la Oradea, 1-2 cu Sibiul – nou promovată – pe teren propriu, 0-5 la Piteşti, cu Vlădoiu în zi fastă. Lui „nea’ Gicu” Constantin i se dau papucii, cum se spune. Cel mai vehement din secţia de fotbal a clubului, Costel Mitriţă, actualul director al Companiei de Apă „Oltenia” Craiova, pe atunci director la IC Alimentara. Alin Buzărin, de loc din Craiova, povesteşte frumos în tableta sa din GSP „Craiova şi Cârţu, coincidenţe după 26 de ani”, numai că lucrurile n-au stat chiar aşa cum le simplifică el. Sorin Cârţu antrena în urmă cu 26 de ani divizionara B Electroputere, în Valea Roşie, o frumoasă şi talentată grupare, din care vor fi extraşi mai mulţi jucători (Olaru, Claudiu Stoica, Calafeteanu, Gabi Boldici, Gică Barbu) în pauza de iarnă. Iniţial, un comando al clubului din Bănie, condus bineînţeles de C. Mitriţă, a încercat „marea cu degetul”, crezând că-l poate aduce pe Marian Bondrea, din parohia Scorniceştiului. Iluzii deşarte. N-au fost luaţi la goană de Gheorghiţă Bărbulescu, primarul localităţii şi nepotul lui Ceauşescu, dar au fost îndrumaţi să fie serioşi. În aceste circumstanţe, cum altă soluţie viabilă, la îndemână, în afara lui Sorin Cârţu, fost jucător emblematic al echipei, nu exista, s-a apelat la acesta. N-a fost uşor. În plan fotbalistic, Universitatea şi Electro se aveau precum pisica şi şoarecele, dar tutela partidului şi tactul universitarului de bună calitate umană Ioan Traian Ştefănescu a rezolvat lucrurile. Nu avea nevoie de vociferări nici din rândul miilor de angajaţi de pe această platformă industrială, care exista pe atunci. Aşadar, Sorin Cârţu debuta în etapa a patra de campionat cu o victorie categorică, 5-0, în faţa Rapidului (va câştiga cu 1-0 şi în Giuleşti), succes dublat în Regie etapa următoare (2-3). Craiova respira. Nu pentru multă vreme. E de reţinut doar că a venit ca antrenor după o înfrângere cu 0-5 la Piteşti, ca şi acum, 0-5 cu Astra. O coincidenţă ca atâtea altele. Publicul era cu el, deşi turul campionatului se va încheia cu o înfrângere de ţinut minte (0-6 la Bacău), în echipă fiind introdus şi… Jerry Gane. Supărarea era mare „peste drum”, cum spuneam, pe atunci, dată fiind amplasarea sediului cotidianului „Înainte”. În seara cu pricina m-a sunat secretara liderului comunist de la Dolj, Ioan Traian Ştefănescu. „Pregătiţi-vă să vorbiţi cu… primul-secretar”. Ce mi-a spus n-are sens să mai reproduc. Îl susţinusem de la instalare pe Sorin Cârţu. Nici Petre Deselnicu, Dumnezeu să-l odihnească, n-a avut parte de alt tratament. Dar ne certa cel puţin un om cu carte, care iubea Craiova. Cu Sorin Cârţu am avut timp să mă cert mai târziu. Am apucat să mă şi împac. Să-i dorim succes în acest mandat, deşi uşor nu va fi. Şi, înainte de toate, are nevoie de noroc. Ca orice antrenor. Vine şi el după un şir de eşecuri care mai de care pe la noianul de echipe unde l-a dus soarta, din acest punct de vedere fiind un glob-troter de top. A vorbit cam mult la conferinţa de presă, şi îi place asta, dar vorba este umbra faptei. În tandem cu Emil Săndoi, doar rezultatele vor conta.

1 COMENTARIU

Comments are closed.