Remaniere guvernamentală în Japonia

0
327

Premierul japonez, Shinzo Abe, a remaniat ieri guvernul, pentru a da un nou impuls activităţii executivului după 20 de luni de când se află la putere, relatează AFP. Taro Aso va deţine portofoliul finanţelor, Akira Amari la revitalizare economică şi Fumio Kishida la afaceri externe fac parte din categoria celor şase miniştri care se regăsesc şi în noul guvern, iar cinci femei vor intra în echipă, între care Yuko Obuchi, ministru al economiei, comerţului şi industriei (Meti). Secretarul general şi purtătorul de cuvânt al guvernului, Yoshihide Suga, îşi menţin şi ei funcţiile, la fel şi ministrul transporturilor, Akihiro Ota. Este pentru prima dată de la revenirea sa la putere când premierul Shinzo Abe efectuează o remaniere guvernamentală. În paralel cu reorganizarea guvernului, premierul Shinzo Abe a decis să înlocuiască oameni cheie din formaţiunea sa. Fostul ministru al justiţiei, Sadakazu Tanigaki, va fi secretarul general al Partidului Liberal Democrat. Potrivit AFP, premierul Shinzo Abe doreşte totodată să consolideze forţa diplomatică a Japoniei, într-un context geostrategic de tensiuni în Asia şi de crize multiple în Occident şi Orientul Mijlociu.