66 de ani de la primul meci jucat de Universitatea Craiova

0
366

Astăzi se împlinesc 66 de ani de la primul meci disputat de Universitatea Craiova. Pe 5 septembrie 1948, U.N.S.R. (Uniunea Naţională a Studenţilor din România) Craiova, viitoarea CSU Craiova, Ştiinţa Craiova şi Universitatea Craiova, disputa un amical pierdut în deplasare cu CFR Filiaşi, scor 6-3. Ştirea, apărută în ziarul „Înainte”, semnată de Creţu S. „corespondent voluntar”, era următoarea: „Pe terenul sportiv din Filiaşi, a avut loc duminică, 5 septembrie a.c. un match de foot-ball între studenţii craioveni şi echipa C.F.R din localitate. De la început matchul s’a desfăşurat sub dominaţia feroviară care s’au bucurat de o mai bună condiţie fizică şi pregătire technică. Goalurile au fost marcate de Rade (3), Merfu (1) şi Mihăilă (2 în propria-i poartă) pentru CFR Filiaşi; iar pentru studenţi au marcat Bădescu 2 şi Rădulescu. S’au remarcat în joc: Rada, Ruicu, Udrescu, Răcăşanu şi Tobă dela CFR Filiaşi, iar dela UNSR: Dumitrescu, Rădulescu, Carliş şi Ozon”. Prima echipă aliniată în istoria sa de Universitatea Craiova a fost: Dumitrescu – Rădulescu, Mihăilă, Carliş, Ozon, Serbii, Ilie, Mora, Bădescu, Tudor şi Serghi, antrenor fiind Nicolae Polojinski. (C. S.)