Despre investiţiile chineze în România

0
80

Emil Hurezeanu, jurnalist de ţinută, de regulă documentat, îngăduitor cu opinia celuilalt, fără a rămâne dator şi fără a abuza de echidistanţă, la Digi 24, a avut câteva referiri la vizita premierului Victor Ponta în China, opinând că „nu trebuie lăsat să se creadă că salvarea economică vine odată cu investiţiile chineze”. Salutând totuşi aceste investiţii, „foarte bine venite nu doar în România, ci şi în alte părţi”, Emil Hurezeanu a exprimat totuşi temerea următoare: „Guvernul Ponta ar trebui să nu creeze –  mai ales într-un moment de tensiuni intracomunitare, pornind şi de la criză şi de la atitudini diferite faţă de conflictul din Ucraina, faţă de nivelul de severitate al sancţiunilor către Rusia – impresia că, fără să recreeze climatul investiţional şi politic în România, are mult prea repede alternative în est”. Afirmaţia este parţial valabilă, puţin cam alambicată şi un jurnalist de calibrul lui Emil Hurezeanu ştie cum stau lucrurile. Numai că vizita premierului social-democrat, Victor Ponta, în China, interesantă ca derulare, nu trebuia lăudată la Digi 24. Ceea ce e în regulă. Că încă Beijingul, cum a demonstrat-o şi prezenţa premierului chinez, Li Keqiang, în ultima decadă a lunii noiembrie anul trecut, la Bucureşti, la summitul „China-Europa Centrală şi de Est”, „ne are la suflet” nu este chiar o noutate. Altceva ar merita spus în context: în urmă cu câteva zile, şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, la o întâlnire cu ambasadorii francezi, le-a trasat acestora ca sarcină prioritară problematica economică. Care este balanţa schimburilor comerciale cu China a unor ţări europene precum Marea Britanie, Germania şi Franţa şi cu cât fast se desfăşoară vizitele reciproce nu mai amintim. Punem în discuţie altceva: seriozitatea Guvernului Ponta faţă de cele convenite în luna noiembrie, la Bucureşti, cu delegaţia chineză condusă de premierul Li Keqiang. Afirmă Emil Hurezeanu că atitudinea premierului Victor Ponta vizavi de investiţiile chineze, de reformele din interior, dar şi faţă de sincronizarea cu UE privind sancţiunile aplicate Rusiei, este forţată şi ar putea ridica semne de întrebare. Cam multe cuvinte nepotrivit aşezate în aceeaşi frază. Care „sincronizare”? La summitul extraordinar de sâmbătă, de la Bruxelles, al Consiliului European, Angela Merkel, David Cameron şi chiar Francois Hollande s-au încruntat, dar n-au luat în seamă propunerea preşedintei Lituaniei, Dalia Grybauskaite. Iar premierul slovac, Robert Fico, şi cel maghiar, Viktor Orban, au menţionat chiar dreptul de veto la noi sancţiuni contra Rusiei, care ar aduce atingere intereselor naţionale ale ţărilor lor. Vizita în China a premierului Victor Ponta n-are nici o legătură – Doamne fereşte! – cu schimbarea cadenţei faţă de UE când e vorba de sancţiuni împotriva Rusiei. Deşi, şi aici Emil Hurezeanu e realmente competent, plină de supleţe este atitudinea cancelarului Angela Merkel, patroana Europei. Recursul la restabilirea unor relaţii reciproc avantajoase cu Beijingul nu e deloc forţat, ci doar întârziat, din cauza obtuzităţii Bucureştiului în ultimul deceniu. Să ne mai reamintim de vizita delegaţiei guvernamentale conduse de Emil Boc la Beijing? Acest sindrom al drobului de sare sugerat cu tact de Emil Hurezeanu este realmente bizar, mai ales că aparţine unui jurnalist de regulă cu opinii inteligente. La Craiova, chinezii sunt aşteptaţi pe şantierul construcţiei de locuinţe şi, cine ştie, poate şi pe alte şantiere. La ceea ce se întâmplă în Europa în momentul de faţă, a strâmba din nas la investitorii chinezi e mai mult decât o prostie, e o greşeală, cum a spus cine a spus.