Israelul a blocat transferul a 106 milioane euro către palestinieni

0
381

Decizia Israelului de a îngheţa transferul a 106 milioane euro (500 de milioane de shekeli), reprezentând taxe colectate în contul Autorităţii Palestiniene, este o „crimă de război”, a declarat sâmbătă un oficial palestinian de rang înalt, citat de AFP. „Este o nouă crimă de război israeliană şi nu vom ceda presiunilor”, a spus negociatorul-şef palestinian, Saeb Erakat, după decizia statului evreu, de sâmbătă. Este vorba despre prima măsură de răspuns din partea Israelului, la o zi după ce Autoritatea Palestiniană a depus la ONU o cerere de aderare la CPI (n.r. – Curtea Penală Internaţională), cu scopul de a aduce în faţa acestei instanţe oficiali israelieni. De la Acordurile de la Oslo, încheiate în 1993, statul evreu colectează în contul Autorităţii Palestiniene taxe pe care i le transferă lunar. Aceste fonduri reprezintă aproape jumătate din bugetul palestinian şi sunt utilizate pentru buna funcţionare a guvernului şi pentru plata salariilor funcţionarilor, relatează AFP şi Reuters.