Ucraina: Fosta ambasadoare în SUA, acuzată de corupţie

0
156

Olha Stefanisyna, ex-ambasador în SUA, se confruntă cu acuzaţii de corupţie. Un procuror a declarat, miercuri, în cadrul unei audieri în faţa Înaltei Curţi Anticorupţie a Ucrainei că Stefanisyna este acuzată de îmbogăţire ilicită, potrivit Kiyv Independent. Combaterea corupţiei este crucială pentru plăţile de ajutor UE pentru Kiev. Stefanisyna ar fi omis să declare mai multe bunuri (două apartamente) şi banii pentru renovarea acestora. Alte cheltuieli nedeclarate includ tratamentul medical al mamei sale, biletele de avion şi veniturile pentru un alt apartament. Un Mercedes utilizat frecvent era înmatriculat pe numele unuia din subordonaţi. Stefanisyna a negat acuzaţiile. Pe Facebook şi-a prezentat plecarea din post ca fiind o decizie proprie, deşi fusese demisă oficial, prin decret pe 3 august. Ea şi-a menţionat realizările, conform cărora au crescut livrările de arme americane şi a asigurat sprijinul american într-un moment în care relaţiile cu Washingtonul nu erau deloc grozave. Înainte de anunţarea acuzaţiilor Stefanisyna fusese investigată de NABU, într-un caz legat de presiuni la Agenţia de recuperare şi gestionare a activelor, firmă legată de fostul soţ, care primise contracte pentru a gestiona activele confiscate.