Indiferent de divergenţele sindicale, problemele învăţământului românesc rămân la fel
Problemele învăţământului românesc sunt vechi şi se întind în vreme, iar ieşirea la un liman aducător de bunăstare se află, deocamdată, departe. Nimeni nu...
S-au acordat premiile filialei craiovene a Uniunii Scriitorilor din România
Zi festivă, ieri, pentru Uniunea Scriitorilor din România (USR) – Filiala Craiova, care a premiat cele mai valoroase producţii literare ale membrilor săi, apărute...
Ovidiu Lipan Țăndărică: „De foarte mulţi ani nu am mai cântat...
După ani buni în care nu a urcat pe vreo scenă din Craiova, muzicianul Ovidiu Lipan Țăndărică a făcut spectacol, aseară, la Casa de...
Legea pensiilor speciale pentru aleşii locali merge la promulgare. Senatul a...
Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de...
Ancheta incendiului din Colectiv: Patronii clubului, eliberaţi din arest preventiv şi...
Patronii clubului Colectiv, Paul Gancea, Costin Mincu şi Alin Anastasescu, vor fi eliberaţi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu, după ce...
Alegeri Spania: Conservatorii obţin o victorie, dar pierd majoritatea în favoarea...
Partidul Popular al preşedintelui Guvernului spaniol Mariano Rajoy s-a clasat pe primul loc în urma alegerilor legislative de duminică, dar a pierdut majoritatea absolută,...
Alexis Tsipras nu vrea implicarea FMI în al treilea program de...
Premierul elen Alexis Tsipras nu vrea ca FMI să participe la al treilea program de salvare a Greciei, în valoare de 86 de miliarde...
HANDBAL (F) – CAMPIONATUL MONDIAL / Bronz dulce, dar…
România a câştigat la pas (31-22) finala mică cu Polonia, însă rămâne eşecul dramatic (33-35, după prelungiri) suferit în semifinala cu Norvegia, mai ales...
Filmele Revoluţiei române – Bucureşti, 22 decembrie 1989
Bucureşti, 22 decembrie 1989 - ora 9 dimineaţa
https://www.cvlpress.ro/wp-content/uploads/2015/12/Flv-Bucuresti-22-decembrie-1989-dimineata.flv
Bucureşti, 22 decembrie 1989 - ora 12.09 - Fuga lui Ceauşescu cu elicopterul
https://www.cvlpress.ro/wp-content/uploads/2015/12/Flv-Fuga-lui-Ceausescu-din-22-decembrie-1989.flv
Bucureşti, 22 decembrie 1989 -...
Craiova: Poliţiştii locali l-au prins cu 226 de cartele telefonice fără...
Poliţia Locală Craiova anunţă că, în noaptea de 20 – 21.12.2015, în jurul orei 01.00, politistii locali ce efectuau serviciul de patrulare în cartierul...
Craiova: Prinşi de poliţiştii locali cu o ţigare suspectă
Reprezentanţii Poliţiei Locale Craiova au anunţat că, în data de 20.12.2015, în jurul orelor 16.15, politiştii locali cu atribuţii de ordine publică, care efectuau...
FIFA: Platini şi Blatter, suspendaţi pentru opt ani, un duo în...
Verdictul a căzut, astăzi, şi este dur atât pentru Michel Platini, cât şi pentru Sepp Blatter, ambii suspendaţi pentru opt ani, de Comisia de...
Craiova: Arestat după ce şi-a ucis tatăl
Bogdan Lucian Gigea, de 36 de ani, din Craiova, a fost arestat ieri, după ce, sâmbătă dimineaţa, înarmat cu un cuţit, a intrat în...
Campionatul Mondial de Handbal (F): România pe podium!
Deja sacră în 1999 şi 2011, Norvegia a câştigat aseară al treilea său titlu mondial la handbal feminin învingând fără drept de apel Olanda...
Michel Platini şi Sepp Blatter suspendaţi opt ani
Sepp Blatter, preşedintele demisionar al FIFA, şi Michel Platini, preşedintele UEFA, au fost suspendaţi din toate activităţile legate de fotbal pentru opt ani, de...
Dolj: 241 de şoferi amendaţi pentru viteză neregulamentară
Potrivit IPJ Dolj, duminică, 20 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene împreună cu agenţi rutieri din...
Dolj: Sfaturi preventive pentru circulaţie în condiţii de ceaţă
Judeţul Dolj este afectat de o atenţionare de Cod Galben de ceaţă, ceea ce înseamnă că vizibilitatea se va reduce, local sub 200 m,...
La Liga: Real Madrid face scor, Atletico se împiedică
Real Madrid a zdrobit pe Rayo Valecano (10-2), scor neobişnuit în La Liga, numai că Valecano a rămas în 9 jucători înainte de prima...
Spania: Dreapta în frunte, dar fără majoritate!
Partidul Popular (P.P., dreapta) condus de Mariano Rajoy s-a plasat pe primul loc la alegerile legislative potrivit rezultatelor aproape definitive după numărarea a 88%...
Uşurinţa de nesuportat a simplificării
De 25 de ani, de fiecare dată, în luna decembrie rememorăm, reconstituim sau doar depănăm amintiri, despre împrejurările care au făcut posibilă răsturnarea regimului...
Amara necuviinţă a dezbinării…
Dimineaţă însorită de sfârşit de decembrie cu adieri autumnale care dau un plus de atemporalitate sunetelor divinelor colinde răzbind de peste tot într-un nou...
Porcii de Crăciun, o marfă prea ieftină în acest an
Ultimul târg de săptămână dinaintea Crăciunului a adus numai dezămăgire printre crescătorii de animale din comuna Leu. Mulţi s-au trezit cu noaptea-n cap, şi-au...
Razie de amploare în tot judeţul
O razie de amploare a fost organizată în noaptea de sâmbătă spre duminică, în tot judeţul Dolj. Oamenii legii au descins în baruri şi...
Șapte ani de puşcărie pentru băileşteanul acre l-a înjunghiat pe concubinul...
Băileşteanul de 40 de ani arestat preventiv pe 23 mai a.c., pentru tentativă de omor, a fost găsit vinovat şi condamnat de judecătorii Tribunalului...
Un profesor din Severin, inclusă în lista primilor 50 de candidati...
Suzy Manuela Prajea, profesor la Colegiul National "Traian" din Drobeta Turnu-Severin, a fost inclusa în lista primilor 50 de candidati pentru premiul "Global Teacher" 2016 , oferit de...
Pentru că interes local nu există / Vom continua să mâncăm...
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, s-a declarat nemulţumit de faptul că, în acest an, au fost depuse doar 55 de proiecte prin PNDR pentru investiţii...
Începând de azi se virează subvenţia la motorină
Plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, aferentă cererilor de plată pentru motorina consumată în trimestrul III al anului...
CE a aprobat fazarea proiectului “Reabilitarea DN6 Alexandria – Craiova”
Comisia Europeană (CE) a aprobat săptămâna trecută fazarea proiectului "Reabilitarea DN6 Alexandria – Craiova", ceea va permite finalizarea lucrărilor prin asigurarea cofinanţării primei etape...
„Pentru acordarea garanţiei se plăteşte un singur comision de garantare”
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii continuă facilitarea accesului la finanţare pentru antreprenorii din domeniul agricol prin dezvoltarea parteneriatului...
Forţă de reacţie rapidă la frontiere externe
Comisia Europeană a propus înfiinţarea unei noi agenţii responsabile cu paza de coastă şi supravegherea frontierelor externe ale Uniunii. Noua agenţie se va baza...
S-a conceput planul de măsuri pentru sprijinirea copiilor cu probleme
După tragediile din ultimele săptămâni, când doi copii instituţionalizaţi s-au sinucis, a fost conceput un plan de măsuri pentru sprijinirea copiilor şi elevilor instituţionalizaţi...
Un Crăciun original la Târgul „Bizarre Bazaar”!
Pentru câteva zile, holul Filarmonicii „Oltenia” are aura de sărbătoare a Crăciunului, cu aromă de portocale şi scorţişoară, brad verde şi acorduri de colinde....
Pianistul Mihai Diaconescu, în concert caritabil de Crăciun, la Craiova
LIONS CLUB CRAIOVA va organiza miercuri, 23 decembrie, ora 18.00, la Filarmonica „Oltenia”, ediţia a II-a a Concertului Caritabil de Crăciun. Concertul va fi...
Ministrul de Externe al Germaniei: Ţările est-europene care nu acceptă refugiaţi...
Ţările central şi est-europene care nu vor accepta refugiaţi conform cotelor se expun sancţiunilor, riscând să apără probleme privind frontierele deschise ale Uniunii Europene,...
Vladimir Putin: Rusia ar putea utiliza capacităţi militare suplimentare în Siria
Armata rusă nu a utilizat toate mijloacele militare în Siria şi ar putea recurge la “capabilităţi suplimentare” în caz de necesitate, avertizează preşedintele Rusiei,...
Samir Kuntar şi alţi 8 membri ai mişcării Hezbollah au murit...
Samir Kuntar (foto), un lider al mişcării şiite Hezbollah şi fost membru al Frontului pentru Eliberarea Palestinei, precum şi alte opt persoane au murit...
Ciuca bătăilor în final de an
Universitatea a pierdut şi la Iaşi, consfiinţind ratarea play-off-ului şi a întregului sezon, în play-out obiectivul fiind salvarea de la retrogradare
Managerul Felix Grigore anunţa...
Săndoi: „Este compromisă intrarea în play-off”
Emil Săndoi a admis la final că sezonul este ratat, menţionând că un moment-cheie a fost cel în care finanţatorul Rotaru a avut probleme...
România a câştigat medalia de bronz, la CM de handbal. 31-22...
Învinsă dramatic, în semifinala de vineri cu Norvegia, scor 33-35 după prelungiri, naţionala României s-a revanşat şi a pus mâna pe medaliile de bronz,...
Barcelona a câştigat Mondialul cluburilor
Deţinătoarea Ligii Campionilor, formaţia spaniolă FC Barcelona, şi-a trecut în palmares, cu puţin timp în urmă, la Yokohma (Japonia), al treilea Campionat Mondial al...



















































