S-au acordat premiile filialei craiovene a Uniunii Scriitorilor din România

0
596

Zi festivă, ieri, pentru Uniunea Scriitorilor din România (USR) – Filiala Craiova, care a premiat cele mai valoroase producţii literare ale membrilor săi, apărute în decursul anului precedent. Distincţiile – şase la număr – au fost decise, prin vot secret, de un juriu prezidat de conf. univ. dr. Gabriel Coşoveanu şi avându-i în componenţă pe profesorii şi scriitorii Marian Barbu, Ioan Lascu, Constantin M. Popa şi Ion Floricel. S-au acordat un Premiu „Opera Omnia” şi alte două pentru întreaga activitate, iar sub genericul „Cartea Anului” au fost aşezate încă trei contribuţii merituoase. „Această gală s-a desfăşurat neîntrerupt, cu o continuitate care a sfidat criza şi tot felul de sincope, iar noi vrem să păstrăm tradiţia”, a subliniat Gabriel Coşoveanu, totodată preşedintele filialei. Invitaţii s-au bucurat şi de un scurt recital al unui grup bărbătesc de colindători.

„Cartea Anului” poartă semnătura scriitorilor Cornel Mihai Ungureanu, Viorel Mirea şi Cristian Liviu Burada

Unul dintre cele trei Premii „Cartea Anului” a revenit scriitorului Cornel Mihai Ungureanu, pentru volumul „Soţii, prietene, amante”, publicat la Editura „AIUS” din Craiova. „Pentru mine este oarecum surprinzător să primesc un premiu pentru o carte apărută la începutul lui 2014. Și pentru o carte de teatru – o Cenuşăreasă a literaturii pentru mulţi, un gen ingrat, considerat oarecum minor”, a declarat autorul. „Teatrul apare nu numai rar, dar în Oltenia scriitoricească actuală avem şi puţini dramaturgi. Dintre ei, Cornel Mihai Ungureanu este cel mai talentat. Această carte este remarcabilă prin valoarea ei estetică, ce se susţine pe două articulaţii: strălucirea replicii şi forţa interioară a dramei”, a apreciat Ștefan Vlăduţescu.

Premiul „Cartea Anului” a revenit şi scriitorului Viorel Mirea, pentru „Luntrea goliciunilor” (Ed. „Tracus Arte”, Bucureşti), despre colegul său severinean Ileana Roman afirmând că „este un poet extraordinar, chiar de la debut formidabil!”. Și volumul „Fel de învăţături” (Ed. „Spirit Românesc”, Craiova) al scriitorului Cristian Liviu Burada a fost declarat de Filiala Craiova a USR „Cartea Anului”. „Când a ales acest titlu, pare că s-a hazardat. (…) Aceste învăţături sunt, de fapt, nişte explorări ale sinelui, ajutate de o escortă culturală pe care scriitorul o strecoară în poeziile sale. Uneori aceste poeme foarte clar structurate şi cu miez liric remarcabil au un aer de dialog cu nişte învăţăcei. Se vede limpede că autorul apără nişte valori care unor tineri de azi le pot părea revolute”, a subliniat Gabriel Coşoveanu, referindu-se la cartea premiată.

Ileana Roman a primit Premiul „Opera Omnia”

Cea mai premiată scriitoare a Severinului, Ileana Roman, este cea la care a ajuns, în acest an, Premiul „Opera Omnia” al USR – Filiala Craiova. Bucuroasă de recunoaşterea virtuţilor scriitoriceşti şi însoţită de aceeaşi jovialitate, autoarea a povestit despre începuturile sale literare, care s-au conturat încă din vremea şcolii gimnaziale. I-a apreciat meritele şi prof. Ioan Lascu: «Are o bogată activitate literară, de peste 45 de ani, acompaniată de un spirit activ neobosit, o strădanie permanentă de a promova evenimentul în domeniul artei şi al culturii scrise. Eu am numit-o „emblema” literară şi culturală a municipiului Drobeta-Turnu Severin, alţii o consideră „un punct de referinţă pentru cultura severineană şi nu numai”».

În cadrul festivităţii de ieri, alte două premii au fost acordate pentru întreaga activitate. Unul a revenit scriitorului Tudor Nedelcea – proaspăt laureat şi al unei importante distincţii conferite de Academia Română, celălalt i-a fost acordat lui Toma Grigorie. Ceremonia s-a încheiat în aplauzele publicului şi cu remarca preşedintelui Filialei Craiova a USR că „toţi laureaţii de azi sunt oameni în plină energie creatoare”.

***

Premiile pentru cele mai bune cărţi publicate în decursul anului 2014 şi pentru cei mai reprezentativi creatori, membri ai organizaţiei locale a Uniunii Scriitorilor din România, au fost susţinute financiar prin sponsorizări. „Această reuniune care celebrează nişte valori culturale şi, în speţă, literare, nu ar fi fost posibilă fără un anumit aport al unor persoane care, nefiind membre ale breslei noastre, înţeleg ceea ce facem, înţeleg să respecte eforturile noastre şi, de la o anumită portanţă financiară şi ideatică pe care o au, ne sprijină. E al doilea an consecutiv când ne putem desfăşura această gală cu sprijinul lor”, a precizat Gabriel Coşoveanu.