O nouă întâlnire cu poezia, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”

0
82

Craiovenii sunt invitaţi vineri, 23 octombrie, ora 18.00, în Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, la o nouă întâlnire cu poezia. Invitaţii acestei ediţii sunt Andrada Băleanu şi Mircea Liviu Goga, iar moderator al întâlnirii – Petrişor Militaru. Intrarea publicului va fi liberă.

Mircea Liviu Goga (n. 9 decembrie 1958, Craiova) este poet, autor de literatură SF şi jurnalist. A absolvit Facultatea de Electrotehnică din Craiova (1992) şi Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice – SNSPA Bucureşti (2007). A publicat poezie în revistele literare înainte de 1989 şi a debutat într-un volum colectiv, „Zboruri lirice”, apărut în 1988. Au urmat alte două volume de versuri: „Jumătate Vidros” (Editura MJM Craiova, 1999) şi „Cânturile catârului” (2010). A publicat, de asemenea, literatură SF în reviste şi antologii de gen, dar şi un roman science-fiction, „Insula Pescăruşilor” (2011). A obţinut Premiul Naţional pentru poezie la Festivalul „Sensul Iubirii” de la Turnu Severin (2000), Premiul Special pentru poezie la Festivalul „Serile la Brădiceni” (2011) şi Premiul Naţional „Ion Hobana” al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy şi al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru cel mai bun roman SF, „Insula Pescăruşilor” (2011).

Andrada Băleanu (n. 11 noiembrie 1998) este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova şi a publicat poezie, până acum, doar în revista şcolii. A participat, în schimb, la numeroase concursuri din domeniul artelor plastice, obţinând premii la nivel judeţean şi naţional. Recent, a deschis prima expoziţie de grafică şi pictură la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, împreună cu Smaranda Ruşinaru.

„De la Cetatea Băniei la Cetatea Poeziei” este un proiect care se desfăşoară lunar, în prezenţa a doi poeţi din zona Olteniei, un tânăr şi un senior, care citesc din creaţia proprie şi împărtăşesc publicului impresia pe care poezia tânără o face unui poet consacrat şi modul în care un poet tânăr receptează poezia contemporană. La finalul întâlnirii, poeţii invitaţi răspund întrebărilor din public. Prin această manifestare, organizatorii şi-au propus să familiarizeze publicul craiovean cu poezia contemporană din zona Olteniei.