Trei pianiste din China şi Japonia, în Gala tinerilor concertişti

0
394

Gala tinerilor concertişti aduce pe scena Filarmonicii „Oltenia”, în cea de-a doua seară dedicată artiştilor din spaţiul asiatic, trei soliste: Guilin Yang (China), Mihoko Oshima şi Mari Kiyone, ambele din Japonia. Alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, dirijată de Albert Mamriev, tinerele pianiste interpretează astă-seară, de la ora 19.00, un program din creaţia compozitorilor Piotr Ilici Ceaikovski (Concertul nr. 1 în Si bemol minor pentru pian şi orchestră, op. 23), Franz Liszt (Concertul nr. 1 în Mi bemol major pentru pian şi orchestră, G. 124) şi Serghei Rahmaninov (Concertul nr. 3 în Re minor pentru pian şi orchestră, op. 30).

Guilin Yang

Guilin Yang s-a născut în oraşul Henan (China), a urmat cursurile Școlii de Muzică din Wuhan, iar în perioada 2009-2014 a studiat la Folkwang University of the Arts din Essen (Germania), în prezent fiind îndrumată de prof. Henri Sigfriedsson. A participat la numeroase cursuri de măiestrie, susţinute de reputaţi profesori.

Mihoko Oshima

Mihoko Oshima s-a născut în anul 1987, la Yokohama. A studiat la Colegiul Toho Gakuen, pe care l-a absolvit în 2010, apoi, în perioada 2010-2013, la Conservatoire Rayonnement Régional de Paris, obţinând diploma de concertistă. Între 2013-2015 îşi continua pregătirea muzicală la Schola Cantorum din Paris, urmând, în paralel, şi cursuri cu maestrul Albert Mamriev.

Mari Kiyone

Mari Kiyone s-a născut în oraşul Ishikawa, Japonia. A absolvit Tokyo College of Music High School în 2008 şi a urmat cursurile de master la Chopin University of Music din Varşovia. A studiat şi la Imola International Piano Academy, în prezent fiind îndrumată de maestrul Albert Mamriev.

Dirijorul Albert Mamriev, din Israel, este unul dintre cei mai reputaţi pianişti ai generaţiei sale, vestit pentru forţa expresiei, virtuozitatea şi muzicalitatea artei sale pianistice, în prezent fiind profesor în cadrul Universităţii de Muzică şi Artă dramatică din Hanovra. Muzicianul s-a aflat la pupitrul dirijoral şi în primul concert din Gala tinerilor concertişti, în 9 octombrie a.c., când pe scena Filarmonicii „Oltenia” au evoluat pianistele Kana Ito, din Japonia, şi Xiaoxiao Wei, din China.