Guvernul Bolojan a picat. Şi acum?

Cea de a 7-a moţiune de cenzură, depusă împotriva guvernului Ilie Bolojan, care preluase funcţia de premier la 23 iunie anul trecut, l-a doborât. Cu un vot covârşitor: 281 voturi „pentru” şi 4 voturi „contra”. Documentul purtând titlul „Stop planului Bolojan de distrugere a economiei, sărăcirea populaţiei şi vânzarea frauduloasă a averii statului”, construit în urma unui acord între AUR şi PSD, citit de senatorul Daniel Zamfir, a fost excesiv de dur, demolând practic toate punţile de legătură între social-democraţi şi liberali. S-a pus dinamită în exces şi acum e anevoios de întrevăzut cum va arăta următoarea coaliţie. Conflictul a explodat în jurul politicilor economice. Guvernul a mers pe linia reducerii cheltuielilor şi reformelor structurale, ceea ce a presupus măsuri nepopulare şi dispute interminabile pe seama reorganizării şi disponibilizărilor din sectorul public. George Simion vorbeşte de o reconciliere naţională, care ar presupune aducerea lui Călin Georgescu ca premier, scenariu menit a tensiona şi mai mult relaţiile politice şi externe, Diana Buzoianu, de la USR, afirmă că întreaga criză politică este fabricată în laboratoarele de la Bucureşti şi de la Moscova (asta ca să ne aflăm în vorbă), Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, opinează că moţiunea suveraniştilor, anti-europenilor, a trecut, dar liberalii merg mai departe cu Ilie Bolojan. Acesta din urmă i-a întrebat pe semnatarii moţiunii unde au fost până acum, arătându-se convins că a generat supărarea baronilor locali ş.a.m.d.. Cu „bătaie” spre Craiova. Sorin Grindeanu, liderul social-democraţilor, crede că există viaţă şi după moţiune, după ce anunţase că dacă moţiunea nu trece, demisionează din funcţia de lider al partidului. Atacurile reciproce au fost însă vehemente. De reţinut un aspect, deloc insolit: toată lumea, de partidele politice e vorba, crede că are dreptatea de partea sa. Premierul Ilie Bolojan a spus câteva lucruri de luat în seamă: „am redus deficitul la 7,9% din PIB, recâştigând încrederea pieţelor. Am promis ordine în finanţe şi asta am făcut”. Până la urmă moţiunea de cenzură nu e benefică pentru România, dar pe de altă parte nici nu se mai putea continua. Deşi se vorbeşte mult, fractura între principalele partide s-a lărgit. De la o perioadă la alta. Având majoritate parlamentară confortabilă, sprijinul presei, opoziţie anemică, guvernul s-a împotmolit. Şi vinovăţiile sunt de fond. Actorii politici se cunoşteau, suficient unii pe alţii, pentru a nu-şi descoperi incompatibilităţi şi orgolii ireductibile, tocmai când aveam nevoie de coerenţă şi solidaritate. Puteau dialoga mai eficient, conveni pe ceea ce sunt de acord şi pe ce nu. Finalmente spectacolul oferit a avut un aer pripit, spasmodic, improvizat. Arătându-se cu degetul, unii pe alţii, au dovedit, nu o dată confuzie tactică în exces, încât ezitându-se între principii şi eficienţă au fost ratate amândouă. Actualul cabinet va rămâne la Palatul Victoria, sub formă de interimat, până la instalarea unui nou guvern, pentru a se asigura treburile curente ale statului. De astăzi, următorul pas se face la Palatul Cotroceni, unde preşedintele Nicuşor Dan va chema partidele la consultări. Problema este că majoritatea jinduită nu mai există. Suntem ca în fabula lui Alecu Donici „Racul, broasca şi o ştiucă”. PSD încearcă să se poziţioneze ca un actor responsabil, anunţând că nu va face coaliţie cu AUR. Mesajul este reciproc. Ceea ce finalmente aduce PNL şi PSD în aceeaşi barcă, după ce în ultimele 10 luni au vâslit împreună anapoda.