Craiova, pe Harta Voluntariatului Federaţiei VOLUM

0
424

VOLUM – Federaţia organizaţiilor care sprijină dezvoltarea voluntariatului în România, în parteneriat cu Centrul pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă şi Centrul Educaţional de Resurse şi Training, vor organiza vineri, 16 octombrie, la Craiova, un eveniment pentru prezentarea şi promovarea instrumentelor şi oportunităţilor care vin în sprijinul organizaţiilor neguvernamentale care lucrează cu voluntarii şi, de asemenea, în sprijinul persoanelor care doresc să desfăşoare activităţi de voluntariat. Acesta se va desfăşura în sala de videoconferinţe a Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, începând cu ora 9.30.

 Evenimentul face parte din Caravana „Pune ORAȘUL TĂU pe Harta Voluntariatului”, care se desfăşoară în 12 oraşe din România – Bucureşti, Bacău, Iaşi, Oradea, Baia Mare, Cluj Napoca, Alba Iulia, Timişoara, Craiova, Braşov, Sf. Gheorghe, Constanţa. Caravana are loc în cadrul proiectului „Harta Voluntariatului”, desfăşurat de Federaţia VOLUM şi finanţat prin Granturile SEE 2009-2014 – Fondul ONG în România, cu suma de 72,454.36 euro.

Reprezentanţii instituţiilor publice, membrii organizaţiilor neguvernamentale de la nivel local şi voluntarii vor putea afla, cu acest prilej, mai multe despre platforma hartavoluntariatului.ro, care are drept scop corelarea cererii şi a ofertei de voluntariat, la nivel naţional, dezvoltând astfel mişcarea de voluntariat din România şi care poate fi accesată începând cu prima zi a Caravanei – 28 septembrie.

De asemenea, în cadrul Caravanei, participanţii vor fi informaţi cu privire la certificatul de voluntariat, care este obligatoriu, la cererea voluntarilor, conform Legii Voluntariatului 78/2014, pilotat în ultimele luni de peste 100 de organizaţii neguvernamentale şi care va putea fi eliberat de pe platforma hartavoluntariatului.ro. Totodată, evenimentul va cuprinde un atelier pe tema discursului instigator la ură şi a extremismului şi modalitatea prin care voluntariatul (indiferent de vârstă) şi implicarea în comunitate vin în sprijinul campaniei Comisiei Europene No Hate Speech Movement (http://nohatespeechmovement.org/).

 „Odată cu platforma harta voluntariatului.ro se impunea şi o caravană naţională de promovare a voluntariatului şi a oportunităţilor create de Federaţia VOLUM special pentru a veni în sprijinul sectorului neguvernamental. Cred cu tărie că pentru a creşte mişcarea de voluntariat din România este nevoie să ne unim cu toţii forţele, să lucrăm împreună la o comunicare eficientă şi să contribuim, fiecare cum poate, la un produs, o mişcare, un demers. Caravana îşi propune să aducă organizaţiile, instituţiile şi voluntarii la aceeaşi masă, să identifice nevoi, oportunităţi şi resurse pentru a dezvolta construcţia care se numeşte Voluntariat”, spune Ana-Maria Grădinariu, coordonator programe în cadrul Federaţiei VOLUM.

 Evenimentul este realizat cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului, prin Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret şi prin susţinerea din partea organizaţiilor neguvernamentale din cadrul fiecărui oraş: Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău, Asociaţia pentru Dezvoltare Activă, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, Salvaţi Copiii Iaşi, Team 4 Youth, Autism Baia Mare, Fundaţia Comunitară Oradea, Organizaţia Naţională Cercetaşii României – Centrul Local Oradea, Asociaţia Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, ProVobis – Centrul naţional de resurse pentru voluntariat, Asociaţia SM Speromax Alba, Institutul Intercultural Timişoara, Centrul pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă, Centrul Educaţional de Resurse & Training, Hospice Casa Speranţei Braşov, Centrul de Copii şi Tineret Sfântul Sebastian, Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă Alutus, Comitetul Naţional Român pentru Drepturile Copilului – Filiala Constanţa, Asociaţia copiilor şi tinerilor cu diabet din judeţul Constanţa „Sweet Land”, Asociaţia Civicum Voluntaris.

Federaţia VOLUM este o organizaţie neguvernamentală şi nonprofit, înregistrată juridic ca federaţie în decembrie 2010, având rol de asociaţie umbrelă în domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel naţional. Misiunea Federaţiei VOLUM este facilitarea dialogului şi acţiunii comune a tuturor factorilor interesaţi de mişcarea de voluntariat în vederea dezvoltării sustenabile a voluntariatului în România.