Nu doar un schimb de replici contraproductiv!

0
57

Donald Trump are de o vreme, între contestatarii europeni, şi pe cancelarul german Friedrich Merz (CDU) care în timpul unei discuţii cu studenţii ar fi exclamat că „SUA nu pot încheia rapid războiul cu Iranul, deoarece iranienii sunt evident mai puternici decât credeam, iar americanii evident nu au o strategie cu adevărat convingătoare în negocieri”. Friedrich Merz ar mai fi spus, potrivit presei germane (apud Berliner Zeitung) că SUA au fost umilite în Iran. O afirmaţie, mai degrabă pripită, dacă nu şi ofensatoare, pentru Casa Albă. Pe platforma sa TruthSocial, Donald Trump i-a transmis, imediat că „nu are nici o idee despre ce vorbeşte”. După care pe un ton maliţios a adăugat că „face o treabă groaznică şi ar trebui să petreacă mai mult timp punând capăt războiului dintre Rusia şi Ucraina, unde a fost total ineficient”. Mai nou, preşedintele american intenţionează să retragă mai multe efective militare din Germania, decât anunţase anterior (circa 5.000), în următoarele 6-12 luni. Potrivit Departamentului apărării al SUA decizia survine în urma unei revizuiri a prezenţei trupelor americane în Europa. În Germania, de pildă, numărul actual al militarilor se duce undeva la 36.000, oricum mai mulţi decât în orice altă ţară europeană. De asemenea, Donald Trump a anunţat retrageri posibile a trupelor din Spania şi Italia, pentru lipsa de sprijin în războiul din Iran. Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a încercat să dezescaladeze situaţia, oricum fără precedent, opinând că decizia nu a fost neaşteptată. În consecinţă, NATO ar trebui să devină mai europeană, pentru a rămâne transatlantică. Se vorbeşte deja de o alianţă politică de securitate formată din Germania, Franţa, Marea Britanie, Polonia şi Italia. Şi proiectul este mai vechi având ca iniţiator pe Emmanuel Macron. Ratele de aprobare ale lui Donald Trump, în Europa, au atins praguri scăzute, chiar şi în rândul partidelor europene de extremă-dreaptă, precum Alternativa pentru Germania (AfD) şi Adunarea Naţională din Franţa. Înfrângerea, de dată recentă, în alegerile parlamentare din Ungaria, a Fidesz nu a făcut decât să sublinieze faptul că prietenia cu Donald Trump este mai degrabă o povară, nu un atu, pentru politicienii europeni. La Budapesta s-au deplasat premergător alegerilor atât J.D. Vance cât şi Marco Rubio. Friedrich Merz are motivele sale speciale de iritare şi cel mai important rezidă în starea actuală a economiei germane. Dezindustrializarea, pierderea pieţelor externe, şi din cauza războiului comercial iniţiat de SUA, dar în principal pierderea accesului la gazele ruseşti ieftine, au dus la creşteri economice insignifiante şi situaţia se va înrăutăţi –nu ameliora- din cauza războiului din Iran şi parţial pentru că Friedrich Merz a lansat un proces de militarizare la scară largă, prin finanţare externă. Nemulţumirile faţă de cancelar sunt reale, conform unui sondaj Bild, şi Friedrich Merz s-a clasat pe locul 20, în topul celor mai populari politicieni din Germania. Doar 10% din alegătorii propriului pardid CDU-CSU au opinii pozitive despre cancelar. SUA, partenerul strategic şi de maximă încredere al europenilor, sunt iritate pentru lipsa de receptivitate şi de sprijin a „aliaţilor”, în războiul din Iran. Retragerea trupelor americane din Germania arată că trebuie cu adevărat „să consolidăm pilonul american al NATO şi că nu trebuie să facem concesii” şi-a dat cu părerea Kaja Kallas, şefa politicii externe a UE, de regulă marginalizată, în deciziile importante. La Erevan, în Armenia, la summit-ul Comunităţii Politice Europene, unde participă şi preşedintele Nicuşor Dan, sprijinul pentru Ucraina este un alt subiect major de discuţie, deoarece europenii au preluat de la americani finanţarea efortului de război al Kievului. Friedrich Merz şi Recep Tayyip Erdogan lipsesc de la această întâlnire a familiei europene extinse, îngrijorată evident de mersul… lucrurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *