Pe Camille Kamga Wendji l-am cunoscut într-o după-amiază toridă, când străzile Craiovei aproape că erau pustii din cauza caniculei. În holul răcoros al Universităţii din Craiova, doctorandul camerunez privea grupurile răzleţe de profesori şi studenţi care ieşeau de prin sălile de cursuri şi se delecta cântând, de unul singur, la fluierul său din lemn. Melodia Imnului nostru prindea viaţă, atingând nevăzut inimile trecătorilor. Una câte una, adunate toate, notele muzicale spuneau laolaltă însă povestea unei speciale prietenii…
Este ora 14.00 şi o lumină orbitoare pătrunde de afară în cele câteva secunde când uşa masivă se deschide. În tot restul timpului, holul somptuos, încărcat cu marmură al Universităţii din Craiova, este răcoros şi linştit. Profesori şi elevi ies din sălile de cursuri şi se împrăştie care încotro. Căutând ieşirea, paşii lor străbat acest hol şi sunt întâmpinaţi de o muzică lină care le întrerupe brusc gândurile. Este un sunet melodios de fluier care, culmea, nu deranjează şi nici nu sparge liniştea din jur. „Este Imnul nostru … Deşteaptă-te, române!”, rosteşti în gând, adăugând automat şi primele versuri. Și când tocmai îţi formulai părerea că este o idee minunată să cânţi Imnul la fluier, chiar şi acolo, pe holul Universităţii, îţi sare în ochi interpretul.
„Cel mai frumos Imn, după cel al Camerunului”
Camille Kamga Wendji zâmbeşte larg şi pune fluierul alături când ne apropiem de el. Este aşezat pe o băncuţă din marmură, chiar acolo, în hol. Ne roagă să vorbim în limba franceză, dar până la urmă acceptă cu bucurie să purtăm o conversaţie şi în limba engleză. „Ce cânţi?”, îl întrebăm direct. Răspunsul vine repede şi simplu: ”Imnul României”. Zâmbetul îi pune în evidenţă ochii strălucitori şi tenul de culoarea boabelor de cafea. Dar mai mult decât chipul său exotic, zâmbetul său ne transmite prietenie şi dorinţa de a comunica, de a cunoaşte oameni. Ne spune că dintre toate cântecele pe care le ştie la fluier, a ales să cânte tocmai Imnul fiindcă aşa simte el România. „Aveţi o ţară foarte frumoasă, care are cel mai frumos Imn”. După o pauză, vine şi continuarea: „După cel al Camerunului, patria mea, care este cel mai apropiat de inima mea. Vreţi să vi-l cânt?”.
”Este o muzică deosebită, îmi place mult”
Este gata să-şi reia fluierul şi să ne ofere câteva note din Imnul ţării sale, când telefonul îi vibrează în buzunar. Urmează o scurtă conversaţie în limba franceză, din care se disting cuvintele „jurnalişti„ şi „Imn”. Camille e încântat că pasiunea sa pentru muzică şi, îndeosebi, pentru Imnul ţării noastre atrage atenţia şi place. Povestea curge apoi fără ca noi să fim nevoiţi să intervenim prea mult. „Când am căutat date despre România, am fost curios să ascult şi Imnul. Și mi-a plăcut foarte mult. L-am descărcat de pe internet şi l-am învăţat singur. Când l-am ascultat prima oară, am simţit că-mi vibrează tot corpul, este o muzică deosebită şi am învăţat-o foarte repede. Acum o cânt pentru că îmi place”, ne spune, cu simplitate. Remarcăm faptul că nu face nici cel mai mic efort de a-şi alege cuvintele şi ghicim sinceritatea interlocutorului nostru.
Aşa simte el România
Prietenia lui Camille, studentul din Camerun, cu România a început, aşadar, cu muzica Imnului nostru. Acesta este şi motivul pentru care o redă acum atât de uşor, aproape natural, ajutându-se de fluierul său elegant, din lemn pe care îl poartă cu el pretutindeni. Când are câte un moment liber, cântă, iar muzica Imnului nostru face parte acum din repertoriul său de suflet. Captivat doar de înlănţuirea notelor muzicale, mult timp nu l-au interesat cuvintele, însă acum curiozitatea îl îndeamnă să înţeleagă şi ce doresc să exprime românii prin această muzică vibrantă. „Știu că se vorbeşte despre deşteptare, despre wake up… Îmi place lucrul acesta şi le voi traduce”. Camille îşi însoţeşte vorbele cu mişcări largi şi expresive, arătând că sunetul muzicii, ca orice pasiune, porneşte de undeva din interior fiinţei umane.
Bursier prin Programul „Eugen Ionescu”
Tânărul acesta zâmbitor, cu o pasiune uriaşă pentru muzică şi plin de optimism, se află în România de două luni, iar în Craiova de puţine zile numai. Locuieşte în Yaounde, capitala Camerunului, şi este doctorand la Universitatea Dschang, situată în vestul ţării, unde studiază managmentul. În România a ajuns alături de alţi patru bursieri care participă la Programul „Eugen Ionescu”, oferit, din 2007, de Guvernul României doctoranzilor şi cercetătorilor din ţările membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. În cele 26 de unităţi de învăţământ universitar din România face parte şi Universitatea din Craiova, şi iată-l pe camerunezul Camille trăind şi simţind româneşte alături de craioveni. „Acum îl aştept pe profesorul meu, trebuie să discutăm despre programul de curs, apoi mă voi plimba şi voi descoperi acest frumos oraş”, ne mărturiseşte, zâmbind pentru a nu ştiu câta oară. Din nou, ne impresionează sentimentul unei calde prietenii pentru români şi ţara lor, prietenie pe care Camille o afişează în cel mai firesc mod cu putinţă. Interpretat de studentul din Camerun, şi Imnul nostru parcă sună altfel, şi mai frumos …
