Sfârşitul de săptămână a adus pentru Asociaţia Macedonenilor din România (AMR) o serie de activităţi culturale importante, reprezentanţii organizaţiei fiind prezenţi la două evenimente de referinţă: Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2026 şi Festivalul „Culturile Lumii”, desfăşurat la Palatul Mogoşoaia.
Fidelă tradiţiei de a participa la cele mai importante târguri de carte din ţară, AMR şi-a întâmpinat vizitatorii la Bookfest cu volume semnate de membri ai comunităţii macedonene, precum şi cu revista Macedoneanul, publicaţie care reflectă principalele proiecte, iniţiative şi evenimente ale asociaţiei.
Pe parcursul salonului, cei interesaţi au avut ocazia să îi întâlnească pe doamna Katerina Sfiea-Dimcevici, autoarea volumului Din viaţa unei macedonence, pe doamna Laura Elen Rogobete Cristescu şi pe domnul Daniel Tanciu. Aceştia au prezentat publicului publicaţiile editate de asociaţie şi au oferit informaţii despre activitatea AMR, contribuind la promovarea istoriei, culturii şi tradiţiilor macedonenilor din România.
În acelaşi timp, Asociaţia Macedonenilor din România a participat la cea de-a XV-a ediţie a Festivalului „Culturile Lumii”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate dialogului intercultural şi diversităţii culturale. Programul pregătit de AMR a adus în atenţia publicului elemente reprezentative ale patrimoniului cultural macedonean, prin intermediul unui recital muzical susţinut de solistele Bianca şi Patricia Şuţu, al proiecţiilor de filme documentare, al prezentării publicaţiilor şi volumelor editate de asociaţie, precum şi al degustărilor de produse tradiţionale.
Pe durata celor două zile, festivalul a reunit comunităţi şi reprezentanţi culturali din Macedonia, Vietnam, România, Grecia, China şi Indonezia, oferind vizitatorilor o experienţă multiculturală autentică, marcată de muzică, dans, gastronomie şi tradiţii specifice fiecărei ţări participante.
Prezenţa AMR la aceste două manifestări culturale a reprezentat o nouă oportunitate de promovare a identităţii macedonene şi de consolidare a dialogului intercultural. Prin implicarea activă în astfel de evenimente, asociaţia continuă să contribuie la păstrarea, valorificarea şi transmiterea patrimoniului cultural al comunităţii macedonene din România.
















