Craiova găzduieşte în 2012 cea de-a XX-a Conferinţă Naţională de Ştiinţa...

În 2012, la sfârşitul lunii august, Craiova va fi gazda celei de-a XX-a Conferinţe Naţionale de Ştiinţa Solului, cu participare internaţională, una dintre cele...

„Educaţia ţine de mine şi de tine”, concurs pentru liceeni şi...

Elevii de liceu şi studenţii se pot înscrie până pe 24 martie a.c. la concursul „Educaţia ţine şi de mine şi de tine”, organizat...

SPERĂ SĂ NU PIARDĂ

Peste numai două zile, în deplasare, Universitatea Craiova va susţine unul dintre cele mai dificile examene din returul ediţiei de campionat 2010/2011, urmând să...

Starea de fapt: Despre răbdarea şi unitatea social-democraţilor doljeni!

Social-democraţii doljeni trăiesc un paradox, de vreo şapte ani, cu o intermitenţă de câteva luni - în 2009 - cât timp a funcţionat alianţa...

CE somează Termoficarea: Căldura, furnizată numai pe bază de convenţie

Complexul Energetic i-a dat temă Regiei de Termoficare Craiova să înceapă încheierea convenţiilor individuale cu locatarii, astfel încât în toamna viitoare să fie pregătită...

Protest pentru tichetele de masă la Spitalul de Boli Infecţioase

Peste 100 de salariaţi ai Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova au declanşat ieri un protest spontan solicitând acordarea tichetelor masă. Cu...

Descinderi pentru destructurarea unui grup de “carderi” doljeni: Fiul şefului Poliţiei...

În urma unei acţiuni de amploare a poliţiştilor BCCO Craiova sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, ieri dimineaţă, în Craiova dar şi...

Bercea Mondial n-a scăpat de arest

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial va fi cercetat, în continuare, în stare de arest preventiv, după ce, ieri după-amiază, magistraţii Curţii de Apel Craiova...

Razie în Craiova pentru combaterea evaziunii fiscale

Pe parcursul zilei de ieri, în Craiova, s-a desfăşurat o acţiune cu efective mărite pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi contrabandă....

Mii de salariaţi au protestat pe esplanada Teatrului Naţional. Codul lui...

Peste 2.000 de salariaţi afiliaţi la cele cinci confederaţii sindicale CNSLR Frăţia, CNS Cartel Alfa, CSDR, BNS şi Meridian au protestat, ieri, timp de...

Cum vrea PDL să îşi păstreze directorii de deconcentrate şi după...

Singurul obiectiv al PDL este ca la alegerile locale şi apoi cele parlamentare din 2012 să îşi conserve puterea. Şi dacă nu vor reuşi...

Romtelecom a lansat primul portal de divertisment video integrat din România

Romtelecom a lansat ieri, www.dolcetv.ro, primul portal video integrat online din România care aduce pe aceeaşi platformă, filme, emisiuni TV live sau înregistrate de...

Sistem Informatic Integrat la Casa Naţională de Pensii

Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a semnat, ieri, alături de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii,  Domnica Doina Pârcalabu, un contract de finanţare din fonduri structurale,...

AJVPS Dolj: Toleranţă zero la braconaj, în tot cursul anului

Sezonul de vânătoare s-a încheiat, la toate speciile de vânat, pe cele 53 de fonduri, administrate de Asociaţia Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit...

Record negativ de vânzări la flori în acest an de 1...

Iată că au trecut şi sărbătorile începutului de primăvară, una dintre perioadele cele mai aşteptate de florarii dornici să-şi vândă marfa de pe...

La Târgul „GAUDEAMUS”, elevii au făcut pledoarie pentru lectură

„Cititul dăunează grav inculturii – pledoarie pentru lectură” a fost genericul dezbaterii desfăşurate, ieri, în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, elevi de la mai...

Blaga: Niciodată nu am fost şi nu voi fi implicat în...

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri, că se uită în ochii fiecărui român şi spune că niciodată nu a fost şi...

Opoziţia a prezentat moţiunea de cenzură

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care liberala Mariana Câmpeanu a prezentat moţiunea de cenzură a opoziţiei, introdusă ca urmare a asumării...