Walesa: „Kaczynski nu merită un monument”

0
377
Lech Walesa

Lech Walesa a declarat, la un an de la accidentul aviatic din Smolensk, că preşedintele Lech Kaczynski nu merită un monument, relatează Radio Polonia. Conflictul dintre Lech Kaczynski şi liderul Solidarităţii datează de la începutul preşedinţiei lui Walesa, după căderea comunismului în 1989.
La un an de la moartea tragică a lui Lech Kaczynski, Walesa îl critică pe preşedinte, spunând că acesta a eşuat în misiunea sa. „A creat conflict şi a ofensat toţi vecinii”, a subliniat Walesa. ”A bătut din picior, dar bătutul din picior nu face Rusia să dispară”, a adăugat el, comentând asupra suspiciunii lui Kaczynski faţă de politica externă a Moscovei şi faţă de agresiunea asupra Georgiei din 2008. ”Sigur, şi-a vânturat sabia, şi asta a fost pe placul unora, dar nu a ajutat Polonia”, a subliniat Walesa. Chestiunea ridicării unui monument pentru Lech Kaczynski este un punct de conflict între partidul Platforma Civică, aflat la putere, şi Lege şi Justiţie, aflat în opoziţie.