Liga a II-a, etapa a 8-a – Slătinenii îl acuză pe...

În cadrul etapei a opta a seriei a doua a ligii secunde, Alro Slatina a pierdut pe teren propriu, scor 1-2, contra Chindiei Târgovişte....

După vară, a venit iarna. Deocamdată la munte

Stratul de zăpadă în Masivul Bucegi atingea, ieri dimineaţă, aproximativ jumătate de metru, iar în alte zone chiar mai mult, potrivit şefului Salvamont Buşteni,...

NATO insistă că bugetul pentru Apărare nu trebuie redus

Adunarea Parlamentară a NATO a solicitat aliaţilor, sâmbătă, cu ocazia celei de-a 57-a sesiuni anuale, ce are loc la Bucureşti, să nu reducă bugetul...

Preşedintele Băncii Mondiale deplânge „lipsa de viziune” a Germaniei

Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a criticat-o, indirect, pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, deplângând „lipsa de viziune” a acestei ţări în ceea ce priveşte...

Belgia: Un acord important pentru ieşirea din criza politică

Partidele politice belgiene, francofone şi nerlandofone (olandeze), au convenit sâmbătă, 8 octombrie a.c., asupra unui acord în privinţa reformelor instituţionale, care, aparent, deschid calea...

Theodor Stolojan şi „Ce-i de făcut?”

În ţara maximei volubilităţi, foarte ostilă tăcerii, echivalentă, de obicei, cu eşecul sau prostia, eurodeputatul Theodor Stolojan a încercat, la începutul anilor ’90, ca...

Subvenţii la căldură doar pentru 14.000 de craiovenii

Primăria Craiova nu va acorda la toţi locatarii subvenţii pentru acoperirea preţului la gigacalorie, în această iarnă. În ciuda anunţului liniştitor pe care edilii...

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj va discuta despre strategia Dunării la Bruxelles

După întâlnirea pe care a avut-o la Senatul României cu Winfried Kretschmann, prim-ministrul Landului german Baden-Wurttemberg, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, va merge,...

Se asfaltează DJ Gighera – Valea Stanciului

Consiliul Judeţean Dolj şi autorităţile municipalităţii Mizia, din Bulgaria, au accesat fonduri în valoare de 8 milioane de euro pentru dezvoltarea regiunii, prin intermediul...

Cel puţin deocamdată, Drăgancea nu scapă de arest

Sergiu Drăgancea a cerut, ieri, magistraţilor Curţii de Apel Craiova să fie judecat în stare de libertate, susţinând că nu prezintă nici un fel...

Furau Dacii cu chei potrivite

Cinci minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, sunt cercetaţi penal pentru furt calificat, după ce au fost prinşi de jandarmii GJMb...

La spital, în comă, după un conflict cu nevasta

Un bărbat de 50 de ani, din comuna Giubega, a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în stare gravă, intrând în comă...

Georgescu a rămas în Prefectura Dolj: lipit de o uşă!

Gafă de zile mari la Prefectura Dolj! Pentru cei care nu ştiau că Eugen Georgescu a plecat de mult din funcţia de reprezentant al...

Cei buni dermatologi din Oltenia, prezenţi la Craiova

La sfârşitul acestei săptămâni specialiştii în dermatologie din cele cinci judeţe ale Olteniei şi-au dat întâlnire la Craiova pentru a atrage atenţia asupra creşterii...

Jandarmii asigură măsurile de ordine la acţiunile din week-end

Jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj asigură măsurile de ordine la o serie de activităţi care se desfăşoară în acest week-end. Astfel, cu...

Agentia BRD din Dăbuleni s-a modernizat la standarde europene

Grupul Craiova al BRD – Groupe Société Générale cuprinde unităţile băncii amplasate în judeţele Dolj şi Olt. La fel ca peste tot în ţară,...

Finanţat de Comisia Europeană – În comuna Leu se va implementa...

Casa de Cultură a Sindicatelor Craiova implementează proiectul multilateral Phoenix, finanţat de Comisia Europeană, prin intermediul Agenţiei Naţionale de Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei...

Steve Jobs: Omul care a privit numai înainte

„Să fiu cel mai bogat om din cimitir nu mă interesează... Să merg noaptea la culcare spunând că am făcut ceva minunat... asta este...

A trecut un an de când un elev a murit înjunghiat...

Ieri s-a împlinit un an de la tragicul incident în care elevul Andrei Goreci, de la Liceul „Tudor Arghezi” din Craiova, a căzut la...

Începe vaccinarea în unităţile de învăţământ

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj au anunţat, ieri, că în şcolile doljene va debuta campania de vaccinare antipoliomielitică. Spre deosebire de ceilalţi...

Salariul unui dascăl debutant din România, pe jumătatea celui din Bulgaria

Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLÎ) susţin că, în ciuda eforturilor pe care le depun dascălii pentru creşterea performanţei, acest lucru nu este...

Bosnia ne-a liniştit înainte să începem meciul cu Belarus – S-a...

România – Belarus 2-2 Au marcat: Mutu 18, 50 – din penalty / Kornilenko 45, Dragun 82. Stadion: „Naţional Arena”, spectatori: 35.000 România: Pantilimon – Măţel, Tamaş,...

Parteneriatul cu SUA, „un fel de Plan Marshall”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, în timpul unei întâlniri cu şase congresmeni americani, că Parteneriatul Strategic pentru secolul al XXI-lea, dintre România şi...

FMI-CE-BM vin în România pe 25 octombrie

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jeffrey Franks, va face o vizită la Bucureşti, între 25 octombrie - 7 noiembrie, pentru a...

Zborurile de noapte, anulate pe Aeroportul Băneasa

Începând din 29 octombrie, odată cu intrarea în vigoare a programului de iarnă al curselor aeriene, nici un avion nu va putea decola sau...

PDL, huiduit de timişoreni

Timişorenii au ieşit în stradă. Profitând de prezenţa liderilor PDL în oraşul lor, sute de bănăţeni, pensionari, membri ai organizaţiilor sindicale CNSLR Frăţia, Sanitas...

SUA: Mişcarea indignaţilor ia amploare

Peste două mii de persoane au mărşăluit, miercuri, 5 octombrie, la New York, în direcţia cartierului financiar care este Wall Street. Ocuparea Wall Street...

Guvernul francez se pregăteşte de naţionalizarea băncilor

Guvernul francez lucrează la o schemă prin care statul va putea intra în acţionariatul băncilor comerciale, în cazul în care criza de lichiditate se...

O poveste adevărată la Paris

La patru zile după arestarea lui Dominique Strauss-Kahn, fostul soţ al actualei soţii a ex-patronului FMI, Ivan Levai, a pledat cauza acestuia în faţa...

Giubega, comuna cu oameni întreprinzători

În ciuda faptului că e pusă la index de ministere atunci când vine vorba de aprobarea proiectelor mari, cu finanţare europeană, localitatea Giugeba se...

Acţiuni preventive în şcoli

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj, împreună cu poliţişti ai Secţiei 2 Poliţie Craiova au fost prezenţi, ieri, la Grupul Şcolar...

Aţipise la volan! Poliţistul care a accidentat mortal un biciclist şi...

Fostul poliţist Marius Vîrcan, de 26 de ani, care la sfârşitul lunii iunie a.c., băut fiind, a accidentat mortal un biciclist şi a fugit...

Aeroportul “Craiova”, modernizat cu fonduri europene

Conducerea Aeroportului Internaţional “Craiova” vrea să acceseze fonduri europene pentru reabilitarea infrastructurii, valoarea investiţiei necesară pentru modernizarea aeroportului fiind estimată la 17 milioane de...

“Educaţia ar trebui să reprezinte prioritatea numărul unu în politica oricărui...

Marcată printr-o serie de proteste care s-au desfăşurat la nivel naţional, Ziua Internaţională e Educaţiei a fost celebrată şi de către reprezentantele Organizaţiei de...

APIA Dolj primeşte cererile pentru prijinul de 1,2 lei/litru motorină

În cursul acestei luni, agricultorii sunt aşteptaţi la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Dolj pentru a solicita – dacă este cazul –...

Nemţii recomandă strategia dunăreană pentru sporirea fondurilor UE

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a fost miercuri (5 octombrie a.c.) la Senatul României, unde s-a întâlnit cu Winfried Kretschmann, premierul Landului german...

Tranzacţii direct pe terminalele mobile

Clienţii Millennium Bank pot efectua tranzacţii direct pe terminalele mobile folosind aplicaţia de SmartPhone Banking a băncii, disponibilă acum pentru terminalele mobile Apple şi...

Monica Macovei, invitată la Massachusetts Institute of Technology

Monica Macovei a susţinut o prelegere zilele trecute la MIT Sloan School of Management, la invitaţia Universităţii. Programul Sloan în Inovare şi Leadership Global...

În primele nouă luni ale lui 2011, faţă de aceeaşi perioadă...

Totalul veniturilor bugetare realizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în primele nouă luni ale acestui an a însumat 114,617,16 mil. lei, cu...

Platforma de internet banking pentru telefoane mobile – m.24banking.ro

Banca Comercială Română a lansat ieri oficial platforma de internet banking optimizată pentru telefoane mobile cu acces la internet - m.24banking.ro. În premieră pentru...