Mega-licitaţie de 20 de milioane de euro la Primăria Craiova

0
293

Chiar dacă acum nu se mai văd din zăpadă, străzile din Craiova vor avea o miză mare în primăvară. Autorităţile locale au lansat o mega-licitaţie pentru întreţinerea şi reparaţia străzilor din oraş în valoare de 80 de milioane de lei, echivalentul a 20 de milioane de euro, aşteptând în aceste zile ofertele din partea firmelor interesate. Este cel de-al doilea contract-cadru de mare valoare din istoria instituţiei, primul fiind câştigat de Delta ACM ’93 Bucureşti.

Licitaţia a fost lansată în sistemul de licitaţii electronice la sfârşitul lui ianuarie, intenţiile din partea firmelor de construcţii interesate urmând să se primească până pe data de 7 martie, când se va declara închisă perioada de primire a ofertelor. Potrivit datelor postate în SEAP, municipalitatea nu scoate la licitaţie o singură lucrare care ar trebui să se facă pe o anumită stradă din Craiova. Ca şi în anul 2009, se caută o firmă sau, mai nou, o asociere de firme care să primească la pachet întreaga activitate de întreţinere şi reparaţii străzi. Contractul-cadru pentru reparaţii îi dă dreptul firmei care îşi va adjudeca respectiva licitaţie să peticească şi să plombeze gropile, să toarne asfalt nou şi chiar să execute parcări în municipiu, timp de patru ani, începând din această primăvară.

Autorităţile dau banii numai cu porţia

Valoarea estimată a contractului este de 80 de milioane de lei noi, fără TVA, echivalentul a 20 de milioane de euro. Potrivit documentaţiei publicate, autorităţile locale le cer ofertanţilor să facă dovada că au mai executat lucrări asemănătoare în ultimii cinci ani. Organizatorii solicită societăţilor de construcţii şi un prag valoric: valoarea cumulată a lucrărilor realizate în aceşti ani trebuie să fie, obligatoriu, de peste 29 de milioane de lei, echivalentul a 6,64 milioane de euro. Firmele care nu pot să vină cu această probă nu vor fi acceptate, fiind descalificate din start. Printr-o notă la textul anunţului la licitaţie, autorităţile le pun în vedere ofertanţilor şi că, în timpul desfăşurării celor patru ani de contract, vor executa lucrări numai la comandă şi “în limita fondurilor bugetare aprobate cu această destinaţie”.

71,5 milioane de lei, de consumat în acest an

Această din urmă menţiune este singura noutate cu care vine, de altfel, municipalitatea în privinţa celui de-al doilea contract-cadru pentru asfaltare. Faptul că autorităţile au ţinut să-şi atenţioneze clienţii interesaţi că nu vor primi toţi bani odată este explicat de situaţia care a apărut în 2009. Imediat după ce firma Delta ACM 93 Bucureşti a fost declarată câştigătoarea unei licitaţii – primul contract-cadru pentru asfaltare a avut o valoare mult mai mare, de 140 milioane de lei –, societatea a şi început să presteze servicii de asfaltare. Deşi a fost semnat pe o perioadă de patru ani, ca şi contractul actual, în numai un an şi jumătate, societatea bucureşteană deja efectuase suficiente lucrări încât era îndreptăţită să primească întreaga sumă angajată prin contract. Municipalitatea a fost pusă în situaţia de a rămâne câţiva ani datoare către SC Delta ACM 93 Bucureşti, chiar şi în 2012 figurând cu o restanţă de 228.000 de lei. Firma care va câştiga contractul-cadru de asfaltare ar trebui să primească, în acest an, maximum 71,5 milioane de lei, aceasta fiind suma prevăzută pentru străzi în bugetul pe 2012.

Delta ACM 93 Bucureşti, singură împotriva tuturor

Dată fiind suma mare de bani care e pusă la bătaie şi de această dată, se aşteaptă ca şi această licitaţie să fie îndelung disputată. Prima licitaţie, cea din 2009, a fost una cu cântec. Documentele de atribuire au fost cumpărate iniţial de 17 firme, dar au rămas numai trei societăţi care şi-au depus ofertele, fiind vorba de Delta ACM ‘93 Bucureşti, Tehnologica Radion Bucureşti şi SCT SA Bucureşti. Organizatorii licitaţiei le-au respins pe ultimele două, motivându-se la vremea respectivă că aceste firme nu au îndeplinit “cerinţelor minime de calificare”: SC Tehnologica Radion nu a făcut dovada că deţine un contract pentru staţiile de asfalt şi de betoane, iar SCT Bucureşti a venit cu un preţ “nefundamentat”. După descalificarea celor două firme, Delta ACM ’93 Bucureşti a rămas singură în cursă şi i-a fost simplu să şi câştige licitaţia, la un preţ de 242,88 lei/mp de stradă asfaltată, considerat un preţ “mediu”.