Premierul Emil Boc a demisionat după ce s-a vorbit rău, mult mai mult decât se putea inventa, afirmă, pe blogul personal, un eurodeputat PDL, fost ziarist, interesant, dacă nu de bună calitate, înainte de ’90. Care mai adaugă: „Dacă mai avem un viitor, Emil Boc e unul dintre principalii suspecţi. El nu lasă în urmă un succes semestrial sau anual, ci un viitor credibil. Aici e miopia celor ce-l confundă pe Boc, ba cu procentajul deficitului bugetar, ba cu numărul centimetrilor din statură”. Fireşte, reacţia excentrică a lui T.R.U. este una între atâtea altele. Poţi să o iei în seamă, poţi să nu o iei, fiindcă nu se întâmplă mai nimic. Nici nu ieşi din sărăcie,nici nu sărăceşti. Un bilanţ al mandatului, cu adiţional, al fostului premier, Emil Boc, îl vor face, probabil, adversarii săi politici, la momentul potrivit, după ce l-au mai schiţat în destule prilejuri. Regretat nu va fi, chiar dacă fanii săi îl vor considera „om de curaj”. Nu rareori, curajul în exces face tot atâta rău cât face şi lipsa totală de curaj. În orizontul oricărui gen de contestaţie se profilează Decizia nr.51/25 ianuarie 2012 a CCR, care a stopat un atentat la dreptul esenţial al cetăţenilor de a alege liber. Premeditarea este imposibil de negat. Când dintr-o lege, promovată prin asumarea răspunderii Guvernului, privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţilor administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat în 2012, care, la rândul ei, prevedea mutilarea unui snop de alte legi organice (67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale; 215/2001 pentru administraţia publică locală; 393/2004 Statutul aleşilor locali), nu rămâne o virgulă, la examenul de constituţionalitate, Emil Boc are o problemă. Deloc simplă. El poate rămâne în istorie, dar nu pentru „viitorul credibil” lăsat moştenire, ci pentru lovitura de bâzdoacă administrată pe şest, în nervul vital a ceea ce numim democraţie. Ceea ce oamenii simţeau chiar înainte de a ieşi în stradă. Legea criticată reglementa un domeniu, cel electoral, care este de eşenţa regimului politic democratic. Sistemul electoral, potrivit Constituţiei (art.73, al.3, litera a), se reglementează prin lege organică, dezbătută în Parlament, şi nu adoptată pe calea unei proceduri de excepţie. Ori, Emil Boc a ocolit încă o dată Parlamentul cu manopera sa, încât a devenit clar un lucru, dincolo de orice alte judecăţi conjuncturale, în ceea ce îl priveşte: doi bani nu dă pe democraţie. Şi ne putea spune asta deschis, fiindcă era crezut. După fizionomia actualului Parlament, şi aşa votăm de pomană.
