Prins la furat în Spitalul de Urgenţă Craiova

0
398

Un craiovean a fost prins, în cursul zilei de sâmbătă, în timp ce-i fura unui bătrân, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, banii din buzunar. Autorul, care nu este la prima faptă de acest gen, a ajuns după gratii în baza mandatului emis de Judecătoria Craiova.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 8.00, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie şi jandarmi de la GJMb Craiova, împreună cu agenţi de pază din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, l-au prins în flagrant pe Florin Văduva, de 34 de ani, din Craiova în timp ce-i sustrăgea banii din buzunar lui Constantin Luciu, de 61 ani, din Bucovăţ.

Bătrânul venise în vizită la un pacient al unităţii medicale şi se aşezase pe o bancă de la etajul 3, unde este Secţia de Chirurgie. Profitând de neatenţia bărbatului, Florin Văduva, care şi-a făcut o ocupaţie din furturile comise în spital, din câte se pare, întrucât nu este la prima faptă de acest gen, i-a luat din buzunar suma de 200 lei.

“În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind preluate de lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova – Biroul de Investigaţii Criminale. În baza probatoriului administrat făptuitorul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi apoi instanţei de judecată, magistraţii Judecătoriei Craiova emiţând pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, agent Amelia Căprărin.