Bărbatul care l-a omorât în bătaie pe fiul concubinei sale, judecat pentru omor deosebit de grav

0
359

La Tribunalul Dolj a început procesul bărbatului care în luna noiembrie a anului trecut l-a omorât în bătaie pe fiul concubinei sale, în vârstă de numai trei ani. Tragedia s-a petrecut în comuna Moţăţei, iar bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj pentru omor deosebit de grav şi lovire şi alte violenţe, întrucât şi-a bătut şi concubina. Bărbatul este în continuare după gratii, fiind menţinută faţă de el arestarea preventivă, iar pentru fapta sa pedeapsa prevăzută de lege este detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.

Tragedia petrecută în luna noiembrie, în comuna Moţăţei, i-a uimit până şi pe anchetatori, asta pentru că victima, un copil de numai trei ani, fusese lovit cu violenţă pe tot corpul. Din cercetările efectuate de poliţişti şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a stabilit că, pe 5 noiembrie 2011, Cristian Nicolae, de 32 de ani, care locuia într-o casă din Moţăţei împreună cu concubina sa, Alina Brege, şi cu fiul acesteia, Alin, a plecat la un bar din comună. În jurul orei 21.00, acesta s-a întors băut acasă şi a luat-o la bătaie pe concubină, dar şi pe copil. Femeia le-a explicat procurorilor că, la un moment dat, şi-a luat copilul în braţe şi a ieşit din locuinţă, încercând să plece de acasă, numai că bărbatul i-a urmat, a continuat să o lovească şi i-a smuls copilul din braţe, aruncându-l la pământ. Femeia a reuşit să fugă la nişte vecini, însă şi-a abandonat copilul. Pentru că acesta plângea, Cristian Nicolae l-a lovit cu pumnii, dar şi cu un lemn de la sobă, până ce n-a mai mişcat. De altfel, potrivit procurorilor, aşa şi-a motivat bărbatul agresiunea: nu mai contenea cu plânsul şi a vrut să-l facă să tacă.

Potrivit rechizitoriului întocmit la finalizarea cercetărilor, din raportul medico-legal a rezultat că moartea minorului ”a fost violentă şi a fost cauzată de şocul traumatic şi hemoragic urmare a unui politraumatism cu traumatism cranio-facial grav, cu hemoragie meningo-cerebrală la care s-a asociat şi un traumatism toraco-abdominal şi renal drept. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure şi de corpuri dure, unele din leziunile traumatice putând fi produse şi cu obiectele corp delict examinate (n.r. – un lemn de formă circulară şi o scândură din lemn), între leziunile traumatice şi deces existând legătură de cauzalitate”.

De altfel, atât în interiorul locuinţei, pe lenjeria de pernă şi de plapumă de pe pat, dar şi pe un tricou, cât şi afară, în curte, anchetatorii au găsit o mulţime de pete de sânge. Şi concubina lui s-a ales cu leziuni traumatice care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale, după cum au mai reţinut procurorii, în baza certificatului medico-legal eliberat de IML Craiova.

Reţinut pe 6 noiembrie 2011 pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, bărbatul a fost introdus în arest. La primirea rapoartelor preliminare medico-legale, care vădeau cruzimea cu care a fost agresat copilul, procurorii au decis schimbarea încadrării juridice a faptei în omor deosebit de grav. Autorul a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice, efectuată la Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”, unde s-a stabilit că “a avut discernământ păstrat în raport cu faptele pentru care este cercetat”.

Procurorii l-au trimis în judecată pe Cristian Nicolae pentru Lovier şi alte violenţe şi omor deosebit de grav, faptă ce se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.