Alarmant! A crescut numărul cazurilor de rubeolă

0
632

În ultimele două luni, în judeţul Dolj s-au înregistrat peste 80 de cazuri de rubeolă însă medicii spun că deocamdată nu poate fi vorba de o epidemie. Până acum, în mare parte, au avut de suferit cei care nu s-au vaccinat împotriva rubeolei, mulţi dintre ei elevi şi studenţi.

În Dolj, cele mai multe cazuri de rubeolă au fost diagnosticate la elevii de liceu, dar şi printre studenţii Universităţii din Craiova. Majoritatea au fost forme uşoare ale bolii, fără complicaţii, care au necesitat doar tratamentul clasic, ce presupune izolarea la domiciliu şi consumul de lichide. Potrivit medicilor doljeni cei mai afectaţi sunt copiii şi tinerii cu vârste peste 15 ani care nu s-au vaccinat, deşi imunizarea este singura metodă prin care boala poate fi prevenită. „La nivel naţional au apărut cazuri de rujeolă şi rubeolă. Aceste două boli eruptive au intrat începând din anul 1998 în programul de vaccinare. În mod normal, toate persoanele care se vaccinează nu fac boala. În ultimul timp, mai ales din cauza cazurilor de import – copii şi tineri plecaţi în străinătate, care au pierdut vaccinarea – a crescut numărul de persoane cu rubeolă. În alte ţări e chiar o problemă, sunt cazuri foarte multe”, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

83 de cazuri diagnosticate cu rubeolă în Dolj

Din luna decembrie a anului trecut şi până în prezent s-au înregistrat 193 de cazuri suspecte. Până acum rubeola a fost confirmată la 83 de persoane. Supravegherea bolii se face după o metodologie care a fost transmisă către medicii de familie şi medicii şcolari. În primul rând, se face triajul epidemiologic, iar în caz de suspiciune, analizele de sânge sunt trimise mai departe la laborator pentru confirmare. „Tratamentul se face la indicaţia medicului. Nu este bine să se ia aspirină, pentru că există pericolul apariţiei unui sindrom. Este recomandat repaus şi consum de lichide. Majoritatea cazurilor sunt în licee, dar rubeola a fost diagnosticată şi la Universitate. Nu s-au înregistrat forme grave ale bolii. Important este ca oamenii să înţeleagă ca la primele simptome să se prezinte la medic pentru că altfel există riscul ca boala să fie transmisă mai departe”, a mai spus dr. Ştefan Popescu.

Numărul de bolnavi a crescut în toată ţara

La nivelul ţării, Ministerul Sănătăţii a semnalat peste 3.700 de cazuri de rubeolă şi aproape 4.200 de cazuri de rujeolă care au fost înregistrate până la sfârşitul lunii ianuarie în Bucureşti şi peste 30 de judeţe, cele mai afectate fiind Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Maramureş, Timiş, Satu Mare şi Arad. Rubeola este o boală de sezon ce se răspândeşte cu rapiditate, după cum spun medicii specialişti. Recomandarea către cei care prezintă primele simptome ale rubeolei este să se prezinte la medicul de familie sau la Spitalul de Boli Infecţioase pentru confirmarea diagnosticului şi prelevarea analizelor de sânge. De asemenea, bolnavii trebuie să stea izolaţi şapte zile, mai ales că rubeola este o boală care se transmite pe calea aerului.

Pacienţii au prezentat forme uşoare ale bolii

În general, complicaţii pot apărea la nou-născuţi, motiv pentru care femeile gravide sunt cele care trebuie să se ferească, în primul rând. Din punct de vedere al simptomelor, unii dintre pacienţi se pot simţi rău timp de mai multe zile până la apariţia petelor roşii de pe piele. Pot prezenta, de asemenea, simptomele unei răceli cu tuse, febră, dureri în gât şi stare de oboseală generală. Potrivit medicilor, copiii dezvoltă adesea numai o erupţie cutanată şi prezintă umflături la nivelul gâtului, în spatele urechilor şi la nivelul scalpului, în partea din spate a capului, fără a fi însă vreun pericol. Petele pe piele apar, de obicei, pe faţă şi se răspândesc rapid pe întreg corpul. Aceste pete mici, roşii, de pe piele provoacă mâncărimi, însă senzaţia dispare după aproximativ trei zile. Specialiştii mai spun că erupţia cutanată nu arată la fel ca la rujeolă în sensul că petele nu au culoarea roşu aprins şi nici nu sunt atât de uniforme.