Aseară, între orele 19.00 – 23.00, poliţişti de ordine publică, poliție rutieră, investigarea criminalității economice, investigații criminale și acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, precum și jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj au desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe raza de competență a Poliției Orașului Bechet, respectiv a Secției 12 Poliție Rurală Bechet, pentru prevenirea infracționalității stradale, faptelor cu violență, precum și pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov2. În urma activităţilor desfăşurate au fost legitimate peste 200 de persoane, controlate peste 80 de autoturisme, 17 de societăţi comerciale verificate, fiind totodată instituite patru filtre rutiere pe drumurile publice din zona de competenţă. Astfel, au fost aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 31.000 de lei, fiind retras un certificat de înmatriculare şi confiscată suma de 2.120 de lei. De asemenea, a fost constatată o infracţiune de contrabandă. Totodată, poliţiştii au verificat două persoane faţă de care a fost dispusă măsura controlului judiciar sau arestului la doliciliu pe raza de competenţă.