La 23 august 1944, Regele Mihai I l-a demis pe Ion Antonescu şi a dispus arestarea acestuia. Momentul fusese pregătit cu minuţiozitate în prealabil, şi asta se ştie. Decizia a dus la încetarea guvernării militare şi la schimbarea poziţiei României în război. Adică, mai exact, în urma deciziei luate, România a părăsit alianţa cu puterile Axei şi s-a alăturat aliaţilor, respectiv URSS, SUA şi Anglia. În conformitate cu planul stabilit, de comun acord, cu comuniştii, în noaptea de 23 spre 24 august, cei arestaţi la palat –Ion Antonescu, Mihai Antonescu, gen. Constantin Pantazi, gen. Piki Vasiliu şi col. Mircea Elefterescu- au fost ridicaţi şi transportaţi cu o dubă escortată de două autoturisme la casa conspirativă a comuniştilor din cartierul Vatra Luminoasă. La 18.30, în ziua de 23 august, s-a transmis al doilea ordin telefonic „stejar extremă urgenţă”. În cartea de memorii a gen. Dumitru Dămăgeanu „Din zilele lui august 1944” (ed. Corint, 2025) aflăm mai multe detalii, unele prea puţin ştiute sau premeditat ocultate. Puţin după miezul nopţii de 23 spre 24, către ora 1.15 conform celor hotărâte, Regele a părăsit Palatul cu destinaţia Dobriţa, din judeţul Gorj. Deplasarea s-a făcut cu 3 maşini ale Palatului. În anturajul regelui s-au aflat mr. Anton Dumitrescu, căpitanul comandor Arpad Gherghel (aghiotant regal) şi plutonierul Dumitru Bâlă. În cea de a doua maşină se găseau Regele Mihai (la volan), col. Emilian Ionescu aghiotant regal, Mircea Ioaniţiu şi căpitanul de jandarmi Jacques Vergotti. În sfârşit, în ultima maşină se aflau doi subofiţeri şi doi ostaşi din batalionul de gardă regală, oameni însărcinaţi, în mod special, cu paza Regelui pe timpul deplasării. Itinerariul stabilit a fost următorul: Bariera Rahovei, Alexandria, Roşiorii de Vede, Caracal, Craiova, Filiaşi, Târgu-Jiu. În ziua de 24 august coloana a ajuns la Sadu (la intrarea în defileul Jiului) Regele şi suita fiind găzduiţi la col. Gheorghe Popescu, comandantul fabricii de armament din localitate. Pentru întărirea pazei Regelui a fost trimis spre Târgu-Jiu şi lt. Ilie Radu, în care Regele avea mare încredere. A mai sosit la Sadu şi Regina mamă Elena, care plecase la Sinaia în zorii zilei. În după-amiaza zilei de 24 august familia regală şi cei din anturajul ei ajung la Dobriţa, unde avea să rămână până la 16 septembrie 1944, când Regele şi anturajul se vor reîntoarce la Bucureşti. Ziua de 24 august s-a încheiat cu rezultate favorabile permiţând trecerea ulterioară la acţiuni ofensive, în afara Capitalei. În dimineaţa zilei de 24 august, în primul număr legal al ziarului România Liberă era publicată o declaraţie a… CC al PCR. Întoarcerea armelor, de către armata română, împotriva celor lângă care luptase până atunci, într-o singură noapte, s-a datorat încrederii fără şovăire în ordinul capului oştirii, Regele, care consimţise să colaboreze cu PCR, pe baza planului acestuia. La 12 septembrie 1944 Lucreţiu Pătrăşcanu, conducătorul unei delegaţii care mai cuprindea pe Barbu Ştirbei, venit direct de la Cairo, Gheorghe Pop, secretar general al PNŢ, gen. Dumitru Dămăgeanu, subsecretar de stat la Interne, a semnat Convenţia de armistiţiu de la Moscova. S-a aşteptat 13 zile pentru acest moment şi abia în seara zilei de 30 spre 31 august delegaţia avea să fie primită de Molotov (într-o atmosferă rece) ministrul rus de Externe, în acordurile unor lovituri de tun şi a unor jocuri de artificii, care simbolizau „cucerirea şi eliberarea Bucureştiului de trupele sovietice”. În proiectul Convenţiei de armistiţiu, între altele, la punctul 19 se preciza că „guvernele aliate socotesc că hotărârea Arbitrajului de la Viena, cu privire la Transilvania ca nulă şi neavenită şi sunt de acord ca Transilvania sau cea mai mare parte a ei să fie restituită României, sub condiţia confirmării prin tratatul de pace”. La acest punct, delegaţia română a venit cu unele corective pe care le considera juste. Printre alele, a propus ca din textul citit să fie scoasă expresia „sau cea mai mare parte a ei”, cu alte cuvinte să se restituie „întreaga Transilvanie” nu doar cea mai mare parte a ei. Imediat după semnarea Convenţiei (semnată din partea aliaţilor numai de mareşalul Malinovschi), delegaţia s-a întors în ţară, pe aeroportul de la Băneasa fiind aşteptată de Emil Botnăraş cel atât de strâns legat de evenimentele de la 23 august.
