În urma presiunilor UE, Malta şi-a revizuit proiectul de vânzare a cetăţeniei

0
393

Autorităţile malteze au acceptat să modifice proiectul criticat de Parlamentul European şi de Comisia Europeană, ce prevede vânzarea cetăţeniei malteze şi, implicit, europene, unor nerezidenţi europeni, în schimbul sumei de 650.000 de euro. Conform noului text, vor avea dreptul să primească cetăţenia malteză numai persoanele care au reşedinţa în Malta de cel puţin 12 luni, relatează agenţiile Reuters şi AFP, citând un comunicat comun al Comisiei Europene şi guvernului maltez, în care ambele părţi îşi exprimă satisfacţia faţă de acest acord. Deşi toate statele Uniunii Europene au dreptul suveran de a acorda paşapoarte unor cetăţeni din alte state, iniţiativa guvernului maltez a fost considerată ca nefiind conformă cu valorile europene, întrucât nu menţiona obligativitatea reşedinţei şi nici necesitatea ca solicitantul să aibă vreo legătură cu această ţară, singurele condiţii fiind să cumpere proprietăţi malteze în valoare de cel puţin 350.000 de euro şi titluri de stat în valoare de 150.000 de euro, guvernul de la Valletta descriindu-şi iniţiativa drept un „program de investiţii”. Parlamentul European (PE) a votat la 16 ianuarie o rezoluţie ce menţionează că cetăţenia UE nu trebuie să aibă „o etichetă de preţ” ataşată şi cere guvernului maltez să-şi retragă proiectul, în timp ce comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a avertizat că „cetăţenia europeană nu este de vânzare” şi statele membre ar trebui să acorde cetăţenia numai celor care au o „legătură reală” cu ţara în cauză, nu doar „un portofel mare”.