Lumina care nu apune

0
137

1Întunericul învins de lumina sfântă: un pas spre Adevăr, un pas spre Biruinţă şi totul sub semnul Revelaţiei.

O lumină, cea pascală, triumfătoare la capătul unui drum. Al Crucii. Unul marcat de încercări şi de suferinţă.

Căci existenţa e doar trecere: aici, pe pământ, şi pe-trecere într-un dincolo suspendat într-o taină inexprimabilă.

Şi tumult e viaţa fiecăruia dintre noi: cei de-acum, cei de ieri daţi nemeritatei uitări şi cei ce vin de care ne îngrijim prea puţin, ori deloc.

Nu toţi. Şi nu de toţi. Nu şi de zarafii pe care Iisus i-a alungat din Templul Ierusalimului decretându-l Casa Sa în unicul Său moment de mânie.

Pe ei care, în dispreţul pildei christice, împânzesc şi azi pământul de la un cap la altul, sclavi ai banului şi agenţi ai nedreptăţii.

Şi care îşi fac din chiverniseală unica virtute şi din huzur singura raţiune de a fi.

Tumult şi caznă e existenţa pământeană.

Şi, rareori, câte un strop de bucurie, din cea adevărată, întrucât meritată, ivită miraculos din Lumina pascală în clipa în care ne regăsim la strigătul mântuitor ce ne vesteşte Adevărul Înviat, pe noi înşine în cea mai curată şi înălţătoare clipă ce ne-a fost hărăzită prin vrerea Fiului Domnului.

HRISTOS A ÎNVIAT!