Viceprimarul Craiovei, Dan Daşoveanu: ”Cuvântul hotărâtor în ceea ce priveşte aderarea noastră la UE a fost al Germaniei”

1
280

Dan Daşoveanu este personalitatea atipică pentru administraţia din Craiova. A fost ales consilier pe probleme economice de către primarul Lia Olguţa Vasilescu chiar dacă făcea parte dintr-un partid de opoziţie. Următorul pas a fost funcţia de viceprimar care i-a fost propusă tot de către edil, cu recomandarea de a se ocupa de relaţiile economice ale Craiovei cu potenţialii investitori. Dan Daşoveanu a intrat, astfel, pe un culoar fierbinte, ştiută fiind nevoia stringentă de investitori interesaţi de acest oraş, care poartă în spate nostalgia de fostă mare platformă industrială a ţării, între timp distrusă. Ca să ajungă în Craiova, însă, investitorii se mişcă, ei înşişi, pe o mare hartă economică şi politică a lumii. Diplomat de carieră, îndeplinind funcţia de ataşat economic la Ambasada României din Berlin în timpul guvernului Adrian Năstase şi începutul primului mandat de preşedinte al lui Traian Băsescu, Dan Daşoveanu explică toţi aceşti paşi care se fac, coridoarele politice şi strategice care se pregătesc dinainte, tovarăşii de drum pe care trebuie să-i ai lângă tine şi ţintele pe care trebuie să le urmăreşti. În substrat, interviul conţine şi detalii despre modul cum România a aderat la UE şi susţinerea puternică pe care a avut-o din partea Germaniei în perioada 2001-2004.

Domnule viceprimar, Dan Daşoveanu, începem cu o întrebare negativă, uşor atipică pentru un interviu. Ca fost diplomat, pentru că aţi lucrat totuşi într-o ambasadă, aţi avut posibilitatea să vă faceţi o idee despre ce înseamnă politica europeană şi modul cum fac românii politică. Ce aţi schimba în politica românească?

Un prim răspuns ar fi… sunt multe de schimbat. Fac parte din politica doljeană – şi nu spun din fericire, mai degrabă aş spune din nefericire. Politica doljeană, ca şi politica românească, în ansamblul ei, a dat rateuri, în sensul că nu a reuşit ceea ce ar fi trebuit să reuşească: promovarea oamenilor de valoare şi a oamenilor competenţi în cele mai multe funcţii, în special în cele politice. Acolo unde se iau decizii sau se creează cadrul unor iniţiative legislative, care ar trebui să ne aducă tuturor prosperitate sau condiţii decente de trai. Cred că asta este marea problemă a clasei politice româneşti, mai ales dacă ne raportăm la clasa politică europeană, adică la clasa politică pe care o găsim în democraţiile vechi, gen Germania, Franţa sau SUA – aici democraţia ar trebui studiată totuşi separat de celelate democraţii ”bătrâne”, dar e tot o democraţie-reper. Este o întrebare interesantă şi mărturisesc că şi eu m-am gândit mult la acest aspect. Unde am greşit în anii 90? Pentru că, după 2005, când m-am întors din Germania, am găsit un mediu politic mult mai obosit, lipsit total de un optimism. Am asistat după 2005, în permanenţă, la o negare din partea politicienilor. Din gura lor totul începea cu o negaţie, toate frazele începeau cu „nu”. Fie că nu se poate, fie că nu e bun programul, fie că nu e bun fostul sau viitorul. Dar toate erau cu „nu”. Dacă ne uităm şi la presa locală – şi voi aveţi avantajul că aţi făcut presă şi înainte de 1989 şi aţi continuaţi şi după, deci aveţi o continuitate, aveţi o experienţă dar şi o atitudine echilibrată faţă de partidele politice – constataţi, ca şi mine, că trăim o epocă a „nu”- ului. Toată lumea este criticată, este pusă la zidul infamiei, fără să existe vreo dovadă, vreun argument logic. Există o umoare personală ce răzbate din oamenii care au ajuns astăzi să dicteze politica şi să-şi aroge calitatea de vectori de imagine şi lideri politici. Şi nu cred că acest lucru ni l-am dorit în anii 1990. Îmi este foarte dor să deschid televizorul şi să mai reapară un Octavian Paler, tânăr, la 20-30 de ani, şi să stai trei-patru ore fără să simţi nevoia să schimbi postul, la TV. Sau să vezi un „ok” politic şi să înceapă fraza cu „da” sau cu propoziţia „nu mă interesează nici un adversar politic, toţi sunt pentru mine doar nişte participanţi la actul politic. Mă interesează doar ceea ce vreau eu să ofer concetăţenilor mei. Şi acesta este planul meu, proiectul meu…” Aştept să apară acest lider, acest om politic care să spună aceste lucruri. Din păcate, oamenii politici la care mă aşteptam, deşi au IQ-ul necesar, s-au complăcut să facă o astfel de politică pe care nu aş numi-o totuşi balcanică, pentru că, în Balcani, avem Grecia, care este leagănul democraţiei. Acei analişti politici care utilizează termenul de „politică balcanică” uită faptul că, în Balcani, este Grecia şi fără de care noi nu ne putem raporta la ceea ce înseamnă binele adus în societate şi a cărei istorie este studiată în toate sistemele de educaţie gimnazială din ţările civilizate.

Aţi lucrat, ca ataşat economic, la Ambasada României din Berlin timp cinci ani, deci destul de mult. Vorbiţi-ne puţin despre ce a însemnat această perioadă pentru România.

De la 1 august 2001, m-am aflat la Berlin. În 2005 eram încă acolo, în Germania. După ce organizasem toate vizitele premierului de atunci al României, a domnului Adrian Năstase şi ale ministrului de Externe, domnul Mircea Geoană, am început să pregătesc şi vizitele reprezentanţilor noii puteri de la Bucureşti, respectiv domnul Mihai Răzvan Ungureanu, ministrul de Externe, urmat de domnul Călin Popescu Tăriceanu, ca premier. Iar ultima vizită organizată de mine atunci, înainte să mă întorc acasă, a fost vizita fostului preşedinte al României, domnul Traian Băsescu. Relaţiile diplomatice româno-germane, în ansamblul lor, nu au fost niciodată atât de bune, în ultimii 25 de ani, ca în perioada 2001-2004, când la conducerea României era Adrian Năstase, din partea PSD-ului şi, în Germania, cancelar era Gerhard Schröder, şeful SPD-ului. Deci era aceeaşi culoare politică, partide de stânga. Era o chimie atât între miniştrii de Externe, cât şi între Ioan Puşcaş şi Günter Verheugen, comisarul pentru aderare, care era tot neamţ şi, nu în ultimul rând, între Adrian Năstase şi Gerhard Schröder. Ceea ce au făcut ca relaţiile să fie solide, ca totul să se discute transparent, deschis, iar problemele să se rezolve înainte să apară vreun moment de criză. Existase un moment de ambiguitate în ceea ce priveşte tratarea României din partea fostului cancelar, Helmut Kohl, care a spus, înt-o discuţie cu preşedintele Ion Iliescu, că ar fi greşit să ne pună la zid după evenimentele din 1990-1992, fără să ne acorde vreo şansă, acea perioadă fiind una de blocaj. Evenimentele cu mineriada au fost tratate dur de nemţi şi, pentru noi, au fost ca o frână. Pentru o democraţie tânără ar fi fost bine să ni se întindă o mână, pentru că la forţă nu răspunzi cu forţa. În iulie 2001, când a avut loc prima vizită în Germania a premierului Adrian Năstase, au reînceput acţiunile diplomatice dintre cele două state şi au început să se stabilească şi să se fixeze termene. Iar noi am beneficiat, după fiecare pas, de sprijin de la ministerele din Germania în ceea ce priveşte capitolele de aderare. Adică aveai uşa deschisă, erau toţi consilierii care aşteptau întrebările tale şi veneau cu răspunsuri. Ne-au ajutat cu vizele când s-a a renunţat la acestea. Cuvântul hotărâtor în ceea ce priveşte aderarea noastră a fost al Germaniei, deşi s-au lăudat după aceea mai multe ţări că au contribuit. Dar nu a fost aşa. La JAI (n.r. –Formaţiunea Justiţie şi Interne al Consiliului Uniunii Europene), cei care nu au vrut să se ridice de la masă până nu se semnează rezoluţia cu ridicarea vizelor a fost Germania. Şedinţa s-a prelungit până undeva la 4 dimineaţa… Eram din nou în pericol, din cauza unor excese ale unor cetăţeni români, care, ajunşi în aceste state democratice, se comportă cum nu ar trebui să se comporte.

Oamenii politici germani se întâlnesc la Operă

Vorbiţi fluent limba germana? Cât este de important să vorbeşti limba naţională în Germania?

Nu, nu este atât de important. Important este să-i înţelegi pe nemţi, să le cunoşti cultura, să cunoşti ce le place. Să şti unde să te duci şi care să fie subiectele pe care să le discuţi, în afara celor profesionale. Am fost aseară (n.r – joi,14 ianuarie) şi nu am văzut nici un om politic şi mă voi duce la Filarmonică şi astă-seară (n.r. – vineri, 15 ianuarie) şi, iarăşi, dacă vor fi maxim doi. Spre deosebire de România, unde nu vezi foarte mulţi oameni politici pe la Operă, în Germania, foarte multe întâlniri între oameni din ministere, oameni politici, diplomaţi, oameni din Guvern, au loc la Filarmonica din Berlin sau la cele trei Opere. Lumea acolo este construită cu totul şi cu totul altfel, din păcate pentru noi şi din fericire pentru ei.

Mai păstraţi legătura cu această ţară?    

Desigur, păstrez legătura cu Germania prin băiatul meu, care locuieşte acolo de 15 ani. Lucrează acolo, vorbeşte absolute perfect limba germană, în sensul că, dacă este într-un grup de nemţi, nimeni nu îşi dă seama că este român.

Sunt şi lucruri care nu vă plac la ei?

S-au făcut şi în Germania, de-a lungul timpului, anumite erori, unele politice, desigur. Există un grafic al oricărui om politic care începe, progresează, ajunge la un moment de maximum, un apogeu, care după, din cauza vârstei, uzurii, aş putea să spun psihice, în funcţiile de mare amplitudine politică, se erodează. Din păcate, copilul de suflet al fostului cancelar Helmut Kohl, Angela Merkel, este pe această pantă. Anul 2015 a fost aproape de un moment de potenţial minim, după mai multe decizii greşite, pentru că ea a încercat să impună ţărilor din zona  meditereană ceea ce nu se poate impune. Niciodată un cetăţean din această zonă nu va face ceea ce face un neamţ. Un neamţ din100 de euro, prima dată pune la bancă 30 de euro, apoi îşi plăteşte datoriile şi după aceea mai văd cu ce bani se distrează. Cetăţenii din zona mediteraneană se vor comporta altfel. Merkel a avut o perioadă de decizii economice forţate – şi s-a văzut că nu acelea erau deciziile potrivite -, urmate de această decizie cu refugiaţii pe care nimeni nu şi-o explică. După mulţi ani, foarte mulţi ani, trebuie să reduci viteza la graniţă, când intri în Germania, ca să poţi să fii filmat şi fotografiat cu 20 kilometri înainte şi cu 20 kilometri după. Problemele care sunt în taberele de imigranţi, unde s-a pierdut efectiv controlul din partea statului german… Problemele care au fost în câteva state importante şi semnificative pentru Germania, cum este Koln, un oraş al episcopiilor şi vizitat de Papă, care ajunge pe prima pagină a ziarelor cu o faptă atât de negativă… Sunt chestiuni foarte ciudate pentru Germania. Este clar că nu au soluţie, în acest moment. S-a declanşat ceva ce nu poate fi controlat, iar, ca om politic, nu poţi să-ţi recunoşti greşelile pentru că vin alegerile şi asta ar însemna, pentru un electorat ca al Germaniei, un sfârşit de carieră politică. Este clar că Angela Merkel nu numai că vrea ca CDU să rămână la guvernare, dar vrea şi ea să rămână cancelar. Poate dacă s-ar gândi să rămână doar CDU la guvernare, Angela Merkel ar accepta şi nişte critici şi soluţii mai puţin incorect politice, dar care ar trebui aplicate în acest moment în Europa.

Este o perioadă în care ne lipsesc liderii politici

Să înţelegem că se pune, din nou, problema lipsei liderilor politici.

Da, este o perioadă în care ne lipsesc liderii politici. Pe zi ce trece constat că cel mai lucid rămâne David Cameron, premierul Marii Britanii. Cu cât citesc mai mai mult, constat că el este cel care a rămas cu picioarele pe pământ. Ceea ce, acum doi ani, nu aş fi zis. Este foarte grav, aşadar. Ceea ce constatăm, la Comisia Europeană, este doar un concurs de îmbrăţişări şi pupături. Mi se pare că trăiesc într-un cerc atât de închis, că s-a ajuns la o treabă atât de birocratică, fără nici o legătură cu trăirile populaţiei din Uniunea Europeană. Populaţia este chiar îngrijorată. Politicianul european este dezinformat şi tratează dezinformat situaţiile. Am văzut cât de superficial au tratat problema din Polonia şi acolo este o problemă destul de gravă. Nu faci o comisie şi cu asta ai rezolvat tot. Noi am avut, în perioada 2001-2004, un „tovarăş de drum” care a fost Germania. Iar pe lângă el, în funcţie de anumite interese, au fost Franţa, Austria, care erau legate punctual de anumite interese economice. Şi cele două ţări ne-au susţinut, dar ne sprijineau şi pentru că vedeau că este Germania lângă noi.

Ce înţelegeţi dumneavoastră prin lider, ce trebuie să facă un lider?

Lider în Europa, după ’90, un lider adevărat a fost Helmut Kohl. El a fost un lider adevărat din toate punctele de vedere. Deşi a avut o strategie numai pentru poporul german, pentru unitate, a avut şi o strategie în ceea ce priveşte Europa unită. Iar după mine, cel mai important lucru este relaţia dintre Europa unită şi Rusia. Oricum am face acest puzzle politic – cum preciza şi Henry Kissinger, în 1992 – niciodată nu se va putea face nici un pact durabil, nici un plan care să asigure viitorul pe secole înainte al Europei fără a se ţine cont de Rusia. Niciodată. Aşa a fost până în anii 2000, apoi au fost excese şi de o parte şi de alta. Şi în sensul de a se supralicita relaţiile cu Rusia – aprovizionarea cu gaze şi petrol în anumite momente şi atunci hai să închidem ochii la drepturile omului, etc. – dar şi de a se pune la zid, direct şi imediat, pe nişte probleme care sunt foarte, foarte sensibile, gen Crimeea. Este un subiect foarte sensibil pentru că, dacă am pe o suprafaţă de 100.000 de km pătraţi, să spunem aşa, 90% sunt ruşi, este foarte greu să vin eu şi să spun că, de mâine, sunt ucraineni. Este o chestiune sensibilă şi trebuie tratată cu foarte mare capacitate politică, trebuie să fii foarte bine informat şi de bună intenţie. Nu urmăresc un scop pe moment, ci unul pe lungă durată, iar scopul pe lungă durată al Europei este pacea. Lumea vrea să trăiască în libertate, să nu îi fie frică atunci când iese din casă că îi cade o bombă în cap sau că se aruncă un terorist.

Cum credeţi că joacă azi Germania pe relaţia cu Rusia?

Ei au jucat foarte mult pe latura economică, într-un fel şi ca o reminiscenţă istorică. Germanii se simt vinovaţi după cele două războaie mondiale pe care le-au provocat şi, în permanenţă, ei au vrut să nu facă nici un gest de a provoca pe cineva. Vă dau un exemplu care este tipic pentru Germania. Ei arborează, de ziua naţională, mult mai puţine steaguri. Spun ca nu cumva să resuscităm nişte sentimente anti-germane. În schimb, când este un eveniment sportiv şi ei se califică într-o finală de campionat mondial, absolut toată lumea are steagul la geam, la oglinzile laterale ale maşinilor. Este momentul lor de refulare când îşi arată adevăratul naţionalism. Pe acest lucru s-a clădit şi relaţia cu Rusia. În permanenţă spun hai să punem economicul în primul rând, hai să îi ajutăm mai mult, să le dăm noi mai mult decât merită ei.

Exodul tinerilor nu ai cum să îl opreşti decât prin măsuri economice

Şi chestiunea actuală a emigranţilor se explică prin acelaşi sentiment de vină?

Aici a fost o greşeală clară. Se ştia că în Turcia sunt 2 milioane de emigranţi şi că ei abia aşteaptă … În momentul de faţă nu avem nişte oameni, la nivel global, care să controleze, din păcate, ceea ce înseamnă ISIS din punct de vedere informaţional. ISIS a fost creat de intervenţiile care au avut loc din partea ţărilor democrate acolo, pentru că a existat o lipsă de informaţie concretă, de la faţa locului, foarte mare.

Nu putem spune că şi această temă a emigranţilor a fost tratată tot prin prismă economică de către Germania?

Nu este adevărat, am să vă contrazic aici. Cifrele arătau câţi veneau din Balcani şi erau comparative cu cele de aici. Se putea, în fiecare an, să ajungă 200-250.000 de emigranţi.

Deci veneau şi aşa …

Exact, veneau oricum, dar le respingeai cererile la foarte mulţi dintre ei. Veneau din Rusia, din Moldova.

Şi din România …

Da, şi din România.

Dar pentru România, exodul acesta al tinerilor nu este în regulă.

Ştiu, dar nu poţi să îl opreşti decât economic. Exodul tinerilor nu ai cum să îl opreşti decât prin măsuri economice. Să observăm ce se întâmplă la noi: toate deciziile economice sunt interpretate politic. Nu văd cum, la un moment dat, să vină toată clasa politică şi să spună că este bine că se măreşte salariul minim şi se pot găsi sursele de finanţare. Şi să vină cu trei specialişti, unul de la dreapta, unul de la stânga şi unul de la centru şi să spună că sursa de finanţare ca să mărim salariile la acest popor să fie asta..

Salariul mediu îl ia un salahor, până la urmă nu credeţi că trebui mărite mai mult salariile specialiştilor pentru că aceştia ne pleacă: un bun strungar, un bun faianţar, un bun electrician?

Acesta este doar un exemplu pentru că şi celelalte cresc în funcţie de cum creşte economia.  Ne aflăm într-o perioadă în care nu mai poţi să faci investiţii ample pentru că nu mai vin de afară investitorii. Ei preferă să-şi plaseze banii în bănci sau fac investiţii la ei pentru că climatul politic internaţional este nesigur. Şi fac investiţii drămuite. Noi am alergat 12 luni, cu nişte eforturi extraordinare ca să găsim investitori. Cu nu ştiu câte vizite ale doamnei primar, nu ştiu câte întâlniri aici … deci au fost nişte eforturi personale mari. Nu mai este perioada aceea în care veneau şi îţi băteau la uşă, cum era în alţi ani. Atunci era o siguranţă.

Am avut noi, românii, aşa ceva vreodată?

Da, în perioada 2001-2005.

Nu preferă să investească în România sau în Oltenia?

Nu, nu preferă nimic.

Ne trebuie un dialog serios, transparent, între nişte oameni competenţi

Nu ar trebui să ne orientăm atunci către capitalul autohton, local?

Problema este pentru că nu avem o discuţie economică clară între partide. Strategia ne lipseşte la nivel de ţară. Noi am distrus, dacă vă aduceţi aminte, organismul de planificare care a fost condus înainte de ’90 de Văcăroiu. Noi nu avem o strategie pe termen lung. Vine fiecare partid şi prezintă acolo 10-15 pagini, scrise cu copy-paste, de acum 10 ani. Ne trebuie un dialog serios, transparent, între nişte oameni competenţi. Aţi văzut în ultima perioadă să vină fiecare partid şi să spun că ei au câte un om competent? Eu nu ştiu de astfel de întâlniri.

Dumneavoastră puteţi fi un exemplu… aţi fost numit consilierul pe probleme economice al primarului deşi făceaţi parte dintr-un alt partid. Cum aţi fost ajuns viceprimar?

Trebuie să recunosc că ideea nu mi-a aparţinut mie. A fost strict ideea doamnei primar, chiar m-a surprins pentru că eu nu eram membru PSD, chiar m-a surprins atunci. Dar a venit exact pe o chestie care mie îmi place, pe parte economică. Mi s-a propus să mă ocup de orice înseamnă relaţii cu ambasade şi consilieri economici ai României de afară sau ale statelor respective europene la Bucureşti, în special pe partea economică. De prezentare a oraşului nostru şi dialog cu ei. Până la urmă, acesta este lucru cel mai greu, să ajungi la biroul unuia care este răspunzător pentru România sau răspunzător pentru investiţiile dintr-o anumită zonă a Europei, să ştie despre tine că exişti, că ai impact industrial. Eu am constatat o chestie când eram în Germania. Statele apropiate care au investiţii foarte mari la ei – Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia – i-au atras pe nemţi printr-o prezenţă, în vestul Europei, masivă de oameni care nu au făcut altceva decât săarate avantajele dacă vin acolo. Şi, în acelaşi timp, când orice investitor străin a trecut graniţa şi a ajuns în Polonia, Cehia, Slovacia sau Ungaria, nu a fost lăsat de izbelişte, să se simtă ca într-o ţară străină. Administraţia este interesată să le asigure cadrul legal, să îi asigure că de respectivul investitor nu vor profita anumite persoane … Ştim bine, în Europa, birocraţia poate să fie de două feluri. Este birocraţia obiectivă, adică văd pe o uşă că trebuie să mă prezint cu 20 de documente şi mă duc şi le aduc pe cele 20. Sau birocraţia subiectivă în care, deşi am cele 20 de documente, mi se spune că mai trebuie ceva sau că nu e bun documentul acesta că este o copie pe fax şi trebuie o copie de la xerox, etc. La noi, în România, mai există încă zone în care domneşte birocraţia subiectivă, nu cea obiectivă, care este respectarea legii. Ne place sau nu ne place, avem o lege care spune că trebuie 20 de acte. A, că putem să îmbunătăţim această lege este altceva. Şi vă dau un exemplu: înmatricularea maşinii. În toată Europa, se înmatriculează cu patru documente, numai în România îţi trebuie până la litera K, adică vreo 13 acte. Deşi ne-am lăudat, în 2003, că am preluat aquis comunitar pe Interne. Aiurea. Am înmulţit cu trei numărul de documente.

Cum stau lucrurile în Primăria Craiova, din acest punct de vedere?

Ca să se înţeleagă foarte clar: eu, Dan Daşoveanu, am avut mână liberă pe chestiunea de discuţii cu investitorii. Dacă ceva a mers prost, a mers prost din cauza mea şi eu îmi asum. Că au fost şi probleme cu investitorii, eu nu ştiu personal să fi fost. Dar, dacă au fost, clar s-a întâmplat pentru că nu mi s-a adus la cunoştinţă. Dar în general, nu cred că au fost probleme. Eu cred că am reuşit să-i convingem pe toţi care au venit. Şi avem întâlniri aproape în fiecare săptămână. Şi săptămâna trecută a fost o firmă din Elveţia care tatonează terenul.

Şi ce le-aţi spus elveţienilor?

I-am convins de faptul că suntem deschişi, că îi ajutăm pas cu pas, nu îi lăsăm aşa să se lovească de probleme din acestea subiective. Le-am spus că zona aceeasta este plină de oameni care vor să muncească, oameni competenţi. avem o universitate foarte bună şi putem să venim, pe orice domeniu, cu forţă de muncă la un nivel cel puţin acceptabil pentru orice investitor străin. Repet, însă, situaţia economică internaţională nu este deloc o situaţie care să împingă de la spate acest flux de investiţii către estul Europei. Din păcate, situaţia este foarte ambiguă. Este foarte ciudat ce se întâmplă pe partea de sud a Mediteranei, ce se întâmplă în Turcia, în Ucraina. Lipsa de stabilitate politică face ca şi capitalul străin să stea mai bine în bănci decât să iese şi să producă.

Trilaterala România-Bulgaria-Serbia, un eveniment ce trebuie continuat

Aţi considera Trilaterala România-Bulgaria-Serbia cel mai important eveniment al lui 2015?

A fost un eveniment foarte interesant. În primul rând că au venit foştii mei colegi cu care făceam vizite, a fost o reîntâlnire cu ei. Eu zic că trebuie continuat evenimentul, să nu treacă un an fără să producă alt eveniment. Mai devreme sau mai târziu, Serbia va fi în UE. Este o ţară europeană oricum am întoarce-o noi, oricum am vedea-o. Sunt nişte greşeli care s-au făcut în anii ’90, iarăşi prin nişte decizii luate mult prea rapid, sunt şi erori istorice care au avut loc acolo, dar o Europă completă nu poate să existe fără Serbia. Şi eu cred că România şi Bulgaria pot să fie acest motor, pentru că există o afinitate între cele trei popoare. Sârbii trebui să-şi rezolve problemele pe care le au cu minorităţile. dar când apare luminiţa de la capătul tunelului economic, când ai creştere economică adică, atunci începe să apară şi deschiderea către deciziile politice, către minorităţi sau alte aspecte. Când eşti încorsetat economic, le tratezi foarte dur şi începi fraza întotdeauna cu nu. Aici, la Craiova, a fost o atmosferă foarte prietenoasă. Factorul uman în relaţiile diplomatice contează foarte, foarte mult, contează enorm de mult. Noi vom încerca şi anul acesta să aducem foarte mulţi oameni aici, misiuni economice din vestul Europei, cu care să avem un dialog foarte deschis astfel încât să ne situăm pe o anumită poziţie şi, când se va lua o decizie la nivelul guvernului, să contăm şi noi în alegerea locul în care va avea loc următoarea Trilaterală. Organizatoric, cred că am dovedit că putem să găzduim un astfel de eveniment. Deci până în iunie, vom continua aceste misiuni economice şi sper că şi cel care va veni în locul meu să facă acelaşi lucru. I-am lăsat şi în organigramă două posturi pentru acest lucru.

Fiindcă aţi vorbit de balcanismul politicii noastre, cum vedeţi lucrurile la noi, la Craiova?

Dacă vă uitaţi la remarcile care se fac, pe facebook, şi ce se întâmplă în luările de cuvânt ale contracandidaţilor, deja am intrat într-o campanie care, după părerea mea, este o campanie urâtă, care nu are nici o legătură cu realitatea. Eu cred că cel care vine în primărie trebuie să înţeleagă că este primul slujitor al populaţiei, nu este primul stăpân al cetăţenilor. El nu va fi un fel de Samantha care va rezolva totul în 24 de ore. Nu o să rezolve nimic, nici măcar în 25 de ani. Este important  este să faci ceva pentru cetăţeanul care vine şi îţi deschide uşa. Dacă el vine şi pleacă de aici cel puţin că a înţeles că tu ai făcut tot ce era legal pentru el, atunci ţi-ai făcut datoria în ziua respectivă.

Aţi accepta să faceţi, şi în următorul mandat, ceea ce faceţi acum? Pentru că deja vorbiţi de o strategie care trebuie să aibă continuitate pentru a-i vedea efectele.

La modul cum este conceput sistemul electoral românesc, la nivel local, el este legat în primul rând de primar. Eu nu cred şi nu voi crede niciodată în transferul de notorietate, eu nu cred deloc în chestia aceasta.

Sunteţi membru PSD, deci veţi fi pe liste.

Poate, partidul va hotărî. Eu sunt de 20 de ani în politică şi spun foarte clar: nici unul dintre consilieri, nici unul dintre viceprimari nu a fost ales direct. Nici un cetăţean nu a băgat direct buletinul de vot pentru el în urnă, ca în alte state. În alte state, consilierii se aleg direct şi ei nu sunt ca la noi 27, sunt mai puţini şi îşi împart domeniile. Sunt state în care avem acest mod de lucru. La noi se vine cu o listă de la partid, se votează partidul, dar decizia de a lucra pentru executiv trebuie să îi aparţină exclusiv primarului, şi mai puţin partidului din care face parte. Primarul trebuie să-şi aleagă, din membrii partidului sau ai alianţei, echipa de conducere. Aşa că orice discuţie despre ce vrei este o chestie utopică. Trebuie să vedem atunci, la momentul respectiv, ce va dori primarul Lia Olguţa Vasilescu, pentru că, după mine, este clar că va ieşi tot ea. Şi ea trebuie să decidă ce va dori pentru următorul mandat.

Interviu realizat de LAURA MOŢÎRLICHE şi MARGA BULUGEAN

1 COMENTARIU

Comments are closed.