Tezaurul antic al României, expus la Craiova: istoria unor obiecte spectaculoase

0
129

De departe, „Aurul şi argintul antic al României” reprezintă cel mai mare proiect expoziţional al ţării noastre din ultimii 25 de ani. Expoziţia a fost realizată la iniţiativa Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti, cu participarea a peste 30 de instituţii muzeale din România. Practic, cele mai semnificative obiecte de aur şi argint descoperite pe teritoriul ţării noastre se regăsesc în vitrinele acestei expoziţii (excepţie au făcut obiectele care, din cauza stării de conservare precare, nu se pretau la transportarea pe distanţe mari).

Odată vernisată, expoziţia a fost itinerată în principalele oraşe ale României, în prezent aflându-se la Muzeul Olteniei din Craiova. Spaţiul pus la dispoziţie de instituţia muzeală olteană este unul generos. Iar pentru protecţia şi securitatea obiectelor a fost mobilizat un dispozitiv impresionant, constând în personal muzeal, jandarmi, poliţişti, camere de supraveghere etc.

Clădirea Muzeului Olteniei Craiova

Expoziţia conţine obiecte aparţinând celor patru mari perioade ale aurului şi argintului: preistorie, epoca geto-dacică, perioada romană şi epoca migraţiilor. Nu este vorba doar despre o împărţire ad-hoc, cronologică. Cele patru perioade menţionate mai sus reunesc în interiorul lor cele mai importante obiecte de aur şi (sau) argint din punct de vedere al realizării, stilisticii, decoraţiei şi, nu în ultimul rând, al utilităţii obiectelor.

Romania împreună cu peninsula Balcanică alcătuiesc una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii, ţinând cont de zăcămintele de metale preţioase. Şi acesta a fost un motiv pentru care spaţiul românesc a fost vizat de tot felul de invazii de-a lungul vremii. Situaţia nu s-a schimbat prea mult în zilele noastre, doar că invaziile au fost schimbate cu interesele economice.

Capacul realizat din argint şi aur, descoperit la Călăraşi, jud. Dolj. Sfârşitul epocii bronzului.

Metalurgia aurului „explodează” la finele epocii bronzului şi în prima parte a epocii fierului

După ce debutează „timid” în perioada neolitică (epoca nouă a pietrei), metalurgia aurului practic „explodează” la finele epocii bronzului şi în prima parte a epocii fierului. Este vorba despre o creştere spectaculoasă din punct de vedere numeric a obiectelor de aur, dar şi despre o diversificare a utilităţii lor. Aplice, brăţări, lanţuri ornamentale şi alte obiecte de podoabă (tezaurele de la Hinova şi Ostrovu Mare), vase rituale (capacul de vas descoperit la Călăraşi – judeţul Dolj şi ceştile de la Rădeni), obiecte de prestigiu social realizate sub forma unor arme (tezaurul de la Perşinari), toate compun un tablou fabulos al acestei perioade. În condiţiile în care cele mai multe din obiectele descoperite în săpăturile arheologice constau în vase şi fragmente ceramice, oase, obiecte de piatră, os şi bronz (mai rar), apariţia spectaculoasă a unor tezaure de aur cu greutăţi apreciabile nu se poate să nu dea de gândit. Explicaţia acestei abundenţe de obiecte de aur constă în existenţa în acea vreme pe teritoriul de azi al României a unor civilizaţii capabile să producă şi să dezvolte o metalurgie de acest fel, în condiţiile în care aurul era recoltat doar din văile apelor (exploatarea minieră a aurului nu a fost practicată înainte de sosirea romanilor în acest spaţiu).

În mod categoric, toate aceste obiecte de aur prezintă evidente calităţi artistice, însă nu trebuie să ne închipuim că ar putea fi vorba despre o artă a tuturor oamenilor sau a oamenilor de rând. Cu certitudine era vorba despre o artă a indivizilor cu anumite posibilităţi materiale. Toate obiectele de aur au fost realizate pentru a fi etalate de o anumită elită a societăţii de atunci. Că erau purtate doar în cadrul unor ceremonii (religioase ori civile) nu mai contează, câtă vreme au fost produse în scopul de a fi văzute de ceilalţi. Nişte obiecte de aur precum cele de la finele epocii bronzului – începutul epocii fierului nu puteau să nu atragă atenţia, acesta fiind de fapt şi scopul lor. Practic, prin etalarea unor obiecte de o aşa valoare, posesorii (proprietarii) lor se delimitau efectiv de masa largă a oamenilor de rând, care le datora respect şi din acest punct de vedere.

La începutul secolului IV a.Chr.,  aurul şi argintul sunt prezente într-o serie de tezaure „princiare”

Din vremea geţilor şi dacilor datează o altă importantă serie de obiecte de aur, dar mai ales de argint. La începutul acestei perioade (secolul IV a.Chr.),  aurul şi argintul sunt prezente într-o serie de tezaure „princiare” (Agighiol, Peretu, Craiova), dar şi în descoperiri izolate. Obiectele au aspect fastuos, fiind decorate prin ciocănire, imprimare sau poansonare. O serie de motive au fost în acest fel redate, cele mai frecvente reprezentând capete de cai, cerbi, grifoni şi tauri. Reprezentarea acestor animale nu poate fi întâmplătoare, apariţia lor datorându-se probabil venerării lor de diverse triburi de geţi şi daci, după cum este posibilă şi presupunerea că reprezentau totemuri ale unor comunităţi, graţie calităţilor ce le întruneau (forţă, vitalitate, energie etc.).

Tezaurul de la Craiova. Secolul IV a.Chr.

Toate aceste tehnici şi obiecte astfel realizate conduc către presupunerea existenţei unor ateliere specializate, în interiorul cărora activau artizani profesionişti. Este perioada în care izvoarele literare ne informează despre conflictul dintre dinastul get Dromichaites şi regele macedonean Lisimach; disputa încheiată favorabil geţilor prezintă la final o scenă impresionantă de la un banchet, unde geţii lui Dromichaites consumă alimente şi băuturi dintr-o veselă săracă şi rudimentară, în vreme ce macedonenii sunt ospătaţi din veselă de aur şi argint. Trecând peste aspectul anecdotic al relatării, izvoarele nu lasă loc de tăgadă asupra existenţei în acest spaţiu a unei importante industrii de prelucrare a metalelor preţioase.

În secolele II-I a.Chr., aurul dispare aproape cu totul din orfevrăria dacică, locul său fiind luat de argint

Ceva mai târziu (secolele II-I a.Chr.), aurul dispare aproape cu totul din orfevrăria dacică, locul său fiind luat de argint. Întreg spaţiul geto-dacic abundă în obiecte de argint (fibule, lanţuri ornamentale de centură, pahare, monede, brăţări, colane etc.), în vreme ce aurul este foarte rar întâlnit. Singura explicaţie plauzibilă ar fi aceea că, odată cu constituirea unei monarhii cu dinaşti geţi şi daci, exploatarea şi prelucrarea aurului a devenit monopol de stat. Apariţia brăţărilor de aur de la Sarmizegetusa reprezintă doar o excepţie de la această regulă. Nici prezenţa în cantităţi aproape industriale a monedelor de tip Koson nu schimbă datele problemei, acestea fiind bătute de romani pentru plata unor mercenari daci din vremea războaielor civile.

În fine, revenind la datele problemei, nu se poate să nu remarcăm că obiectele de argint specifice epocii dacice clasice prezintă toate caracteristicile unor podoabe destinate unei clase sociale privilegiată. Colanele realizate din bară torsionată, purtate la gât deopotrivă de bărbaţi sau femei, denotă distincţie şi apartenenţa la un nivel social superior. Fibulele cu noduri, de dimensiuni apreciabile, erau destinate a închide veşmintele unor aristocraţi daci, probabil de tip tarabostes. Iar lanţurile ornamentale de centură reprezentau podoabe ce împodobeau talia unor personaje feminine de seamă. Sunt doar câteva aspecte ce conturează o modă a acelor vremuri.

Colane dacice realizate din bară torsionată de argint.

Dintr-un total estimat de 24 de brăţări de aur, extrase şi vândute ilegal în străinătate, statul român a recuperat 13

Brăţările de aur de la Sarmizegetusa se constituie într-un aspect aparte, o apariţie solitară de aur într-o lume dominată de toreutica din argint. Existenţa lor vine să confirme informaţiile din izvoarele literare antice despre bogăţia şi tezaurul statului dac. Pentru că astfel de obiecte puteau fi generate numai de o societate cu disponibilităţi impresionante. Dintr-un total estimat de 24 de brăţări de aur, extrase şi vândute ilegal în străinătate, statul român a recuperat (răscumpărat) 13 astfel de obiecte. Brăţările sunt de diverse mărimi şi greutăţi. Cea mai uşoară cântăreşte 680g, iar cea mai grea, 1.200g.

Brăţări dacice de aur şi monede de tip Koson.

Realizate din bară simplă de aur, brăţările prezintă mai multe spire, terminându-se la capete într-o impresionantă iconografie constând în palmete imprimate prin poansonare, de diverse forme şi dimensiuni, iar în final cu capete stilizate de şerpi. Întrucât capetele de şerpi se regăsesc la ambele capete ale tuturor brăţărilor, nu se poate să nu conchidem că avem de-a face cu o zeitate mitologică reprezentată sub forma unui şarpe cu două capete. Probabil, avem de-a face cu o divinitate ancestrală dacică, al cărei nume şi cult nu ne sunt cunoscute.

Ţinând cont de faptul că aurul din care au fost realizate brăţările dacice de la Sarmizegetusa provine din nisipurile aurifere ale râurilor, de faptul că tehnica de prelucrare este aceeaşi în toate cazurile şi se configurează unui proces tehnologic şi estetic unitar, se poate conchide că ele reprezintă produsul unei comenzi unice din partea unui beneficiar care dispunea din abundenţă de metal preţios. Luând în calcul şi valenţele religioase ce inspiră reprezentările de pe brăţări, se poate conchide că autoritatea care a patronat realizarea brăţărilor de aur nu poate fi alta decât casa regală dacică de la Sarmizegetusa Regia.

Faptul că au fost îngropate mult mai devreme decât tezaurul dacic din vremea regelui Decebalus şi într-o altă locaţie a reprezentat o şansă pentru noi, contemporanii secolului XXI, de a cunoaşte şi această faţetă a civilizaţiei dacilor.

Prelucrarea aurului şi argintului de pe teritoriul actual al României a cunoscut noi dimensiuni după cucerirea romană

Prelucrarea aurului şi argintului de pe teritoriul actual al României a cunoscut noi dimensiuni, după cucerirea romană. Cele două metale preţioase au început să fie extrase sistematic în mine amenajate special în acest scop, cu mână de lucru specializată. De la Roşia Montană (Alburnus Maior) deţinem informaţii arheologice privind amenajarea unor galerii destinate exploatării filoanelor de aur, activitate supravegheată direct de Fiscul imperial. Obiectele de aur devin frecvente în aşezările urbane romane sau în castre. Inelele  destinate unor minori sau podoabele de mici dimensiuni (cercei, pandantive, lănţişoare) nu mai reprezintă un fapt ieşit din comun. Aceste evidenţe denotă că obiectele realizate din metal preţios reprezentau accesorii mult mai accesibile în această vreme. În contextul vieţii economice romane, extrem de dinamică, este imposibil de precizat dacă acestea au fost realizate în Dacia romană sau au fost aduse din alte părţi.

Obiecte de argint din tezaurul de la Vârtop, jud. Dolj. Epoca romană.

Reprezentative pentru Oltenia de azi sunt tezaurele de la Vârtop-Dolj şi Bălăciţa-Mehedinţi

Reprezentative pentru regiunea Olteniei de azi sunt tezaurele de la Vârtop (judeţul Dolj) şi Bălăciţa (judeţul Mehedinţi). În cadrul acestor tezaure predomină fibulele de argint realizate în formă de ancoră, care se pare că au fost predilecte în privinţa modei feminine din prima jumătate a secolului III.

Cu totul singulară pentru provincia Dacia este o statuetă de argint cu reprezentarea unui războinic german captiv, piesă descoperită în castrul de la Gherla. Probabil avem de-a face cu un obiect destinat propagandei puterii imperiale romane, posibil aluzie la o victorie romană împotriva unor germani.

Ponderea obiectelor realizate din metale preţioase, cu deosebire din aur, atinge apogeul în vremea epocii migraţiilor. Deosebirea este că, în acest moment, obiectele din metal preţios reprezentau apanajul unor populaţii străine (migratoare), care au staţionat temporar şi pe teritoriul fostei Dacii. Este vorba despre goţi, huni, gepizi. Cu deosebire, secolul V reprezintă perioada din care provin cele mai fastuoase obiecte.

Povestea tezaurului de la Pietroasa este una fascinantă începând de la descoperirea sa

Fără îndoială capul de afiş este deţinut de tezaurul de la Pietroasa (numit popular Cloşca cu puii de aur), proprietate a casei regale gotice (cel mai probabil, ostrogoţi), care are în componenţă piese unicat, de o incontestabilă valoare. Povestea tezaurului este una fascinantă începând de la descoperirea sa, continuând cu aventurile prin care a trecut în a doua jumătate a secolului XIX, apoi cu „exilul” în Rusia (mai apoi, Uniunea Sovietică) şi terminând cu reîntoarcerea la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti. Dar nu aici este locul să istorisim „saga” sa, acest lucru fiind deja făcut în paginile volumului „Aurul şi argintul antic al României” sau în alte lucrări de specialitate.

Obiecte de aur din tezaurul de la Pietroasa. Secolul V p.Chr.

Cele două vase de argint de la Tăuteni (judeţul Bihor), deşi databile în plin secol V, creştin, prezintă pe suprafaţa lor motive şi subiecte inspirate din mitologia păgână, precum reprezentări ale zeiţei Minerva, zeului Neptunus sau petreceri cu bachante. Ultimul motiv indică probabil şi destinaţia vaselor.

Mai departe, o serie de fibule cu capul în formă de semidisc şi piciorul romboidal (mereu este vorba despre câte două astfel de piese), realizate fie din argint, fie din aur, cu dimensiuni mari, uneori placate cu pietre semipreţioase, aparţin aşa-numitei mode „danubiene”. Din diferite locaţii provin câteva diademe hunice, manufacturate sub forma unor foiţe de aur, decorate cu pietre preţioase.

Din cele trei morminte princiare gepidice de la Apahida (judeţul Cluj), provin o serie de obiecte de aur (aplice, catarame, fibule, inele), cele mai multe decorate cu almandine de culoare vişinie. Combinaţia dintre aur şi pietre preţioase era menită să creeze în lumina soarelui efecte vizuale spectaculoase, odată cu indicarea forţei şi a prestigiului posesorilor.

Secolul VI este completat la capitolul metale preţioase de tezaurele şi obiectele descoperite la Cluj-Someşeni, Floreşti, Izvoarele, Histria şi Sucidava-Izvoarele.

Fibula digitată de la Coşoveni, jud. Dolj. Secolul VII p.Chr.

Ultima vitrină din cadrul expoziţiei este ocupată de obiecte din secolele VI-VII. Atrage atenţia o fibulă digitată de mari dimensiuni, descoperită tocmai la Coşoveni, judeţul Dolj, care trebuie să fi aparţinut unui şef local, cel mai probabil slav de origine.

***

La capătul acestei succinte prezentări a unei expoziţii cu totul neobişnuită din punctul de vedere al spectaculozităţii, fabulosului şi valorii obiectelor expuse, se poate spune că oltenii în general şi craiovenii în special au toate motivele să treacă pragul Muzeului Olteniei din Craiova şi în această perioadă. Probabil, nu ne vom mai întâlni prea curând cu atât de multe obiecte de metal preţios reunite sub o singură cupolă.

Arheolog dr. DOREL BONDOC

 

Peste 5.500 de vizitatori în nici două luni!

«Este evident că expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” de la Muzeul Olteniei a suscitat un real interes pentru publicul craiovean şi nu numai, situaţie care reiese din datele statistice obţinute la 14 ianuarie a.c. Astfel, la această dată au fost înregistraţi 5.547 de vizitatori, structuraţi astfel: 2.518 vizitatori organizaţi în 127 de grupuri, preponderent elevi şi studenţi, şi 3.029 de vizitatori individuali. Grupurile provin în majoritate din Craiova, 107, ceea ce denotă o mobilizare a cadrelor didactice şi elevilor din municipiu de a profita de această ocazie unică: 1.004 piese din tezaurul a 31 de muzee din România se află expuse la un loc într-un muzeu din Craiova. Alte 13 grupuri de vizitatori, tot elevi, provin din Slatina, şi 7 grupuri, din judeţul Dolj (Brădeşti, Coţofeni, Galicea, Măceşu şi Cioroiaşi).

Atrage atenţia numărul de vizitatori individuali proveniţi din toată Oltenia, mai mare decât cel al publicului organizat în grupuri, care ne arată un interes privat crescut pentru vizitarea acestei expoziţii. În general, în muzeele din România numărul de vizitatori organizaţi în grupuri sunt în procente covârşitoare (de la 75% până la 90%) faţă de numărul vizitatorilor individuali, situaţie de la care nu face rabat nici muzeul craiovean, atât la expoziţiile permanente, cât şi la cele temporare.

O altă statistică ne atrage atenţia asupra succesului pe care îl are această expoziţie în rândul publicului. Practic, de la deschiderea ei şi până în prezent s-au înregistrat, în medie, 700 de vizitatori pe săptămână, faţă de 200 de vizitatori pe săptămână, în luna octombrie, sau, 250 de vizitatori, pe săptămână, în luna noiembrie, cât s-au înregistrat la expoziţia permanentă a Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei, cea mai mult vizitată secţie a muzeului.

Din acest amănunt tragem două concluzii importante: se reconfirmă interesul publicului de a vizita, în număr mare, la muzee, expoziţii temporare care aduc periodic în atenţie piese de patrimoniu cultural valoroase, care altfel ar sta perioade mari de timp în depozite, neavându-şi locul în expoziţiile permanente din lipsă de spaţiu, şi importanţa acestor expoziţii temporare în a aduce vizitatori care nu au trecut niciodată pragul vreunui muzeu din varii motive, stimulându-se astfel, în paralel cu vizitarea expoziţiei temporare, şi vizitarea expoziţiilor permanente. Aici trebuie precizat faptul că multe din piesele expoziţiei „Aurul şi argintul antic al României” sunt prezentate pentru prima oară publicului şi, hilar, publicului din alte oraşe decât din oraşul din care provin, deoarece muzeele deţinătoare nu întrunesc condiţiile de securitate minimale pentru o expunere, fie ea şi temporară, a acestor piese de valoare.

Aici trebuie făcută precizarea că modernizările realizate de Consiliul Judeţean Dolj, cu fonduri europene, la Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, au făcut posibilă aducerea acestei expoziţii la Craiova şi chiar expunerea ei pe o perioadă mai mare decât s-a făcut în alte oraşe precum Timişoara, Sibiu, Oradea, Alba Iulia, Satu Mare, Sfântu Gheorghe sau Buzău. Considerăm că este o şansă unică într-o generaţie, cum preciza la vernisaj domnul Ernest Oberlander, directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, pentru publicul din Craiova şi Oltenia de a vedea reunite la un loc, în Muzeul Olteniei, a unei mari părţi din tezaurul antic al României».

Arheolog dr. FLORIN RIDICHE, managerul Muzeului Olteniei