Bayern – PSG: Ultimele zvonuri şi informaţii

0
1

(De la Munchen, ne transmite Laurenţiu Canţăr)

Greu de descris atmosfera febrilă, care domneşte în centrul Munchenului înaintea partidei de astă-seară. Toate terasele sunt luate cu asalt de suporterii PSG, dar nu lipsesc nici cei ai lui Bayern, şi taberele se identifică uşor după însemnele cluburilor pe care le poartă. Juan Bernat, fostul fundaş stânga spaniol, care a jucat la ambele cluburi, declara pentru Le Parisien că se întâlnesc cele mai bune două echipe din Europa. Vor rămâne fidele stilului lor, cu siguranţă, PSG are avantaj de un gol, obţinut în prima manşă nebună (5-4) pe 28 aprilie a.c., pe Parc des Princes, unde a condus (5-2), pentru a trăi un final incandescent de partidă. Antrenorul belgian al clubului bavarez Vincent Kompany primit iniţial cu răceală este acum elogiat unanim datorită calităţiilor personale umane şi stilului de joc. Se spune că în vara trecută era a 6-a soluţie pe o listă scurtă, pe care se regăseau Xabi Alonso, Julian Nagelsman, Ralf Rangnick. Ambele echipe vizează îndreptăţit accesul în finală, astă-seară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *