La o răscruce: şi Italia

0
77
Citeşte mai mult

Am scris, cu ceva vreme în urmă, despre o schimbare, considerară istorică în Italia, prin alegerea, prin vot,a noului secretar al principalei formaţiuni de stânga din Italia, Partidul Democrat. Premiatul a fost actualul primar al Florenţei, o cetate cu o legendă a ei în cultura şi civilizaţia occidentală (nu doar europeană, dacă ar fi să invocăm doar câteva din gloriile sale: Dante, Michelangelo, Da Vinci,  ca să nu mai pomenim de Giovanni Papini ori de faimoasa de-acum „casă  Medici în crearea Renaşterii nu doar italiene, ci internaţionale.

Marile provocări, pe care e conştient că le cunoştea şi că la aştepta, abia cum îi verifică şansele de supravieţuire. Asta şi fiindcă, în Italia, ca şi în România, nimeni nu dat pentru totdeauna ca şef suprem, cel puţin după penibilele momente istorice din timpul lui Carol al II-lea şi,, imediat, al lui Antonescu. Spre a a nu vorbi de epoca Dej, alias Vişinşki, Anna Pauker şi care or mai fi fost.

Matteo Renzi, un politician abil, pe culpe, după ce a câştigat fără rezerva şefa celui mai puternic partid italian de stânga supus, aproape decenii, unui şantaj berlusconian, se trezeşte acum în faţa unui examen de care ar putea depinde însuşi viitorul său politic

Matteo Renzi, însă ceea ce e admirat la el este consecvenţa cu care îşi critică vechii şi a bătrânii colegi de partid cărora le reproşează o anume condescedenţă. Retrezit  şi el la realitate mai de curând, din cauza exigenţelor unei guvernări deloc uşoare, s-a trezit alaltăieri într-o situaţie oarecum fără limită. Pentru alţii, fireşte, din vechea gardă, dar nu pentru tânărul lup dispus să se ia la trântă cu cei mai bătrâni şi mai vechi inamici ai săi.

Aşa cum după ce a trasat ca sarcină ca noua lege electorală să  intre pe ordinea parlamentului până pe 28 actualei luni, a anunţat că ultimele detalii ale  acesteia le va discuta, probabil chiar în cursul zilei de azi, cu nimeni altul decât cu şeful actualei opoziţii, Silvio Berlusconi. I s-a reproşat,fireşte , de către cei vechi şi cei mai noi dintre „tovarăşi”, că nu ţine seama nici de tradiţia stângii, nici de situaţia delicată a lui Cavaliere, condamnat, cum se ştie, la domiciliu şi cu restricţia de a mai ocupa funcţii politice.

Renzi a răspuns că iniţiativa legislativă ce urmează a pune odine în viaţa politică a Italiei de azi şi de  mâine e mult mai im,portantă decât nişte interpretări legislativ-politice. El ştie că Berlusconi nu numai că nu  ai reprezintă un adversar de temut, dar că, orice s-ar spune, ar încă un electorat, bun ori rău, de care trebuie ţinut seama.

Şi tocmai de aceea, fără a-ţi ignora programul, i se pare extrem de util să discute cu toţi adversarii politici, chiar dacă aceştia nu mai par a mai avea un cuvânt juridic greu de spus.