EDITORIAL / Cum se propagă un… neadevăr!

0
91

1Un cotidian francez, de referinţă, consacră un articol „rutei româneşti” pe Marea Neagră – mai nouă – a imigranţilor, care ar fi ignorat până acum penetrarea teritoriului UE, prin această zonă, România nefăcând parte din spaţiul Schengen. Punctul de plecare al articolului este interceptarea de garda de coastă română, în noaptea de 12 spre 13 septembrie a.c., a unui vas având la bord 157 migranţi, din care 56 copii. „Marea era agitată, cu valuri de 2-3 metri înălţime. Toate persoanele se aflau într-o situaţie periculoasă, existând riscul înecării lor”, a declarat Cristian Ciucu, adjunct al gărzii de coastă Constanţa. De la mijlocul lunii august este cel de-al cincilea vas interceptat lângă litoralul Mării Negre, cu imigranţi veniţi din Siria, Irak, Pakistan, dar şi alte ţări africane. „Marea Neagră este mult mai dificilă de traversat, cu ambarcaţiuni mici, decât Mediterana”, a explicat Krzysztof Borowski, reprezentantul FRONTEX, agenţia europeană de pază a frontierelor. În opinia acestuia este posibil ca traficanţii – călăuzele – să testeze o nouă rută pe Marea Neagră. Situaţia este sub control. Pentru corectitudinea lor, lucrurile merită însă o altă abordare, fiindcă nu este deloc vorba „de un traseu alternativ nou”. Chiar dacă este adevărat că frontiera Bulgariei cu Turcia a fost sistematic forţată, spre a fi penetrată, ceea ce s-a mai întâmplat, şi porozitatea frontierei României cu Bulgaria a fost pusă la încercare. Pe toate tronsoanele ei, şi, bineînţeles, şi tronsonul apaţinând judeţului Dolj. Aici nu este vorba de niciun parti pris. Odată sosiţi, imigranţii fac o cerere de azil şi au interdicţia de a se instala într-o altă ţară, înainte ca solicitatea lor să fie soluţionată într-un fel sau altul. În septembrie 2015 Comisia Europeană a propus României acceptarea cotei de 4180 imigranţi, o cifră mare, pentru o ţară care nu dispune decât de şase centre de refugiaţi, cu o capacitate de cazare limitată. Chiar nefiind membră a spaţiului Schengen, România îşi face exemplar datoria, conform obligaţiilor asumate de a-şi veghea frontierele. Şi presa consemnează cotidian despre tot felul de evenimente. Poliţia de frontieră de la Calafat, de pildă, susţinută de efective de jandarmi – adecvat dotată –  este la datorie 24 de ore din 24. Şi judecând după seriozitatea misiunii, cu care este învestită, pare greu şi pentru „păsările de pasaj” să treacă frontiera fără a fi detectate. Mai clar: nu ne aflăm în faţa unei relative securizări a frontierei, ci a unei impenetrabilităţi a acesteia. Că toată povestea cu imigranţii rămâne discutabilă, o dovedeşte şi faptul că Ungaria şi Slovacia – dar şi Polonia – evocând prezervarea omogenităţii etnice, au contestat pertinenţa mecanismului de „relocare urgentă”, a cererilor de azil – în temeiul principiului solidarităţii – şi nu vor să ţină seama de decizia Curţii de Justiţie a UE din 6 septembrie a.c., care a validat opţiunea Bruxelles-ului în privinţa cotelor de refugiaţi. Discuţiile pe această temă sunt momentan paralizate. Italia, de pildă, asaltată continuu, a declarat că nu mai poate primi refugiaţi, după ce a înregistrat peste 200.000 numai anul aceasta, şi 600.000 după anul 2014. Roma încearcă să coopereze, mai nou, cu Tripoli, prin trimiterea a 5 nave militare, autorizate de Parlamentul italian, în apele teritoriale libiene. S-a ajuns până acolo încât mai multe ONG-uri au intrat în vizorul procurorilor din Trapani (Sicilia) pentru că ar favoriza „imigraţia ilegală”, prin participarea la salvare a imigranţilor veniţi din Libia. Oricum am întoarce discuţia, lucrurile rămân extrem de încurcate, mai ales că există călăuze specializate care încasează sume frumoase de la o lume săracă, disperată, dar şi o poliţie de frontieră care nu cunoaşte linişte.