Ford a oficializat debuturile publice ale celor mai noi apariţii din propria gamă

0
427

Ford a oficializat săptămâna aceasta debuturile publice ale celor mai noi apariţii din propria gamă: Ford Mustang este îmbunătăţit la capitolul putere, SUV-ul EcoSport devine mai capabil, iar transportorul de persoane Tourneo Custom primeşte o alură premium la Salonul Auto de la Frankfurt. Noile Mustang, EcoSport şi Tourneo Custom sunt însoţite de versiunea specială Black Edition a pickup-ului Ranger, o ediţie limitată de 2500 de exemplare care este şi ea prezentată în premieră absolută.

fordFord demonstrează diversitatea gamei sale europene la Frankfurt, de la noua generaţie Ford Fiesta – cu 18 milioane de exemplare construite în toată lumea în ultimele 4 decenii – până la exclusivul Ford GT – model a cărui producţie este limitată la doar 1000 de exemplare în cei patru ani de producţie confirmată. Ford GT este prezent la Frankfurt în versiunea specială ’67 Heritage edition. “Complexitatea gamei noastre de produse îi oferă mărcii Ford posibilitatea de a democratiza inovaţiile şi tehnologiile sofisticate care pot ajunge astfel la clienţi pe vehicule din toate segmentele de pe piaţă. Cercetările pe care le-am realizat pentru a dezvolta butoanele de control şi display-urile supercar-ului de ultra-performanţă Ford GT au influenţat ecranul de 12 inch de pe noul Ford Mustang şi zona ergonomică de control a noului EcoSport”, spune Steven Armstrong, vicepreşedinte al Grupului şi preşedinte Ford Motor Company Europe, Orientul Mijlociu şi Africa.

Inconfundabilul Mustang

         Mai atrăgător, mai rapid şi mai avansat tehnologic, noul Ford Mustang dedicat Europei oferă un design atletic, un motor sofisticat, îmbunătăţiri ale suspensiilor şi sisteme avansate de asistenţă a şoferului. Ford a comercializat aproape 30.000 de exemplare Mustang în Europa din 2015, momentul în care modelul sportiv reprezentativ al gamei Ford a fost scos oficial la vânzare în regiune pentru prima dată în istoria sa de peste 50 de ani. Uşor de recunoscut imediat, profilul puternic al lui Mustang primeşte acum o linie mai coborâtă a capotei şi o zonă frontală mai agresivă. Designul de efect al zonei posterioare este îmbunătăţit de un spoiler redesenat şi de un difuzor dedicat de aer. “În mod normal, când schimbi treptele pierzi timp”, spune Matthias Tonn, Inginerul-şef al programului de dezvoltare Mustang în cadrul Ford Europa. “Noua transmisie cu 10 trepte a lui Mustang îi permite motorului să dezvolte vârful de putere şi de cuplu în timpul schimbului în treptele superioare de viteză pentru a oferi o acceleraţie mai rapidă şi performanţe liniare. Ne aşteptăm ca rezultatul să fie cel mai rapid Mustang la nivel de acceleraţie dezvoltat vreodată”.

Noul EcoSport: mai capabil şi mai confortabil

          ford1Noul SUV subcompact Ford EcoSport oferă un nivel ridicat al versatilităţii şi capabilităţi superioare, design rafinat şi tehnologii sofisticate. Ford a vândut 150.000 de exemplare EcoSport în Europa din 2014, anul introducerii modelului în regiune. Noul Ford EcoSport va oferi în premieră sistemul de tracţiune integrală Intelligent All Wheel Drive, care îmbunătăţeşte tracţiunea şi aderenţa pe şosea şi în afara acesteia. Sistemul poate fi combinat cu avansatul motor diesel EcoBlue de 1,5 litri care dezvoltă până la 125 CP şi un nivel optimizat al emisiilor. Multipremiatul motor 1.0 EcoBoost pe benzină va fi oferit la rândul său în trei versiuni de putere, cea mai ridicată fiind cea de 140 CP. Noul Ford EcoSport oferă un design exterior îndrăzneţ şi dinamic, propriu SUV-urilor Ford, reflectând liniile lui Kuga şi ale lui Edge şi plusând cu 12 nuanţe exterioare de caroserie îndrăzneţe. “Am îmbunătăţit calitatea, tehnologia şi versatilitatea noului Ford EcoSport pentru a le oferi clienţilor încrederea şi controlul pe care le doresc clienţii SUV-urilor subcompacte”, spune Gary Boes, director global al gamei de vehicule de segment B în cadrul Ford Motor Company. “Șoferii se vor simţi mai confortabil şi mai siguri pe ei atunci când se află la volan”.

Unic şi versatil: noul Tourneo Custom

          Noul transportor de persoane Tourneo Custom oferă călătorii de primă clasă pentru până la nouă pasageri într-un interior premium complet redesenat. Cu o zonă frontală nouă îndrăzneaţă care împarte acelaşi ADN estetic cu linia recentă de autoturisme Ford, noul Tourneo Custom este singurul model din segment care oferă şase scaune individuale posterioare care pot fi dispuse în format conferinţă: locurile de pe al doilea rând pot fi întoarse la 360 de grade cu spatele la sensul de mers. Pasagerii care călătoresc pe locurile individuale posterioare vor aprecia sistemul de climatizare eficientizat care încălzeşte şi răceşte mult mai repede, cele şase mufe USB şi sistemul audio cu 10 difuzoare reglat pentru un sunet echilibrat indiferent de poziţionarea scaunelor în interior “În noul Tourneo Custom, fiecare pasager se poate bucura de cel mai bun scaun disponibil”, spune Pete Reyes, director al acestei linii de vehicule în cadrul Ford Europa. “Acest transportor de persoane versatil a fost transformat de la A la Z, oferind acum un interior stilat care combină confortul şi calitatea unei maşini de lux cu un nivel excepţional de spaţiu şi cu un nivel practic foarte ridicat”.

Ediţia exclusivă Ranger Black Edition

           Limitat la doar 2500 de exemplare, noul Ranger Black Edition este o versiune distinctivă a celui mai vândut pick-up din Europa, oferind un design dominat de o nuanţă exterioară percutantă. Modelul Black Edition are la bază populara versiune Limited şi oferă o caroserie vopsită în nuanţa Absolute Black pe care lipsesc complet elementele cromate, o grilă finisată într-o nuanţă neagră, jante din aliaj, o bară frontală sport şi alte detalii de exterior.