Ipocrizia la români!

0
145
Viaţa politică a României poate fi acuzată de multe, nu însă şi de vreun exces de logică. Greu de constatat, în vreo împrejurare, indiferent de magnitudinea acesteia, vreun prisos de valori elementare: fair-play, bun-simţ, civilitate etc. Când Traian Băsescu încuraja neparticiparea la votul de la referendum, totul era ok, argumentându-se că votul era un drept, nu o obligaţie. Şi în competenţele UE sau cele ale CCR nu intra potenţarea absenteismului sau muştruluirea actelor de prozelitism care invitau la nepăsare. Când „alţii”, de pe celălalt mal politic, dacă nu ne înşeală memoria, au încurajat participarea la vot, lucrurile nu au mai stat identic, şi au avut treabă cu potera electorală. Dar astfel de întâmplări s-au uitat. Când Traian Băsescu declara, în 2009, singur şi nesilit de nimeni, într-o dispută cu fosta purtătoare de cuvânt a Administraţiei Prezidenţiale – rang de ministru – Adriana Săftoiu, după apariţia cărţii acesteia („Cronică de Cotroceni” – Ed. Polirom, 2015), că i-a numit soţul şef de serviciu secret, fiindcă aşa i-a poftit sufleţelul soţiei celui numit, nu s-a făcut gaură în cer, cum ar fi trebuit, fiindcă nu poţi vulnerabiliza mai profund un serviciu de informaţii decât prin astfel de numiri, pe criterii mai degrabă iresponsabile, decât apropiate normelor în vigoare. Când „alţii” de pe alt mal politic au făcut ce nu mai ştiu alte prostioare, au ajuns la închisoare. Când în 2012, puterea de atunci şi vuvuzelele aferente numerau „strada” pegră, ciumpalaci, mahala şi viermi, indignarea era una derizorie. Sau nici atât. Când protestatarii de rit nou #Rezist au luat cu asalt Piaţa Victoriei, alta era de acum abordarea. Una deplin salutară. Când cinci milioane de pensionari, toţi cu drept de vot, cum demonstrează editorialistul Ilie Şerbănescu, deloc bănuit de vreun parti-pris cu social-democraţii, şi-au văzut ridicată valoarea punctului de pensie, după ce regimul anterior îngheţase pensiile, ulterior încercând a le tăia, ce au făcut la 26 mai a.c.? Dacă cele două milioane şi ceva de votanţi PSD ar fi fost numai pensionari – lucru puţin probabil – de ce nu au votat şi celelalte… trei milioane de beneficiari? Cine a pierdut? Oricum, pensionarii trebuie să se aştepte la orice pe viitor. Alt partid dispus să facă acelaşi efort financiar „din piatră seacă” nu prea se zăreşte. Să mai oferim un exemplu în faţa căruia te freci la ochi fără a înţelege ceva: 300 miliarde lei vechi reprezintă fondul de burse pe anul în curs la Universitatea din Craiova, la care se adaugă gratuităţile pe tren indiferent de destinaţie. Despre majorările de salarii nu mai vorbim. Cum s-a votat în municipiul Craiova se ştie. Să primeşti bursă şi gratuitate pe tren şi tu să votezi copios cu USR-PLUS, fără să cunoşti pe cineva din această formaţiune politică, fiindcă nici nu ai avut ocazia, asta pare năstruşnicie de-a dreptul, dacă nu cumva o formă de amnezie devastatoare. Sigur că statul român, spun statisticile, şi îl citez din nou pe Ilie Şerbănescu, cheltuie încă puţin pentru asistenţa socială (pensii, alocaţii pentru copii, ajutoare sociale pentru cei cu dizabilităţi, şomaj etc), dar totuşi.. cheltuie. Oricum, fiindcă urmează votul pe moţiunea de cenzură, şi la mare preţ se află grupul parlamentar PRO-România al lui Victor Ponta, pentru a îngroşa voturile opoziţiei, să vedem deznodământul. Asta într-un moment în care fostul premier social-democrat şi-a adăugat gene mai liberale şi noi standarde morale, optând pentru apartenenţa la grupul europarlamentar macronist. Un compromis deloc mai compromiţător decât altele. Mai ales că un cal troian de astăzi nu se deosebeşte prea mult de arhietipul antic. În rest, la PSD e o agitaţie fără margini, deloc de circumstanţă, şi orice e posibil. Din păcate. Schiţa marelui şi inegalabilului Caragiale „Tempora” ar trebui mereu recitită.