Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “Sprijin Guvernul Maia Sandu ! “

0
414

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, cel mai experimentat deputat european român a declarat că sprijină Guvernul Maia Sandu. Un fin cunoscător al situaţiei politice din Republica Moldova, Marian Jean Marinescu este alături de poporul de dincolo de Prut şi crede că în felul acesta Republica Moldova îşi continuă parcursul european. “Sprijin Guvernul Maia Sandu și respect curajul și determinarea domniei sale și a domnului Andrei Năstase de a menține Republica Moldova pe un traseu democratic și pro-european.

Cunosc în mod direct situația politică din Republica Moldova. Am fost, în mai multe rânduri, unul dintre reprezentanții Parlamentului European în delegațiile de observare a alegerilor, și nu îmi este străin efortul fraților noștri pentru democratizarea țării.

Salut poziția oficială a Partidului Popular European, familia europeană din care PNL face parte la nivel european, care sprijină fără echivoc deciziile Parlamentului de la Chișinău și guvernul de coaliție condus de Maia Sandu, format în mod legitim și legal și care asigură respectarea voinței cetățenilor moldoveni”, a precizat europarlamentarul Marian Jean Marinescu, care a îndeplinit şi funcţia de observator din partea PPE la alegerile parlamentare din Republica Moldova.