Alexandr Lukaşenko, preşedintele Belarus, are 61 de ani, este fiul unui preşedinte de colhoz, se află la putere de 21 de ani şi duminică şi-a “adjudecat” al 5 lea mandat prezidenţial. De această dată, neurmat de proteste în stradă, ca în 2010, proteste care s-au soldat cu instituirea de sancţiuni economice din partea Uniunii Europene, liderii de la Minsk având interdicţie în spaţiul Schengen. Constestatarii de acum 5 ani au ajuns toţi în închisori. Unul din cei mai cunoscuţi tenori ai opoziţiei, Micola Statkevici a ieşit din închisoare abia la sfârşitul lunii august. După 5 ani. Alături de el şi alţi prizonieri politici. Gest apreciat de Bruxelles. Ca “alibi democratic”, de această dată, a fost desemnată drept contracandidat o tânără de 39 de ani, cvasi-necunoscută, Tatiana Korotkevici, care a obţint 4,43% din sufragii. Considerat de Washington drept “ultimul dictator”, Alexandr Lukaşenko a încercat jocuri abile, păstrând neutralitatea ţării sale în conflictul de la graniţele cu Ucraina şi Rusia. Rusofil fiind n-a salutat aventura militară rusă, Mai mult în septembrie 2014 şi februarie 2015, Minskul acestui paria european, i-a primit pe Francois Hollande şi Angela Merkel pentru negocierile dintre Petro Poroşenko şi Vladimir Putin, în aşa zisul “format Normandia”. Europenii vor să se asigure, premergător ridicării sanţiunilor, că nu vor mai fi arestaţi reprezentanţi din rândul opoziţiei, vor înceta violenţele şi persecutarea presei. Ceea ce e greu de crezut. Convins că eliberarea sa, în apropierea scrutinului ar putea fi doar o amăgire a Occidentului, Micola Statkevici, a cerut menţinerea sancţiunilor. De asemenea, noul Premiu Nobel pentru literatură, Zvetlana Alexievici, a pus în gardă Occidentul faţă de apropierea de cel numit “batka”, “micul părinte” al Belarus. Alexandr Lukaşenko are nevoie de Occident, pentru a obţine în primul rând fonduri băneşti. Jocul său cu Vladimir Putin e destul de prudent, şi oricum nu-l avantajează: se opune dorinţei Rusiei de a-şi extinde prezenţa militară în Belarus, cu acces la bazele aeriene ale ţării, dar face parte din Uniunea vamală, alături de Kazahstan şi Rusia, dorind un rol de prim plan, nu de junior-partner, cum îl poziţionează Vladimir Putin. Pe de altă parte are nevoie de ajutor din partea Moscovei, economie ţării, fiind una etatistă, deloc performantă. Salariile şi pensiile sunt mici, dar plătite cu regularitate, iar reţeaua sanitară este accesibilă populaţiei. OSCE (Organizaţia pentru securitate şi cooperare în Europa) opinează că Belarus are un drum lung de parcurs pentru îndeplinirea angajamentelor democratice. Mai mult, OSCE a regretat organizarea de mitinguri de campanie în favoarea lui Alexandr Lukaşenko în întreprinderile de stat. În cele din urmă, alegerile, nici libere nici democratice, s-au desfăşurat fără mari perturbări: Lukaşenko şi-a adjudecat al 5 lea mandat cu 83,49% din sufragii, un scor sovietic care l-a ameliorat pe cele precedente, la o participare de 87%, potrivit Comisiei electorale centrale. Populaţia ţării este de aproape 9 milioane de locuitori. Cum toate scrutinurile organizate în Belarus au fost bănuite de fraude, de această dată nu se mai pomeneşte de ele, fiindcă se presupun. O bună parte din societate se regăseşte în modelul paternalist, promovat de inamovibilul preşedinte, consolându-se cu faptul că, cel puţin menţine pacea şi stabilitatea în ţară. La Minsk, ultimul dictator al Europei a mai luat un mandat şi concesiile lui nu sunt altceva decât un ecran de fum.
