Despre moţiunea de cenzură a social-democraţilor

0
411

Lucrurile par a fi clare: social-democraţii, prin vocea liderului interimar Marcel Ciolacu, au anunţat că cel mai târziu luni vor depune moţiunea de cenzură, fiindcă acest guvern „trebuie să plece repede pentru că răul făcut ţării este deja prea mare”. Şi Pro România şi ALDE au anunţat că vor susţine această moţiune. Ieri, premierul Ludovic Orban s-a prezentat în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a prezenta Raportul privind „măsurile luate şi preconizate de Guvern pentru limitarea răspândirii coronavirusului, organizarea alegerilor locale şi deschiderea şcolilor”. Pe scena politică situaţia pare excesiv de tensionată şi nu doar din cauza caniculei. Nici nu mai este vorba doar de fireasca confruntare dintre putere şi opoziţie, care în actualul context sanitar ar fi putut avea o altă abordare, mult mai calmă, mai temperată, poate chiar „constructivă”. De aceea viaţa politică e plicticoasă, în ciuda unei perpetue surescitări. O guvernare înţeleaptă, rezemată în doar 20% susţinere în Parlament, ar fi trebuit să fie pregătită pentru o altă desfăşurare a lucrurilor, asumându-şi cu un minim stoicism, inconvenientul de a coopera, pe cât posibil, cu opoziţia pe temele majore ale societăţii. S-a arătat însă mereu iritată, ori de câte ori i s-au făcut reproşuri, neavând urechi nici pentru cele legitime. Nu poţi guverna ţara, cu 20% reprezentare parlamentară, fără să ai susţinerea celorlate forţe politice. Pe de altă parte teoria şi exigenţa criticii constructive şi-ar fi avut până la un punct justificările ei. Din nefericire, divergenţele au alunecat curent spre ireconciliabil, amendamentul spre vituperare. Şi poate era preferabil, din partea actualei puteri, să aibă conştiinţa că tolerează critica nedreaptă, decât să potenţeze lauda nemeritată, minciuna linguşitoare, făţărnicia. Partea bizară a lucrurilor este că pe „ambele maluri” forţele politice nu lasă impresia unui consens rezonabil, şi pe acest fundal abuzul spiritului critic poate fi întâmpinat cu o oarecare exasperare. Politica guvernamentală s-a rezumat frecvent la un mecanic joc de ping-pong, la replica acră, exprimând nu o contra-ofensivă „doctrinară” –de aşa ceva nici nu se mai discută-, ci stricta indispoziţie augmentată în cheia disputelor electorale, premergătoare alegerilor locale. Toate acestea fac parte din inventarul amar, dar nu inevitabil al originalităţii incurabile a vieţii politice autohtone, în care excesul opiniei proprii este suveran. Chiar lucrurile de luat în seamă ale actualei guvernări, şi neîndoielnic poate unele au fost, s-au dorit ambalate electoral. Ceea ce a iritat. Cum să se coopereze pe acest fundal, între autorităţile locale şi managerii de şcoli la deschiderea anului şcolar, anunţat pentru 14 septembrie a.c.? Acolo unde începe şcoala va fi necesară folosirea măştii, atât pentru cadrele didactice cât şi pentru elevi, s-a spus de premierul Ludovic Orban. Fiecare şcoală trebuie conectată la internet (în prezent 20% nu sunt) pentru a avea acces la platforma online. Confruntarea din Parlament, de ieri, a fost prevestitoare de nori negri. „E timpul să plecaţi acasă sau la puşcărie, în funcţie de ce aţi făcut fiecare”, şi-a încheiat alocuţiunea Marcel Ciolacu. Baricadată în nervozităţi, fiecare „tabără” a avut propriile opinii, greu de coagulat, pentru a rezulta ceva, de maxim interes pentru ţară. Există neîndoielnic o poftă de arţag, cum nu s-a mai văzut, şi asta într-un moment în care nevoia imperioasă ar fi de calm instituţional şi bună cumpănire a lucrurilor. Din păcate „sfatul înţelept” nu vine de unde ar trebui să vină.