Era 1 mai 2003: războiul era încă proaspăt şi bucuria deplină nejustificată. „Misiune îndeplinită”, declama în faţa camerelor de luat vederi George W. Bush, în bluzon de pilot, cu pieptul în afară, pe puntea portavionului Abraham Lincoln. Neoconservatorii triumfau. Orientul rămânea însă complicat după umilirea cea mai crudă trăită, departe de orice certitudine. Zece ani mai târziu, toată afacerea pare soldată cu un dezastru absolut. Joi, 2 ianuarie a.c., două importante oraşe irakiene, Falluja şi Ramadi, situate în centrul zonei sunite, au intrat parţial sub controlul luptătorilor Statului islamic din Irak şi Levant, o sucursală locală a Al-Qaeda. Alte cartiere se află în mâinile forţelor înarmate, retribuite de regimul premierului şiit Nouri al-Maliki. Suniţii, care se simt pe bună dreptate persecutaţi şi marginalizaţi, sunt majoritari în revolta latentă şi deschisă contra şiitului Maliki. Comunitatea creştină s-a redus teribil. În 2013, 9.475 de civili au fost ucişi în violenţe, iar dintre aceştia 759 numai în luna decembrie. În zece ani, peste 180.000 de irakieni şi-au pierdut viaţa în lupte sau atentate. La aceştia trebuie adăugaţi 4.400 de americani ucişi şi mai multe sute de soldaţi ai coaliţiei. 18.000 de medici au părăsit Irakul. Dacă costurile umane sunt dramatice, costurile financiare rămân uimitoare: magazinul „Foreign Policy” a calculat pierderi de 1.700 miliarde dolari, o cifră care ar trebui majorată cu un trilion de dolari pentru a reflecta „preţul” războiului. Pe plan strategic bilanţul este apocaliptic. Scufundarea Irakului a pulverizat frontiera istorică dintre Iranul şiit şi lumea sunită. Înainte de 2003 n-a existat un terorist islamic în Irak. Saddam a avut obiceiul de a-i expedia preventiv. Astăzi, companionii Al-Qaeda, ajutaţi de unele grupări fundamentaliste siriene, şi-au constituit sanctuare. Haosul din Siria şi permeabilitatea frontierelor au deschis un câmp mişcărilor fundamentaliste. Când Nouri al-Maliki încearcă să convingă comunitatea internaţională că el nu este o marionetă a Iranului, unde a trăit în exil şi unde a fost într-o vizită oficială la începutul lunii decembrie, nu convinge. El încearcă să guverneze o ţară în plină anarhie, sub protecţia unei gărzi pretoriene de 6.000 de oameni, „fedayinii lui Maliki”, făcându-l regretat pe Saddam. Frumos rezultat. Vineri, au fost ucişi cel puţin 32 de civili şi 71 de luptători Al-Qaeda în luptele angajate între reţeaua extremistă sunită şi forţele de securitate în provincia Al-Anbar, bastion sunit ostil primului-ministru şiit Nouri al-Maliki. Combatanţii EHL (Statul islamic în Irak şi Levant) se află la numai 100 km vest de Bagdad. Fallujah şi Ramadi au fost bastioane ale insurecţiei care au urmat invaziei americane în Irak, în 2003.
