O discuţie tot mai îngrijorătoare, de la un an la altul!

0
23

Direcţia pentru Agricultură Dolj a reamintit, deunăzi, decidenţilor din unităţile administrativ teritoriale, despre unele obligaţii, care le revin, în conformitate cu OUG nr. 34/2013, act normativ ce vizează organizarea, administrarea, exploatarea pajiştilor permanente şi menţinerea acestora în condiţii corespunzătoare, devenită Legea nr. 68/2022. Actul normativ respectiv stabileşte, expres, condiţiile clare privind atribuirea pajiştilor aflate în domeniul public sau privat al consiliilor locale, crescătorilor de animale cu domiciliul pe raza UAT-ului respectiv, înscrişi în Registrul naţional al exploataţiilor, precum şi respectarea unei încărcături minime de 0,3 UVM per hectar (unitate vită mare). Se menţionează, între altele, de asemenea, că pajiştile permanente nu pot avea destinaţia schimbată decât în situaţii strict reglementate. De la această margine a lucrurilor ar trebui pornită discuţia de faţă. Doljul ar dispune, potrivit datelor statistice deţinute de Direcţia judeţeană pentru agricultură, de circa 67692 hectare, suprafaţă destinată în exclusivitate pajiştilor permanente. O suprafaţă care teoretic ar fi în corelaţie cu efectivele de animale existente. Că nu se analizează, din cunoştinţele noastre, niciodată, la nivelul Colegiului prefectural, de pildă, starea de lucruri, deşi nerespectarea întreţinerii pajiştilor sau utilizarea inadecvată a acestora poate atrage sancţiuni, precum curmarea accesului la subvenţiile APIA, este o altă discuţie. Fiindcă pentru pajiştile închiriate crescătorilor de animale se acordă subvenţii. Sunt multe exigenţe care ar trebui avute în vedere, chiar în această perioadă calendaristică, când anumite lucrări ameliorative ar trebui efectuate. Legea nr. 268/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 prevede ca amenajamentele pastorale a devenit obligatorie, permiţând contracte de închiriere între 7 şi 10 ani. Amenajamentul pastoral presupune o schiţă completă referitoare la îngrijirea pajiştii permanente. Că, de pildă, este interzisă scoaterea temporară sau definitivă din circuitul agricol al pajiştilor, aceasta făcându-se doar cu avizul ministerului de resort, guvernului ş.a.m.d., asta se ştie, dar nu se respectă, întocmai. Direcţiile judeţene pentru agricultură trimit lunar ministerului de resort situaţii centralizate, la nivelul lor de competenţă, privind perimetrele situate în extravilan. Pentru punerea în valoare a pajiştilor, aflate în domeniul public al comunelor, folosirea eficientă a acestora, unităţile administrativ teritoriale, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza solicitărilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice, încheie contracte de concesiune/închiriere în condiţiile legii pentru suprafeţele de pajişti disponibile, proporţional cu efectivele de animale deţinute. Când vorbim de omul potrivit la locul potrivit, deşi de la o vreme „vedem numai oameni potriviţi la tot pasul”, avem în vedere şi interesul mai mult sau mai puţin susţinut al primăriilor pentru discuţia de faţă. Lucrările de întreţinere a pajiştilor şi utilităţilor zoo-pastorale se efectuează de către crescătorii de animale care le folosesc. Condiţiile şi nivelul acestor lucrări, cuprinse în contractul de concesiune/închiriere, din păcate sunt uitate din capul locului. La tot pasul fel de fel de aranjamente, mai exact de blaturi între crescătorii de animale şi primării, încât „covorul verde” nu se îmbunătăţeşte, de la un an la altul, cum ar fi normal prin lucrări specifice şi subvenţia specifică pe pajiştile închiriate capătă cu totul şi cu totul altă destinaţie. Că nu poţi avea masă verde abundentă, pentru efectivele de animale deţinute, fără lucrări corespunzătoare, nu mai trebuie demonstrat. Pe de altă parte, creşterea animalelor nu mai constituie un miraj pentru lumea tânără din mediul rural, şi asta îngrijorează teribil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *