După ce s-a impus fără drept de apel, în deplasare, în meciul de debut al seriei cu CSO Voluntari, din sferturile de finală ale play-off-ului Ligii Naţionale, echipa de baschet a Craiovei a cedat în duelul al doilea disputat în sala “Gabriela Szabo”. Deşi echilibrul a persistat până spre final, ilfovenii au câştigat cu 95-86, pe sferturi: 24-25, 22-19, 19-23, 30-19.
Au jucat pentru SCMU Craiova: Legget 24 de puncte, Smith 13, Sessoms 10, Ţîbîrnă 10, Dishman 10, Nistor 8, Robinson 6, Vida 3, Puşcaşu 2, Ilie.
Aşadar, după primele două meciuri din seria “cel mai bun din 5”, scorul este egal, 1-1, asta însemnând că se vor disputa ambele meciuri de la Craiova. Primul este programat vineri, 1 mai, de la ora 19.00, iar cel de-al doilea se joacă duminică, 3 mai, de la ora 18. Astfel, fanii olteni se pot încălzi pentru derby-ul cu Dinamo, care se joacă de la ora 21, pe “Ion Oblemenco”, cu partida din Sala Polivalentă, din play-off-ul LNMB, spectacolul fiind garantat.















